DRAGOSTEA - este un acoperiş pentru toate frângerile noastre

   Nostalgia noastră de-o viaţă, dorinţa noastră de-a fi reuniţi cu ceva din univers de care ştim că am fost despărţiţi... este... indicatorul cel mai sigur al situaţiei noastre reale (C. S. Lewis)

   Când Fermierul vine după ora unsprezece de pe câmp, aduce câmpul cu sine în cămaşa lui murdară, zeci de grame de pământ. Mă întreb dacă simte că lumea întreagă, praf şi pulbere, îi apasă pe umeri. Mă găseşte în balansoarul de lângă fereastră, în lumina lămpii de noapte. În poală am o carte. Nu spune nimic. Înainte ca eu să-mi găsesc cuvintele ca să spun ceva, înainte ca să îmi dau seama ce urmează să se întâmple, bărbatul obosit îngenunchează, îmi ia piciorele desculţe în mâini şi începe sa mi le maseze încet în cercuri, răscolindu-mi oboseala din ele. Îmi trasează fără grabă cercuri în talpă, stergând ziua ce tocmai a trecut şi orice durere cu mâinile lui crăpate de lucrător pe câmp. Se uită în sus la mine. De ce vreau să mă trag înapoi, într-o parte? De ce e aşa de greu să primeşti? De ce e aşa de greu să crezi că cineva are încredere în tine? De ce e mai uşor sa te dăruieşti pe tine decât sa te laşi iubit? De ce pentru numele acestei lumi păcătoase mi-e frică? Cu mişcări liniare lente, apoi în cercuri apăsate adânc, îmi masează arcada tălpii obosite.

   Şi eu încerc pur şi simplu să respir. A te lăsa iubit este un act de vulnerabilitate şi predare terifiant. A te lăsa iubit este în sine un act de dăruire. A te lăsa iubit înseamnă a fi la mila cuiva şi a trăi cu încrederea că persoana respectivă te va iubi în continuare aşa cum vrei să fi iubit, că nu-ţi va frânge inima ce ţi-a fost dată.

   Nu ştiu ce să spun. Vreau să-l distrag de la demonstrarea iubirii sale faţă de mine, vreau să-l întreb despre grâu, despre umiditate şi paie, despre porumbul din hambar, despre prognoza meteo şi dacă va mai ploua peste lacuri.

   El îmi face cu ochiul, risipeşte frica ce creşte în mine cu atingerea lui blândă, cu mâinile lui care îndepărtează durerea din tălpile mele. O zi se poate destinde ca o expirare la atingerea cuiva. Iar a te lăsa iubit înseamnă a dărâma zidurile autosuficienţei, a-ţi accepta nevoile si a îndinde mâinile să primeşti. A accepta să primeşti dragoste înseamnă a avea încredere că vei fi iubit în vulnerabilitatea ta; înseamnă să crezi că merită să fii iubit. De ce este acest lucru atât de greoi?

   Nu-i aşă că uneori a oferi iubire este - infinit mai uşor decât a primi? Oare amnezia cronică a sufletului meu mă face să uit că dacă EL crede în mine, sunt suficientă, fiindcă EL este suficient? Tot ce simt este că nu merit o astfel de dragoste - şi nu merit. Ea este un dar, şi în dăruirea pură există comuniune pură. În dimineaţa asta am strigat la unul din copii Unul din fiii mei a avut nevoie să fie dus cu maşina în oraş, iar eu am oftat şi am spus NU AZI! În seara asta nu am citit cu voce tare şi o fetiţă s-a dus la culcare foarte tristă.

   Ştiu că el simte fără ca eu să le exprim în cuvinte, regretele mele adânc înnodate în mine.

   De ce te temi să fii iubită? Fermierul îngenunchează în faţa mea şi ia în mâinile lui tăbăcite de muncă picioarele mele murdare. Până acum nu mi-am dat seama că în comuniune e nevoie de un fel de predare reciprocă, de o decizie de a primi dăruirea. El imi ţine în mâini picioarele desculţe. Oriunde poate exista voinţa de a te dărui. Oriunde poate exista posibilitatea unei comuniuni vulnerabile. KOINONIA ESTE ÎNTOTDEAUNA UN MIRACOL.

   Arată ca Isus când a îngenuncheat lângă femeia prinsă în adulter şi felul în care EL S-a purtat cu detractorii ei dezvăluie un har subtil: Isus i-a tulburat profund pe cei ce se simţeau confortabil şi a făcut-o să se simtă confortabil pe femeia profund tulburată. Femeia prinsă de farisei a primit ceva de care eu însămi am o nevoie disperată. Înainte ca toţi să îndrepte degetul spre ea, Isus a privit-o şi i-a rescris soarta.

