Ești gay? Te înțeleg
Autor: Estela C. Manea  |  Album: Vocea din timpul noptii-1-  |  Tematica: Homosexualitate
Resursa adaugata de ESTELLA in 18/06/2019
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

Suntem martori la invazia covârșitoare și obraznică a homosexualității în țara noastră și mulți își dau cu părerea asupra acestui aspect. Unii sunt mai acizi, alții nu prea. Așadar, vreau să prezint o analiză a acestui fapt și din unghiul meu de vedere că, cine știe, poate în loc să mai pălăvrăgim aiurea pe seama acestor oameni vom trece la fapte și vom face ceea ce cu adevărat contează.

DESPRE CUM SE-NTÂMPLĂ

Am auzit mărturia unei tinere care se convertise la creștinismul real, deși fusese și înainte creștină, așa cum e toată România în urma recensământului. Fata asta fusese crescută în adunare evanghelică. De mic copil a participat împreună cu familia la întâlnirile bisericii. Știa tot ce se poate afla despre Dumnezeu, despre poruncile Lui și despre voia Lui, despre ce ne este îngăduit și ce nu ne este îngăduit. Avea cunoștință despre tot, căci era crescută pe băncile bisericii. Tânăra asta însă, copil fiind, avea un fix al ei: nu suporta nimic din ce reprezintă femininul. Nu suporta să poarte rochițe sau să se joace cu păpușile, nu suporta tunsoare specifică fetelor sau încălțăminte pentru fetițe, nici măcar drăguțele gentuțe nu le suferea. Ea voia să fie ca băieții. Văzând părinții că fata lor este mai încăpățântă de felul ei și nu renunță la fixurile ei, i-au acceptat nazurile și în decursul anilor i-au făcut pe plac. Cei care nu erau din imediata apropiere a familiei n-aveau nici cea mai mică bănuială că băiatul familiei X este de fapt o fetiță. Anii au trecut și copila îndărătnică de altădată ajunsese la vârsta adolescenței, și dragostea a început să-i bată la inimă. Așa că, fata asta a început să se simtă atrasă de... fete. De ce? Pentru că, povestea ea, odată cu trecerea anilor ea a-nceput să se considere băiat, ba chiar era convinsă că e băiat, așa că i se părea normal ca orice băiat să se îndrăgostească la un moment dat de o fată. Prin urmare, a avut relații intime cu alte fete până și-a găsit aleasa inimii și s-a căsătorit cu ea. În cele din urmă Dumnezeu s-a îndurat de ea și a eliberat-o de acest păcat mizerabil. Acuma, nu știu dacă în toate cazurile se întâmplă la fel dar la fata asta așa s-a derulat istoria ei întunecată. Un lucru e clar: în spatele oricărui păcat stă cel puțin un demon.

Auzind mărturia asta mi-am dat seama că persoanele acestea chiar sunt convinse că se nasc diferite față de noi, ceilalți, și ele nu înțeleg de ce noi nu pricepem asta și nu le putem accepta așa cum sunt. Realitatea însă este că ele nu așa se nasc, ci din fragedă copilărie duhuri demonice pun stăpânire pe ele. Ăștia sunt un soi de draci pe care nu-i deranjează mersul la adunare. Ei respectă programele și ritualurile bisericii și n-au nimic împotrivă chiar să se boteze. Oamenii stăpâniți de ei sunt foarte încântați dacă li se mai și dă câte-o slujire pe care s-o facă în casa Domnului, iar dacă nu-i lași să activeze chiar se supără. Vorbesc serios. Nu exagerez. Oamenii ăștia aparțin de organizații creștine LGBT și la întâlnirile lor folosesc aceeași Biblie ca și noi. Fă o cercetare pe Google ca să te lămurești.

CE-I DE FĂCUT?

Ăștia-s demoni specializați în domeniu, cu mii de ani vechime pe cartea de muncă. Ăștia sunt soiul ăla de draci pe care ucenicii nu i-au putut scoate doar cu predică și cântare. Despre acest soi de draci a zis Domnul Isus în Marcu 9:29 că nu pot ieși decât cu rugăciune și post. Așadar, bieții oameni trebuie priviți cu milă pentru că, la modul real, ei chiar sunt neputincioși în fața unei asemenea posedări, ei nu se pot elibera singuri. Degeaba le predicăm și le prezentăm motivele nimicirii Sodomei și Gomorei  și le spunem că o să meargă în iad. Dracii ăștia știu deja asta; astea nu-s noutăți pentru ei. Eventual ar putea ei să ne informeze pe noi mai cu de-amănuntul despre cum au decurs lucrurile pentru că ei au fost acolo în mijlocul evenimentelor, au fost martori oculari, și știu cum arată și iadul, că de-acolo vin. Pentru homosexuali trebuie înălțate rugăciuni fierbinți și e nevoie de post necurmat ca Dumnezeu să-i elibereze. Aceste două practici alungă demonii și sperie iadul.

IA URGENT MĂSURI

Dacă ai copii sau nepoți care prezintă aceleași manifestări ca cele expuse aici, nu te culca pe-o ureche spunându-ți că-și vor reveni când vor crește, ci începe de urgență să postești și să te rogi fierbinte pentru ei ca Dumnezeu să-i elibereze de sub puterea acestor duhuri.

