Condiţiile ce trebuie îndeplinite de către oameni, pentru ca Dumnezeu să le asculte rugăciunile *

de prof. Mihail Dimitriu, scriitor (poet și prozator) creștin

               În cele de mai jos vom aminti cele douăzeci şi două de condiţii impuse de către Dumnezeu, pe care trebuie să le îndeplinim, pentru ca El să ne asculte rugăciunile (1 Sam. 1.17; 1 Împ. 8.28-52; 18.37; 2 Cron. 6.19-21; Neemia 1.6,11; Ps. 28.2; 54.2; 55.1; 65.2; 84.8; 86.6; 102.1-2; 140.6; 143.1; Dan. 9.17-18), şi să existe astfel posibilitatea de a primi răspuns la cererile noastre (1 Împ. 9.3; 2 Împ. 19.14-37; 20.5; Ps. 4.1; 10.17-18; 55.2; 91.15; 102.17; F. A. 10.4).

                Din analiza acestor condiţii, vor rezulta şi motivele pentru care cererile noastre nu sunt întotdeauna ascultate (Is. 1.15; 59.2; Ier. 7.16; 11.11,14; 14.12; Pl. Ier. 3.44; Ezec. 8.18; Zah. 7.13) şi îndeplinite (Ps. 18.41; 66.18-20; Mica 3.4; 1 Petru 3.7,12).

               Domnul Isus Hristos a rostit memorabilele cuvinte: “Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi” (Matei 21.22). Iată că prima condiţie esenţială pe care trebuie s-o îndeplinim pentru ca rugăciunile noastre să fie ascultate de către Dumnezeu şi să primim ceea ce cerem, este să avem credinţă.

               Atunci când Domnul Isus Hristos a fost rugat de către un sutaş roman să-l vindece pe robul său, văzând ce mare credinţă avea acel sutaş (Matei 8.10), El i-a spus acestuia: “Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta”, şi robul sutaşului s-a vindecat “chiar în ceasul acela” (Matei 8.13).

               Omul care Îi cere ceva lui Dumnezeu, nu trebuie “să se îndoiască deloc” de faptul că îi va fi îndeplinită cererea (Iacov 1.6). Acel om care cere ceva de la Dumnezeu fără să aibă credinţă sau care se îndoieşte (1 Tim. 2.8), “seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1.6-8).

               Domnul Isus Hristos a spus că aceia care se vor încrede cu adevărat în El, vor face şi ei atât lucrările pe care le-a făcut El, precum şi unele chiar mai mari decât acestea (Ioan 14.12).

               Domnul Isus Hristos a rostit memorabilele cuvinte: “Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te şi aruncă-te în mare’, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11.23-24). Conform acestui mesaj al Domnului Isus Hristos, chiar în timpul rugăciunii prin care cerem cu credinţă un anumit lucru, ar trebui ca să-I şi mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că ne-a ascultat rugăciunea şi ne va îndeplini cererea (Fil. 4.6; Col. 4.2). Aşa a procedat şi Domnul Isus Hristos. Astfel, Domnul Isus Hristos I-a mulţumit Tatălui pentru minunea prin care Lazăr a fost înviat dintre cei morţi, chiar înainte ca aceia care erau de faţă să fi constatat că se produsese, într-adevăr, minunea respectivă (Ioan 11.41-45). De asemenea, Domnul Isus Hristos a procedat în acelaşi mod şi în cazul minunii care a constat în înmulţirea pâinilor şi peştilor (Matei 15.32-38).

               Rugăciunile neîncetate ale creştinilor autentici sunt făcute prin Duhul Sfânt (Iuda 20). Ca urmare a unor astfel de rugăciuni făcute cu credinţă puternică de către creştinii care se află implicaţi în lucrarea lui Dumnezeu (Matei 28.20; Marcu 16.15-20), la poruncile lui Dumnezeu date prin Cuvântul lui Dumnezeu (Ps. 147.15), adică prin Domnul Isus Hristos, în Numele (Ioan 14.13-14; 15.16; 16.23-24; Rom. 1.8; 7.25; 2 Cor. 5.20; Ef. 5.20) căruia se face orice rugăciune, se vor concentra toate energiile din Univers (Is. 55.10-11), realizându-se: minuni (1 Împ. 17.21-23; 2 Împ. 4.20-37), vindecări (Ps. 107.20; F. A. 3.1-11) şi alte lucrări din domeniul supranaturalului (1 Împ. 18.36-39; 2 Împ. 6.8-23; Iosua 10.12-14; F. A. 3.1-11; 12.1-11; 16.25-34; Iacov 5.17-18).

