Câtă tristețe și durere de Golgota provoacă în inima lui Dumnezeu relitatea din Templul Său. Duhul egiptenilor a avut acces în interiorul acelora pe care El i-a numit dumnezei, preoție sfântă și aleasă, ba chiar coroana creațiunii Lui; a avut acces în inima acestor parteneri, cu care ar fi trebuit să colaboreze până la Sfârșit, pentru că a început să le licărească momeala lăcomiei în pupila inimii, loc de o vitală importanță pe care ar fi trebuit să-l păstreze rezervat doar pentru Asociatul lor divin și să lupte și să nu accepte ca nimeni și nimic altceva să-l ocupe. Efectele au generat mucegaiul zidurilor Templului, mucegai perceput ca un buchețel de flori adus în cinstea aceluia care își agonisise multe pentru multi ani. Problema cu buchetul de flori era că nu mirosea frumos. Datorită mirosului de metal lucios care s-a strecurat printre organele vitale până a ajuns la vistieria inimii și a inundat fiecare colțișor al Templului, cei chemați la adresa unică celestă au rătăcit prin terra căutând Orașul cu străzi de aur; florile de mucegai crescuseră așa de mari încât acum le acopereau ochii și nu mai aveau orientare în drumul lor.

M-am întrebat de ce oamenii aceștia nu și-au adus candelele cu ei ca să vadă drumul și pe timp de ceață? Răspunsul a venit: atunci când totul a fost în regulă şi nu au existat probleme și toată lumea a dus-o bine, candelele de luminat au fost aruncate pe rafturi prăfuite de timp și vremi transformându-le în piese de muzeu prezentate ca având valori demult apuse ce nu-și mai găsesc locul în lumea civilizată contemporană.

Să luăm aminte la umblarea noastră și să nu uităm că întodeauna, indiferent de vremuri și împrejurări, Cuvântul lui Dumnezeu a fost și este o candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea acelora care nu vor să-și piardă orientarea în călătoria lor vremelnică. Doar așa  vom putea lupta cu mucegaiul gunoaielor acestei lumi, nepermițându-i să prindă rădăcini pe zidurile templului Duhului Sfânt.