În primii ani de căsnicie, Lisa şi cu mine am trecut prin perioade dificile. Amândoi eram de curând întorşi la Dumnezeu şi veneam din familii care au întâmpinat multe greutăţi generaţii de-a rândul. Istoria familiei Lisei include conflicte aprige, divorţ şi recăsătorire. Diavolul nu a vrut să renunţe la această fortăreaţă pe care o stăpânise de mulţi ani în familia aceea, aşa că eu şi Lisa am avit de înfruntat numeroase atacuri care au ţintuit căsnicia noastră.

   În fiecare zi petreceam cel puţin o oră în rugăciune, uneori chiar două, astfel că am devenit foarte sensibil faţă de lumea spirituală. Din când în când, mă simţeam cuprins şi eu de o întristare copleşitoare, percepând un semnal de alarmă care-mi spunea că ceva nu e în ordine. Simţământul nu poate fi descris cu uşurinţă dar semăna cu o iritare chinuitoare, pătrunzătoare şi intensă izvorând din adâncul propriei fiinţe. Aceasta ar putea fi descrisă drept o tristeţe lăuntrică.

   Când am avut parte pentru întâia dată de experienţa aceasta, nu am înţeles ce anume survenea. De obicei, totul părea în ordine şi nu vedeam nici un semn exterior care să ne semnaleze pericolul; Lisa şi cu mine ne înţelegeam cât se poate de bine. Din nefericire, în primele dăţi când am fost cuprins de tristeţea aceasta, am ignorat-o. Însă, cu fiecare ocazie, după numai câteva ore de la apariţia acelui simţământ în căsnicia noastră se părea că se dezlănţuie iadul pe pământ. Ne certam şi ne azvârleam unul altuia cuvinte de pe urma cărora aveam nevoie de zile, saptămâni, chiar luni să ne vindecăm.

   Odată cu trecerea timpului am început să recunosc tiparul acesta aşa că, mi-am făcut obiceiul ca, ori de câte ori îmi simţeam sufletul cuprins de întristarea aceea, oricât de bună ar fi părut relaţia noastră când era privită din afară, mă retrăgeam undeva şi mă rugam cu ardoare pentru căsnicia noastră. Vrăjmaşul tot ne ataca însă, pentru că mă împotrivisem lui în rugăciune dinainte, loviturile lui slăbeau curând, cu puţine urmări neplăcute sau chiar fără asemenea consecinţe.

   Astăzi, vrăjmaşul nu ne mai atacă nici pe departe cu aceeaşi uşurinţă sau frecvenţă. Cred că a obosit să fie lovit la rându-i cu Sabia Duhului de fiecare dată când punea la cale un  asalt. Nu aş avrea să mă înţelegeţi greşit: Lisa si cu mine trebuia să veghem! Nu ne putem permite să lăsăm garda jos. Trebuie să ne împotrivim în continuare vrăjmaşului cu bună ştiinţă, în rugăciune, însă nici pe departe atât de des ca la începutul căsniciei noastre.

   Lecţia pozitivă pe care ne-am însuşit-o în urma acestor lupte este aceea de a recunoaşte semnalele de alrma ale unui atac iminent din partea vrăjmaşului. Acum suntem conştienţi de importanţa stării de veghe în toate domeniile vieţii, a identificării tristeţii care apare în inima noastră chiar înaintea unui atac îndreptat împotriva resurselor financiare, a relaţiei sau a lucrării noastre. Am învăţat să-L rog pe Duhul Sfânt să mă sprijine, fiindcă adesea nu ştiu cum sa mă rog specific în legătură cu aceste semnale de alarmă primite dinainte. El mă ajută şi va face la fel şi în cazul vostru! Duhul Sfânt este partea voastră! Vă va sprijini, rugându-Se chiar El Însuşi prin voi dacă vă veţi preda Lui. Iată ce ne promite Cuvântul lui Dumnezeu:

   'Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu'

   Gemetele acestea constituie tristeţea pe care o simţim în adâncul sufletului, asemănătoare celei pe care a trăit-o Isus în grădină, în seara dinaintea răstignirii. Odată ce recunoaştem tristeţea aceasta, trebuie să reacţionăm. Putem alege opusul vegherii, adica trândăvia, punând capăt tristeţii prin ignorarea ei repetată sau prin înăbuşirea ei. Pe de altă parte, putem alege să veghem şi să ne lăsăm în stăpânirea Duhului Sfânt.

   Scopul Duhului Sfânt este de a ne ajuta să trecem dincolo de starea de tristeţe şi de a rosti prin noi cuvintele menite să soluţioneze situaţia existentă. Pavel scrie astfel:

   MĂ VOI RUGA CU DUHUL (prin Duhul Sfânt care este în mine), DAR MĂ VOI RUGA ŞI CU MINTEA (inteligibil) 1 Corinteni 14.15