După mai multe luni în care m-am ascuns de frigul de afară, iată, în sfârşit o zi de primăvară care îmi trage uşor cu ochiul şi-mi spune:  vino afară să te bucuri de cântecul păsărilor voioase, de zâmbetul ghioceilor şi al brânduşelor, de ciripitul interminabil al rândunicilor şi de razele soarelui care îşi întinde braţele înflăcărate dezmorţindu-se  după câteva luni de sedentarism. Am ascultat chemarea naturii şi am lăsat în singurătate pentru câteva ore camera încărcată cu o atmosferă de iarnă grea.

Într-adevăr, natura părea că se bucură de fiecare secundă din zi şi mă îmbia să o însoţesc în bucuria ei şi să profit de nemeritatele raze solare care-mi mângâiau faţa determinându-mă să-mi înalţ gândul spre Măreţul Creator si să-i schiţez un zâmbet sincer în semn de mulţumire şi recunoştinţă profundă pentru încă o zi în care și-a reînnoit bunătăţile şi îndurările faţă de mine. Au fost momente unice şi nu aş fi vrut să se mai termine aceste frumuseţi perfecte care parcă au uitat că işi prezintă simfonia pe terra, locul sacru al imperfecţiunilor. În grabă am revenit cu mintea pe pământ pentru că în parcul de copii observasem, undeva pe un leagăn viu colorat, o fiinţă neagră de supărare ce nu schiţa nici un zâmbet la râsul şi jocul inocent şi drăgălaş al copilului ei care se bucura din plin de locul lui de joacă; era o pată acrită de problemele cotidiene şi strica decorul în care se postase. Am ignorat-o și am mers mai departe încercând să uit de această fotografie vie lipsită de viaţă totuși. La câţiva paşi înaintea mea văd venind grupuri de bărbaţi şi femei, tineri şi adolescenţi şi printre ei copii alergând unul după altul pe platoul dinaintea primăriei, copii lipsiţi de grija zilei de mâine care chiuiau în distracţia lor stradală comunicând parcă o replică ignorantă la adresa trecătorilor adulţi a căror mers cu capul plecat în pământ şi cu privirea care trecea dincolo de pavaj îmi spunea că cereau parcă ajutorul CUIVA ca să-i scape de toată povara ce-i apăsa.

M-am întrebat de ce oare atâţia oameni nu se mai bucură în viaţă? Când şi-au pierdut bucuria? Ce i-a determinat să-şi ignore copilaşii şi să nu se bucure de inocenţa lor drăgălaşă? Ce le-a dărâmat stropul de credinţă? Ce s-a întâmplat cu ei? Pe ce şi-au vândut pacea sufletească şi zâmbetul? Ce S-a Întâmplat? ? ? ? La aceste întrebări care căutau în mine un răspuns urgent am găsit o „foaie de examen” a unor studenţi, corectată şi aici, şi mai în jos, şi pe rândul următor, şi pe celelalte rânduri, şi pe următoarea filă……Totul prezenta corecturi. Examenul fusese un eşec, un dezastru. Deasupra liniei de admitere erau doar câteva nume, foaaarte puţine, un numar nesemnificativ de oameni. Sub linie era gloata înrobită şi îngropată în datorii. N-a fost greu să înțeleg că studenţii nu s-au pregătit pentru examenul financiar şi au căutat să-i copieze pe colegii lor, neamurile.

Lecţia era uşoară şi nu ar fi fost mult de învăţat. O voi expune şi în faţa voastră: “DACĂ vei ASCULTA de glasul Domnului Dumnezeului tău, PĂZIND şi ÎMPLININD toate poruncile Lui, Domnul Dumnezeul tău iţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ. Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită țării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale. Vei DA cu împrumut multor neamuri, dar tu NU vei LUA cu împrumut. Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus şi niciodată nu vei fi jos, DACĂ vei ASCULTA de poruncile Domnului. “