               Cine vrea să afle dacă a îndeplinit prima condiţie necesară pentru a primi răspuns la rugăciunile sale, trebuie să aibă siguranţa că are o credinţă reală, pe care şi-a testat-o (2 Cor. 13.5) şi credinţa sa a trecut cu succes toate cele 24 de teste aflate în Sfânta Scriptură, care au fost amintite într-un capitol anterior.

               Domnul Isus Hristos i-a învăţat pe ucenicii Săi astfel: “despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15.5), “dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da” (Ioan 15.7). Din aceste mesaje ale Domnului Isus Hristos, aflăm că o altă condiţie esenţială cerută de către Dumnezeu pentru ca El să ne dea ce cerem, este rămânerea în El. Dacă vom rămâne în El, atunci şi El va rămâne în noi (Ioan 15.4), şi astfel, fiind uniţi cu El (Ioan 14.20; 1 Cor. 6.17) vom primi, în Numele Domnului Isus Hristos (F. A. 3.6,16; 4.10,30), orice vom cere (Ioan 14.13-14).

               Oamenii se pot verifica pentru a afla dacă au rămas în Domnul Isus Hristos, cu ajutorul unui număr de opt criterii. Desigur că aceste opt criterii de verificare care decurg din condiţia esenţială de “a rămâne în El”, constituie alături de credinţă, următoarele opt condiţii principale impuse de către Dumnezeu, pe care trebuie să le îndeplinim pentru ca El să ne dea ceea ce cerem prin rugăciuni.

               Amintim că un om va rămâne în Domnul Isus Hristos, în vederea îndeplinirii cererilor sale, dacă:

               - nu mai păcătuieşte (1 Ioan 3.6),

               - împlineşte poruncile lui Dumnezeu (1 Ioan 3.24; 2.5),

               - Îl iubeşte pe Dumnezeu şi-i iubeşte pe oameni (1 Ioan 4.16,20-21),

               - a primit botezul cu Duhul Sfânt (1 Ioan 3.24; 4.13), şi după primirea acestui botez, trăieşte într-un asemenea mod, astfel încât: nu-L întristează pe Duhul Sfânt (Ef. 4.30), nu stinge Duhul (1 Tes. 5.19), ci înflăcărează darul Duhului Sfânt care este în el (2 Tim. 1.6), trăind potrivit îndemnurilor Duhului Sfânt (Rom. 8.1),

               - aduce cât mai multă roadă (Ioan 15.4-5),

               - vesteşte Evanghelia (1 Ioan 4.15),

               - participă cât mai des la sfânta împărtăşanie cu trupul şi sângele Domnului Isus Hristos (Ioan 6.56),

               - se străduieşte să trăiască la fel cum a trăit Domnul Isus Hristos (1 Ioan 2.6).

               În lumina adevărurilor enunţate mai sus, observăm că a doua condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească un om pentru a obţine de la Dumnezeu ceea ce cere, care decurge din rămânerea în El (Ioan 15.7), se referă la evitarea comiterii de păcate (1 Ioan 3.6).

               În Is. 59.1-2, citim astfel: “Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să v-asculte!”.

               Din ultimele versete citate, precum şi din următoarele: Ps. 66.18-20; 109.5-7; Prov. 15.8,29; 28.9; Is. 1.15; Ier. 7.16; 11.14; 14.12; Pl. Ier. 3.8,44; Mica 3.4; Ioan 9.31; 1 Petru 3.12,7; Iacov 5.16, aflăm că motivul cel mai des întâlnit, pentru care Dumnezeu nu ascultă şi nu îndeplineşte rugăciunile unor oameni, constă în faptul că aceştia păcătuiesc.

               În 2 Tim. 2.19, citim astfel: “Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: ‘Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui’; şi: ‘Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege’!”. Iată că pentru a putea rosti Numele Domnului în timpul unei rugăciuni, este obligatoriu să nu mai păcătuim. Desigur că oamenii care persistă în anumite păcate făcute cu: fapta, vorba sau gândul, care nu au dreptul nici măcar să rostească Numele Domnului, nu ar trebui să se aştepte ca să primească de la Dumnezeu ceea ce cer. Oare cum ar putea un om care trăieşte în fărădelege, să se roage fără ca să rostească Numele Domnului?

