Du-te la Albină

Prin luna Martie sau Aprilie, o scurtă și efemeră avantpremieră a primăverii aduce elațiune pe străzile orașelor și un nor de îngrijorare pe fruntea multor gospodari. Nu pot fi siguri că vremea bună va dura, iar o noapte de îngheț ar putea compromite mare parte din viitoarea recoltă a pomilor fructiferi. Vremea blândă dă ghes primilor muguri să iasă la lumină și, fără veste, în două zile pomii sunt plini de culoare și parfum. Vor sosi oare la timp harnicele polenizatoare …

Multe din aromatele și zemoasele fructe, doldora pline de vitamine și suc, din care vei gusta la vară, vor fi putut rodi prin sârguința neobositelor albine. Viața acestor insecte ni se oferă ca o lume uimitoare, plină de înțelepciune practică, de scop, precizie, dedicare, eficiență și … dulceață. Hărnicia proverbială a albinei este întrecută doar de gradul înalt de organizare a vieții ei, structurată pe fondul comunității care se cheamă stup.

Când ai ținut în mână un fagure de miere, minunându-te de comoara aurie adunată cu sârg de micuțele vietăți, care-i un deliciu pentru cerul gurii și o enigmă pentru mintea umană străină de secretele albinei, poate ți-ai pus întrebări cu privire la mecanismul biologic ascuns în trupșorul de un gram al acestei fabrici vii. Tor ce ne dăruiește albina este util și prețios, începând cu mierea, ceara, propolisul și terminând cu învățătura morală despre trântori, ca să nu mai vorbim de pedeapsa administrată de ascuțitul ei ”ac cu gămălie”, prin care-și apără cămara.

Pe matematicieni și pe constructori îi uimește realizarea ”tehnică”, pe care o numim fagure. Există numai trei figuri geometrice, prin care o suprafață poate fi împărțită în spații de mărime egală, de formă regulată și fără goluri între ele. Acestea sunt: triunghiul echilateral, pătratul și hexagonul regulat. Ultimul dintre ele oferă cea mai mare rezistență, economie de material și eficiență în folosirea spațiului și tocmai acesta a fost ”ales” de albină pentru casa ei.

Studiul vieții albinelor a fascinat pe mulți oameni, deopotrivă amatori și specialiști, fără ca vreunul să rămână dezamăgit de interesul arătat acestor minuscule ”savante” zburătoare, fie că s-a mulțumit cu dulceața din cămara lor, fie că au mers mai departe, găsind o bogăție de pilduitoare învățătură morală aplicabilă la viața umană.

Un caz cu totul ieșit din comun îl prezintă elvețianul Huber, născut în Geneva în 1750 și care, în condiții neobișnuite, a devenit interesat de albine, dedicându-și viața studierii lor, în ciuda faptului că și-a pierdut vederea încă din tinerețe. Văd parcă sprâncene ridicându-se a nedumerire. Cum, un savant orb, care cercetează un domeniu practic al biologiei? Un cercetător, care-și dedică viața unor micuțe ființe, pe care nu-i în stare să le vadă? Sună ca o glumă nelalocul ei. Și totuși, acesta este adevărul gol-goluț. Contribuțiile lui Huber la cunoașterea albinelor rămân de neegalat în istoria științei apicole.

Huber s-a slujit de ochii și mâinile unui servitor inteligent și devotat, pe nume François, cu care a colaborat de-a lungul unei vieți fructuoase. Huber n-a văzut niciodată un fagure de miere, dar tot ce a descoperit pentru știința apicolă a devenit clasic în acest domeniu. Mintea lui pătrundea dincolo de ceea ce ochii văd și înțelegea mai mult, fără să vadă, decât pricep mulți oameni, care se pot sluji de ochii lor. El ghida ochii și mâinile slujitorului în nenumărate experimente și trăgea concluzii pe baza observațiilor furnizate cu fidelitate de acesta.

Asemenea elvețianului Huber, există și pentru noi o lume, pe care n-o putem vedea încă, dar despre care știm cu siguranță că există, o lume față de care ochii noștri sunt orbi, dar o lume pe care o putem cunoaște totuși, dacă îi dedicăm viața, puterile și interesul. Este lumea Împărăției lui Dumnezeu, despre care ne vorbesc Scripturile. Mai mult decât a putut face François pentru Huber, și cu mai mult folos, poate face Duhul Sfânt pentru noi, zugrăvindu-ne realitățile împărăției după care tânjim, pe care o așteptăm și pentru care ne pregătim.

Albina își colectează din flori materia primă, o prelucrează în trupușorul ei și sintetizează un produs final fără egal. Și, cel mai grăitor fapt, albina n-o face pentru sine, deși nu este conștientă de acest lucru. Când le-a descris israeliților țara promisă, Dumnezeu le-a zugrăvit-o ca țara în care ”curge lapte și miere”. Laptele este hrana pruncului, de curând născut ca ființă duhovniceasă, iar mierea simbolizează alimentul perfect, conținând mai toate nutrimentele de care omul matur are nevoie pentru subzistență și, pe deasupra, dulceața de neegalat, care sugerează desfătările spirituale ale cerului. Mana, cu care Dumnezeu i-a hrănit pe israeliți în pustie, ”avea un gust de turtă cu miere” (Exod 16:31).

http: //agapianus. wordpress. com