Homosexualii chiar sunt bolnavi, dar nu mintal, cum afirmă majoritatea oamenilor. Ei sunt bolnavi spiritual, și nu este boală mai gravă decât asta. Boala asta se extinde și ia amploare din cauza bisericii care doarme, și doarme, și doarme dusă. Nu vezi legătura? Stai nițel că ți-o prezint. În vremurile pe care le trăim biserica se axează preponderent pe muzică și pe predici. Un procent foarte neînsemnat este alocat rugăciunii (clar că nu mă refer aici la rugăciunea aceea lipsită de putere care nu mișcă nici măcar praful de pe buze, din astea găsim în adunări, nu e criză de ele, ci la rugăciunea fierbinte care are putere mă refer, izvorâtă dintr-o viață neprihănită) și un procent și mai neînsemnat, aproape inexistent, este alocat postului. Nu mă înțelege greșit, îmi place muzica și o cânt și eu, iar despre predicile bune, ce să mai zic, caut după ele cu nesaț. Ce vreau să spun este că dacă tăiem din ingrediente și nu respectăm rețeta, la final vom obține eșec, faliment total. Noi, în prezent, în loc să păstrăm casa pentru rugăciune, așa cum trebuia să fie Casa lui Dumnezeu, am transformat-o în casă de muzică, și tâlharilor le place muzica bună, se simt bine în compania ei, le plac și concertele creștine dar și predicile bune neînsoțite de putere. Acest tip de biserică este, într-o oarecare măsură, o pepinieră de homosexuali din cauză că și-a pierdut autenticitatea. Biserica actuală trăiește o evlavie lipsită de putere, ceea ce este un îngrășământ pentru pepiniera asta. Dacă biserica lui Hristos ar fi îndeletnicită cu postul și cu rugăciunea fierbinte, practici prin care să ceară sfințenie nu bunăstare materială, altfel ar arăta națiunea noastră. Amintește-ți: au adus copilul posedat la ucenici. Aceștia, mă gândesc că i-au ținut o predică tare și i-au cântat câteva cântări foarte faine, pentru că Domnul Isus le amintește doar de două ingrediente care lipseau din rețeta lor: rugăciunea și postul. Înseamnă că pe celelalte le făcuseră. Așadar, rețeta era incompletă și din cauza asta dracul nu se clintise din loc ci stătea în continuare nestingherit chiar lângă ei. N-a avut bunul simț măcar pentru strădania ucenicilor să lase băiatul în pace. Eliberarea se întâmplă atunci când își face prezența persoana care ducea o viață completă în relația cu Dumnezeu: rugăciune, post, predică și cântare. În urma acestui întreg trăit în curăție se dobândește putere și autoritate asupra duhurilor întunericului. Așadar, degeaba cântăm și predicăm dacă în viața cotidiană a mădularelor bisericii lui Hristos nu se regăsește rugăciunea fierbinte și postul. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit, zice Scriptura. E momentul să renunțăm la rugăciunile fără de putere care nu clintesc demonii din loc. Mădulare ale trupului lui Hristos, haideți să reluăm practicile spirituale pe care le-am înlăturat din viața noastră de atâta amar de vreme!

Vedem cum de la un an la altul posedații de duhuri LGBT cer tot mai multe drepturi și vor să amprenteze cu spurcăciunile lor generațiile noi de copii. Vedem limpede încotro se îndreaptă țara noastră pentru că biserica stă nepăsătoare. E momentul să-i copiem pe niniveni și pe evreii împărătesei Estera, cu mic cu mare și cu vita din grajdi chiar. Dacă nu luăm acum măsurile care știm că pot elibera România de sub puterea satanei atunci vom avea nefericita ocazie să fim martorii dezlănțuirii întregii urâciuni demonice asupra noastră și a pruncilor noștri.

Va fi oare urechea ta surdă iar eu să fi bătut oare toaca degeaba? Tu, care tocmai ai terminat de citit aceste rânduri, ce măsuri vei lua pentru sufletul acestei națiuni, care te include și pe tine și familia ta?

Randuri duhovnicesti...Eu atat stiu: ca as fi innebunit sau chiar as fi murit daca peste fiica sau fiul meu veneau astfel de duhuri.....
Adăugat în 25/06/2019 de adelinaferaru
@adelinaferaru, sa ne fereasca Dumnezeu de asemenea duhuri. Ma bucur ca ti-a fost de folos articolul.
Adăugat în 25/06/2019 de ESTELLA
Ea voia să fie ca băieții. Văzând părinții că fata lor este mai încăpățântă de felul ei și nu renunță la fixurile ei, i-au acceptat nazurile și în decursul anilor i-au făcut pe plac.
De aici începe de fapt dezastrul copilei!!!! Când era mica făcea ce voia , i se permitea tot ce-i trecea prin cap și cum odata i-a tracut nebunia asta prin cap...părinți i-au dat voie să se instaleze în sufletul, mintea și viața nebună ce i-o adusese acest soi de draci! A cui era obligatia, răspunderea să educe, lamurească, copilul despe aceasta ratacire care i-a distrus pe tot ai familiei , mai ales pe fiică? La vârsta aceea, era a parinților! Dacă-ți intră un cui în talpa mergi cu el asa ,te chinui , dureros toata viața? Faci orice sa-l scoți afară! Deci Parintii sunt responsabili la aceasta vârsta să vegheze neâncetat asupra mintii si voinței copiilor. Nu as vrea sa cred ca dragostea părinteasca este mai slaba decât nebunia dracilor ascunsă sub diferite forme în copii .
Adăugat în 28/06/2019 de sanda_tulics
Cunosc o familie de pastor de țară care au o fată înfiată, peste care, de la vârsta de 2 ani, era un duh de nuditate(se dezbrăca, nu suporta lenjeria intimă, nici adunarea). Poate avusese o mamă naturală stripteuză....oricum, s-au rugat și au postit și s-au smerit serios bieții părinți. Dar ai nevoie de susținerea bisericii.
Adăugat în 31/03/2020 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1264
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 4
Opțiuni