               Singurul fel de rugăciuni ale păcătoşilor, care sunt totuşi ascultate de către Dumnezeu, sunt acelea prin care oamenii respectivi se decid să-şi plângă păcatele (Iacov 4.9) şi să se pocăiască (F. A. 17.30).

               Păcatele care se comit cel mai des în zilele noastre, se încadrează în categoria celor care ocolesc în mod deliberat afirmarea adevărului. Cei care comit astfel de păcate, sunt consideraţi ca fiind înţelepţi “în felul lumii” (1 Cor. 1.26; 3.18), având o înţelepciune “pământească, firească, drăcească” (Iacov 3.14-15).

               Dat fiind faptul că orice rugăciune trebuie făcută în duh şi în adevăr (Ioan 4.24), desigur că Dumnezeu nu poate îndeplini rugăciunile oamenilor care trăiesc în minciună, ascultând de diavol (1 Ioan 3.8), care este “tatăl minciunii” (Ioan 8.44).

               Dacă un om îşi dă seama că nu primeşte răspunsuri la rugăciunile sale, datorită faptului că L-a părăsit pe Domnul Isus Hristos păcătuind (Evrei 7.26), trebuie ca acesta să fie cuprins de o adâncă întristare (2 Cor. 7.10) şi, mai întâi, să se pocăiască de fiecare păcat în parte (2 Cron. 7.14; Neemia 1.6; 9.3; Ps. 51.1-17; Dan. 9.20-23; Matei 6.12; Luca 18.13; Iacov 5.15-16; 1 Ioan 1.9) şi numai după aceea poate să vină la Dumnezeu cu diverse cereri.

               A treia condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească un om pentru a obţine de la Dumnezeu ceea ce cere, ce decurge din rămânerea în El (Ioan 15.7), care se referă la respectarea poruncilor Sale (1 Ioan 3.24), poate rezulta şi în mod direct din versetul 1 Ioan 3.22. În acest sens, amintim şi versetul: “Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte legea, chiar şi rugăciunea lui este o scârbă.” (Prov. 28.9).

               În Ps. 91.14-15, citim: “Fiindcă Mă iubeşte - zice Domnul - de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.”. Iată că a patra condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească un om pentru a obţine ceea ce cere prin rugăciunile sale, ce decurge din rămânerea în Domnul Isus Hristos (Ioan 15.7), care se referă la dragostea sa faţă de Dumnezeu (1 Ioan 3.24), poate rezulta şi din ultimele două versete citate. Amintim că a-L iubi pe Dumnezeu este echivalent cu a păzi poruncile Sale (Ioan 14.15,21).

               A cincea condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească un om pentru a primi de la Dumnezeu ceea ce cere, ce decurge din rămânerea în El (Ioan 15.7), care se referă la faptul că are Duhul Sfânt (1 Ioan 4.13), şi ca atare rugăciunile sale sunt efectuate prin Duhul Sfânt (Rom. 8.26-27), poate rezulta şi în mod direct, din versetele: Iuda 20; Ef. 6.18.

               Domnul Isus Hristos S-a adresat ucenicilor Săi astfel: “Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” (Ioan 15.16). Analizând acest verset, aflăm că a şasea condiţie cerută de către Dumnezeu pentru ca să ne dea ce cerem, se referă la roada pe care trebuie s-o aducem, care decurge şi din rămânerea în Domnul Isus Hristos (Ioan 15.4-5,7).

               A şaptea condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească un om pentru a primi de la Dumnezeu ceea ce cere, ce decurge din rămânerea în El (Ioan 15.7), se referă la vestirea Evangheliei (1 Ioan 4.15).

               A opta condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească un om pentru a obţine de la Dumnezeu ceea ce cere, care decurge din rămânerea în El (Ioan 15.7) şi se referă la sfânta împărtăşanie cu trupul şi sângele Domnului Isus Hristos, reprezintă totodată şi o caracteristică a celor care au, cu adevărat, viaţa veşnică (Ioan 6.48-58).

               A noua condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească un om pentru a primi de la Dumnezeu ceea ce cere, care decurge din rămânerea în El (Ioan 15.7), ce se referă la străduinţa de a-L avea ca model de vieţuire pe Domnul Isus Hristos şi a trăi ca şi El (1 Ioan 2.6; 4.17), este atât de generală încât poate fi pusă în conexiune cu toate celelalte condiţii.

