Cum am devenit conștient de Duhul Sfânt -4-
Autor: A. W. Tozer  |  Album: Viu în Duhul  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 17/09/2019
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Cum am devenit conștient de Duhul Sfânt -4-

   Cine este DUHUL SFÂNT?

   Se pot spune multe despre Duhul Sfânt, dar cred că cea mai importantă întrebare este CINE ESTE DUHUL SFÂNT? El este o Persoană. Isus a spus:

   Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.

   Datorită faptului că Duhul Sfânt este o persoană, El are toate atributele unei persoane. El poate simți. El poate iubi. El poate urî. El poate fi întristat. Tate lucrurile ce caracterizează o persoană se regăsesc ți în Duhul Sfânt. Trebuie să înțelegem că El este o persoană și putem să comunicăm cu El așa cum o facem cu o persoană reală.

   Când încep să înțeleg calitatea de perosnă a Duhului Sfânt, încep să intru în părtășie cu El, ceea ce ar fi imposibil de realizat altfel. Dacă nu-L cunosc ca persoană, cum pot avea o relație profundă cu El?

   Oamenii Îl recunosc ca fiind o persoană, dar apoi fac următorul pas și anume să experimenteze apropierea de Duhul Sfânt ca și persoană. Trebuie să existe o apropiere, o experiență interpersonală - persoana Duhului Sfânt și persoana mea sau a ta trebuie să se apropie prin părtășie.

   Cel mai important lucru din lume este faptul că Duhul Sfânt cel binecuvântat este acum printre noi și în noi. Isus, în trupul Său glorificat, țade la dreapta Tatălui mijlocind pentru noi și va rămâne acolo până la reântoarcerea Sa. Între timp, ... EU VOI RUGA PE TATȚL ȘI EL VĂ VA DA UN ALT MÂNGÂIETOR, CARE SĂ RĂMÂNĂ CU VOI ÎN VEAC, a spus Isus în Ioan 14.6. Duhul Sfțnt este reprezentantul lui Hristos și El va fi tot ceea ce este, a fost și va fi Isus.

   Duhul Sfânt are o anumită personalitate și individualitate, inteligență, dragoste, memorie. