Atunci când Dumnezeu mişcă lucrurile, El întotdeauna începe cu poporul Său. Acesta a fost felul Său de a lucra de-a lungul Scripturii şi istoriei bisericii. Oamenii lui Dumnezeu sunt conectaţi cu Dumnezeu în aşa fel încât El poate să-Şi aducă planurile la îndeplinire prin ei. Profetul din vechime spune: 'Dacă poporul Meu... se va smeri... ' Accentul în tot ceea ce face Dumnezeu este poporul Său.

   Acest lucru responsabilizează poporul Domnului. Avem dorinţe, ambiţii, programe pe care încercăm să le promovăm fără să conştientizăm că Dumnezeu are un plan bine stabilit pentru noi. Citind despre treziri, încă din Vechiul Testament şi până în ziua de astăzi, orice trezire a adus oamenii înapoi în starea de unde au căzut. Cu aceasta începe Dumnezeu întotdeauna.

   Insistenţa noastră de a continua fără binecuvântarea lui Dumnezeu, sau aşa cum voi arăta în această carte, fără ungerea Lui înseamnă că noi lucrăm fără a avea aprobarea lui Dumnezeu şi, în consecinţă, fără puterea Lui. Limitările şi restricţiile autoimpuse ale lui Dumnezeu sunt acelea de a lucra în cadrul poporului Său iar acest popor constituie temelia pe care Dumnezeu se desfată să construiască. Oricând Dumnezeu găseşte pe cineva care-I este dedicat în totalitate şi în care poate avea încredere, Dumnezeu începe să lucreze. Calitatea lucrării nu depinde atât de mult de acea persoană ci de cât de mult acea persoană îi este dăruită lui Dumnezeu. Dumnezeu a ales să lucreze între limitele poporului Său răscumpărat. Aceste lucruri fiind adevărate este absolut necesar ca poporul Lui Dumnezeu să meargă în direcţia lui Dumnezeu şi a voii Sale, aşa cum este ea revelată în Cuvântul prin Duhul Sfânt.

   Pentru o inimă care discerne lucrurile, a afirma că biserica evenghelică din ziua de azi se confruntă cu o mare provocare, nu înseamnă decât să subliniez un fapt evident. Ceea ce sper să pot face este să definesc această provocare şi să trasez direcţia spre biruirea acestui obstacol care stă înaintea bisericii. Prea mulţi din biserică nu realizează existenţa acestei provocări. Între evanghelici trebuie să aibă loc din nou o mare trezire, care să aducă înapoi biserica în acea stare de binecuvântare divină care a marcat-o cândva.

   Ca biserica evanghelică să meargă înainte în puterea şi manifestarea Duhului Sfânt, trebuie să scape de tot bagajul acumulat de-a lungul anilor. Mulţi îşi iubesc bagajul şi se va dovedi a fi greu pentru unii să scape de el. Fiecare generaţie crede că ea are perspectiva corectă asupra lucrurilor spirituale şi este convinsă că ştie mai bine ca înaintaşii ei. Dar nu a fost niciodată aşa şi, ca să înţelegi acest lucru, tot ceea ce trebuie să faci este să citeşti istoria bisericii.

   Pentru a înainta trebuie să mergem înapoi ca să ne redescoperim identitatea şi să ne regăsim rădăcinile spirituale. Ne-am abandonat rădăcinilor şi rătăcim neajutoraţi într-un deşert spiritual. Aceasta este, după părerea mea problema cu care ne confruntăm în zilele noastre.

   David a înţeles acest lucru când a adrest întrebarea: 'Şi când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit? ' Ps. 11.3 Într-adevăr, ce mai poate face cel neprihănit?   Voi încerca să dau un răspuns bazat pe perspectiva biblică.

   Nu contează ce credem; dacă nu putem demonstra şi verifica în Scripturi ceea ce credem, nu merită să credem acele lucruri. Întrebarea 'ce ar putea face cel neprihănit? ' ar trebui să ne-o punem şi noi azi. Mai intâi, noi trebuie să înţelegem care sunt temeliile celui neprihănit. Ce a fost distrus sau este în pericolul de a fi distrus în bisericile evanghelice de azi? Dacă nu aflăm răspunsul la această întrebare şi nu îndreptăm lucrurile, ne vom găsi într-o situaţie foarte gravă în care, din păcate cred că deja ne aflăm.