               În Ps. 145.19, citim că Dumnezeu le “împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă”. Din acest verset, precum şi din versetele: Ioan 9.31; F. A. 10.2-4, rezultă că temerea de Dumnezeu este cea de-a zecea condiţie pe care trebuie s-o îndeplinim pentru ca rugăciunile noastre să fie ascultate.

               Apostolul Iacov ne învaţă că “rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”, are mare putere (Iacov 5.16), deoarece rugăciunea plăcută lui Dumnezeu, este a celor fără prihană (Prov. 15.8,29; Ps. 34.15,17). În 1 Petru 3.12, citim astfel: “ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.”. Din ultimele versete citate rezultă a unsprezecea condiţie pe care trebuie s-o îndeplinim pentru ca Dumnezeu să ne dea ceea ce cerem.

               Neprihănirea se poate căpăta numai prin credinţa sinceră în Domnul Isus Hristos (Hab. 2.4; Rom. 1.17; 3.21-30; 4.3-5; 10.4,10; Gal. 2.16; 3.6,11; Fil. 3.9; Evrei 10.38; Iacov 2.23). Iată că pentru a putea primi de la Dumnezeu răspuns la o cerere, cel care se roagă trebuie să aibă şi acea neprihănire care izvorăşte dintr-o credinţă autentică.

               A douăsprezecea condiţie rezultă din mesajele Domnului Isus Hristos, care ne învaţă că înainte de a începe rugăciunea, omul trebuie să-i ierte pe toţi aceia care i-au greşit (Matei 6.12,14-15; Marcu 11.25-26), urmând astfel exemplul (Ioan 8.10-11) şi învăţăturile Domnului Isus Hristos (Matei 18.21-35), precum şi îndemnurile apostolului Pavel (Ef. 4.32; Col. 3.13).

               În Ioan 9.31, citim astfel: “Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă”. Pe lângă celelalte două condiţii, deja amintite, acest verset o mai conţine şi pe cea de-a treisprezecea. Ea se referă la împlinirea voii lui Dumnezeu. Să nu uităm că în momentul în care un om ia hotărâri care nu sunt în deplin acord cu voia lui Dumnezeu, acesta păcătuieşte (Is. 30.1).

               În Ps. 32.6, scrie: “orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.”. Din acest verset, precum şi din Evrei 5.7, rezultă cea de-a paisprezecea condiţie, care se referă la evlavie.

               A cincisprezecea condiţie se referă la smerenie (2 Cron. 7.14; 33.12-13; Ps. 35.13; Ier. 36.7; Dan. 10.12; Luca 18.10-14).

               În Prov. 21.13, citim astfel: “Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nu va fi auzit nici el când va striga”. Din acest verset, aflăm cea de-a şaisprezecea condiţie, care se referă la milostenie (F. A. 10.2-4,30-31).

               În 1 Tim. 2.9-10, scrie: “femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase”.

               În 1 Cor. 11.3-10, citim astfel: “Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos. Orice bărbat, care se roagă sau prooroceşte cu capul acoperit, îşi necinsteşte Capul său. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul dezvelit, îşi necinsteşte capul ei... Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului... . De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.”

               Din versetele amintite mai sus, rezultă a şaptesprezecea condiţie pe care trebuie s-o îndeplinim pentru ca rugăciunile noastre să fie ascultate, care se referă la modul cuviincios şi decent în care trebuie să ne îmbrăcăm.

               Domnul Isus Hristos a răspuns ucenicilor Săi, care L-au întrebat de ce nu au putut scoate duhurile rele dintr-un băiat, astfel: “... acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17.21). Din acest verset, rezultă condiţia a optsprezecea, care se referă la faptul că sunt situaţii când anumite rugăciuni trebuie însoţite obligatoriu şi de post.

               Postul neînsoţit de rugăciuni poate fi de folos numai în scopuri strict curative, atunci când este prescris de către medic pentru a însoţi tratamentul unor boli, în general digestive. De regulă, postul creştinilor are relevanţă doar împreună cu rugăciunile (Neemia 1.4; Dan. 9.3; Luca 2.37; 5.33; F. A. 14.23; 1 Cor. 7.5), care trebuie făcute pentru cauze concrete (2 Sam. 12.16; Ezra 8.21-23; Dan. 10.2-12).