   'Eşti vinovată, dar nu condamnată. Ai eşuat, dar EU cred în tine. Eşti zdrobita, dar iubită. '

   ' Indiferent în ce păcat ai fost prinsă, EU te eliberez. Indiferent de ce eşti acuzată, EU te iert. Indiferent de motivul pentru care eşti judecată, EU îţi dau libertatea. Indiferent ce te leagă, EU te dezleg. EU am transformat orice păcat, orice ruşine, orice vinovăţie şi orice lipsă în frumuseţe şi abundenţă. '

   CINE POATE TRECE CU VEDEREA O ASEMENEA DRAGOSTE?

   În mijlocul încercărilor, Isus garanatează cel mai bun deznodământ: EŞTI VINOVAT, DAR NU VEI FI CONDAMNAT!

   Nicio condamnare că ai dezamăgit pe toată lumea, nicio condamnare că n-ai făcut tot ce trebuia să faci, nicio condamnare că ai greşit în fiecare zi.

   CINE POATE TRECE CU VEDEREA O ASEMENEA ELIBERARE?

   'Eşti al Meu şi EU sunt al tău; tot ce am EU este al tău şi tot ce ai tu este al Meu. Te căsătoresc cu misterul întregii perfecţiuni şi iau asupra Mea toată frângerea ta ca să te divorţez de disperare. '

   Simt cum adevărul pătrunde ca lumina prin fisurile mele: Isus nu este numai util, EL ESTE ÎNAINTE DE TOATE FRUMOS. Când Îl văd doar ca util, sunt tentată să am pretenţia ca EL să pună în mişcare lumea mea. Dar când Îl văd ca frumos, inima mea este mişcată iar asta începe să îmi schimbe lumea. Când Isus este numai util, El este un gadget sau o pastilă ce face ca viaţa să fie mai bună. Dar când Isus e văzut ca realmente frumos, EL este o bucurie ce ne face să trăim mai bine... să iubim mai mult. În seara asta, Isus arată foarte frumos în bărbatul acesta. Şi el plantează ceva în mine: harul unei astfel de iubiri. Un har ce va creşte căci harul întotdeauna creşte.

   Harul care acoperă păcatele tale este întotdeauna suficient ca să te crească până la transformare. Har dat... har predat şi primit. Harul acesta nu e ceva lipsit de însemnătate, ci lucrul cel mai puternic - ce nu trebuie subestimat niciodată. Harul nu neagă niciodată transformarea ci o iniţiază întotdeauna.

   Minunata poruncă a creştinismului nu este 'Du-te şi nu mai păcătui, Isus nu te va condamna. ' Porunca lui Cristos şi a creştinismului este 'nici eu nu te condamn - du-te şi nu mai păcătui. ' Acest har rearanjează totul în felul Lui de o blândeţe radicală. Aşa cum Dumnezeu nu a dat întâi poruncile Lui, ca apoi să vadă dacă oamenii merită să fie eliberaţi din robie, tot aşa mai întâi Isus eliberează cu dragostea Lui şi apoi captează inima cu noua Lui orânduială. Experienţa de a fi zilnic beneficiarii voinţei Lui de a ne mântui ne mişcă şi ne determină să ne frăngem şi să ne dăruim zilnic. Dragostea Lui frumoasă, neobosită, aduce o frumuseţe permanentă vieţii noastre, şi nu străduinţele noastre permanente de a ne ridica la înălţimea aşteptărilor Sale sau de a respecta toate poruncile Lui. Dumnezeu ne dă har şi ne acceptă înainte ca să renunţăm la păcat (Roamni 5.8). Nu este nevoie să-ţi învingi frângerea pentru a cere dragostea lui Dumnezeu.

   DRAGOSTEA LUI A ÎNVINS DEJA FRÂNGEREA ŞI TE-A CERUT PE TINE. Declaraţia Lui 'NU TE CONDAMN' este sămânţa oricărei transformări. Obiceiul condamării de sine poate să dispară numai când oamenii îl duc la crucea lui Cristos, nu în sala de judecată. Du-te mai întâi la cruce şi auzi verdictul 'NU TE CONDAMN' apoi du-te la oglindă şi vezi profunda transformare.

   HARUL LUI CRISTOS ESTE ÎNTOTDEAUNA MAI MARE DECÂT VINOVĂŢIA NOASTRĂ.

... . .