”Nothing sets a person so much out of the devils reach as humility.” (Jonathan Edwards).

În Împărăția lui Dumnezeu nu este loc pentru vedete, căci ”ce este înălțat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16:15). Ordinea lucrurilor în afacerile oamenilor nu imită modelul divin. Calea prevalentă de a succeda în lume este competiția, cu toate gradele ei de intensitate, începând cu îmbrânceala copilașilor pentru accesul la jucării, până la crimele adulților, ca mijloc de eliminare a rivalilor. Competiția a fost inventată de îngerii răzvrătiți, despre care Iuda spune că ”și-au părăsit locuința”, poziția încredințată lor, la instigația lui Lucifer, nereușitul uzurpator al începuturilor (Isaia 14:13-14).

Ne surprinde, citind în Evanghelii, că și ucenicii trudeau din greu pe pistele competiției, ”Între apostoli s-a iscat o ceartă, ca să știe care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare” (Luca 22:24). A viza poziții proeminente înseamnă, de regulă, a stârni o ceartă. În inima lor, ucenicii știau că cele râvnite de ei nu erau compatibile cu Împărăția și s-au simțit prinși cu mâța-n sac, când Isus i-a întrebat, ”Despre ce vorbeați unul cu altul pe drum? Dar ei tăceau, pentrucă pe drum se certaseră între ei, ca să știe cine este cel mai mare” (Marcu 9:33-34).

Dorința de întâietate sparge armonia și împiedică unitatea. Când mama fiilor lui Zebedei a cerut lui Isus ca celor doi fii ai ei să le fie repartizate locurile de onoare în Împărăție, la dreapta și la stânga Sa, ceilalți ucenici ”s-au mâniat pe cei doi frați” (Matei 20:24). Lecția oferită în continuare de Isus se adresează tuturor ucenicilor Săi, dintotdeauna, implicând ideea că dorința de înălțare este prezentă în toți, fără excepție.

Isus începe prin a le spune că elevarea proprie este o valoare păgână. În Împărăție lucrurile stau tocmai invers. Oricine poate deveni ”mare”, dar numai slujindu-i pe ceilalți; iar cine vrea să fie cel dintâi, poate obține ce-și dorește prin a se face robul tuturor (Matei 20:20-27), ”Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața pentru mulți”.

Smerenia, opusul dorinței de înălțare, este un har al sufletului, care împiedică pe credincios să întrețină despre sine păreri mai înalte decât se cuvine (Romani 12:3), când tendința firească este tocmai pe dos. Ea lucrează mai întâi pe verticală, înspre Dumnezeu (Matei 11:29), apoi pe orizontală, înspre frații de credință și semeni. Ea ne convinge că n-avem merite în ochii lui Dumnezeu, mulțumindu-ne cu locul încredințat de El (Romani 12:10).

Intenția firească este de a obține un profit de la fiecare om cu care avem de-a face, tendință ce joacă un rol selectiv în relațiile inter-umane. De oamenii de la care n-avem nimic de câștigat ne ferim, dar urmărim cu asiduitate prietenia altora, contribuitori potențial la bunăstarea noastră. Desigur, câștigurile vizate nu se limitează strict la lucruri materiale; putem râvni poziție socială, prestigiu personal, o prietenie satisfăcătoare, și multe alte lucruri similare.

Este interesat de observat că smerenia nu se numără printre roadele Duhului, ci este decizia lăuntrică a unui suflet, care și-a însușit perspectiva divină asupra lumii, a acceptat voia Tatălui pentru viața sa și este dispus, nu numai a acorda spațiu vital aproapelui, ci chiar a-l promova. Vizând locul cel mai de jos, smerenia se dovedește a fi o valoare de origine divină. Omul n-ar fi cunoscut-o, dacă nu i-ar fi fost revelată de Christos. Pentru Romanii din antichitate țelul era ”cel dintâi între egali”, cu accentul pus foarte apăsat pe ”cel dintâi”, așa-zisa egalitate fiind folosită doar ca platformă de lansare spre întâietatea râvnită.

Smerenia biblică nu înseamnă înjosire personală, ci înălțarea altora (Ioan 3:30; Filipeni2:3). Omul smerit se preocupă mai mult de semeni decât de sine însuși; succesul în această întreprindere fiind asigurat din start, căci în competiția pentru ultimul loc nu are rivali.

Un om de afaceri a întrebat odată pe președintele Navigatorilor, cum ar putea ști dacă are în inimă o atitudine de slujitor. Răspunsul a fost,”Din felul cum reacționezi când ești tratat ca un slujitor”.

http: //agapianus. wordpress. com