               Postul biblic se defineşte ca fiind o abţinere voluntară şi temporară de la diferite activităţi vitale, cum ar fi: a mânca, a bea (2 Sam. 12.17; Ps. 109.24; Matei 4.2), a se odihni, a avea relaţii cu oamenii (Matei 6.16-17; 1 Cor. 7.5). Această abţinere este necesară doar în scopul de a ne putea desprinde un timp de legătura cu lumea materială, şi a putea astfel să ne concentrăm toată atenţia numai spre rugăciune.

               În timpul postului, creştinii autentici se smeresc (Ezra 8.21; Neemia 9.1; Ps. 53.13; 69.10), şi se abţin de la orice fel de activităţi care nu sunt după voia lui Dumnezeu, străduindu-se să aibă o comportare exemplară (Is. 58.3-11). De regulă, atunci când postesc, creştinii elimină din viaţa lor toate elementele care ar putea zădărnici în vreun fel relaţia lor cu Dumnezeu.

               Postul este necesar atunci când creştinul se află în una dintre următoarele situaţii: este puternic ispitit (Matei 4.1-2), trebuie să ia hotărâri importante (Neemia 1.4-11; F. A. 13.2-3), se pregăteşte să îndeplinească acţiuni vitale pentru Biserică (F. A. 14.23), sau în alte situaţii deosebite când constată că rugăciunea fără post nu este suficientă, cum este cazul în situaţia descrisă în versetele Matei 17.14-21.

               În Is. 58.1-11, citim astfel: “Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă, şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei! În toate zilele Mă întreabă, şi vor să afle căile Mele, ca un neam, care ar fi înfăptuit neprihănirea, şi n-ar fi părăsit legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. ‘La ce ne foloseşte să postim’ - zic ei, ‘dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?’ - ‘Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre, şi asupriţi pe simbriaşii voştri. Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus. Oare aceasta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: ‘Iată-Mă!’ Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua namiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă’.”.

               Din versetele amintite mai sus, aflăm cum doreşte Dumnezeu să ţinem post.

               În timpul postului omul nu mănâncă nimic. Este demn de amintit faptul că Dumnezeu le dă putere oamenilor care doresc să postească, pentru a reuşi să nu mănânce absolut nimic timp de mai multe zile (Iona 3.5-10; Matei 4.3-4). Astfel, Moise (Exod 34.28) şi Ilie (1 Împ. 19.7-8) au postit încontinuu timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, iar Estera a postit încontinuu timp de trei zile şi trei nopţi (Estera 4.16).

               De asemenea, Domnul Isus Hristos a postit încontinuu timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Matei 4.2).

               Domnul Isus Hristos a spus: “Vă mai spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe Pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18.19-20).

               În F. A. 4.24-33, citim astfel: “Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: ‘Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele! Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşerte? Împăraţii pământului s-au răsculat, şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său. În adevăr, împotriva Robului Tău celui Sfânt, Isus pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău. Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus.’ După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.”.

               Analizând ultimele versete citate, aflăm condiţia a nouăsprezecea pe care trebuie s-o îndeplinim pentru ca să primim răspuns la rugăciunile noastre. Ea se referă la necesitatea existenţei mai multor persoane, care să se roage împreună pentru aceeaşi cauză.

               Condiţia numărul douăzeci se referă la faptul că rugăciunile noastre nu trebuie să fie formale (Ps. 17.1; Matei 6.5-6; 23.14; Marcu 12.38-40; Luca 20.46-47), ci fierbinţi (Rom. 15.30; Evrei 5.7).

               În 1 Tim. 2.8-10, scrie: “bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli”, iar în 1 Petru 3.7, citim astfel: “Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre”. Din ultimele versete citate, precum şi din: 1 Sam. 1.1-28; Matei 15.21-28, aflăm condiţia numărul douăzeci şi unu, care se referă la modul de comportare al creştinilor, care este caracterizat de: dragoste, blândeţe, corectitudine, respect, decenţă, înţelepciune, etc.

               Condiţia numărul douăzeci şi doi se referă la faptul că uneori este necesar să stăruim în rugăciunile noastre, pentru ca Dumnezeu să ne îndeplinească anumite cereri (1 Sam. 1.12; Luca 11.5-10; 18.1-8; Matei 7.7-11; F. A. 1.14; 2.42; 6.4; 12.5,12; Rom. 12.12; Ef. 6.18; Col. 4.2).

* Textul redat mai sus, provine din cartea MÂNTUIREA, scrisă de către prof. MIHAIL DIMITRIU, scriitor (poet și prozator) creștin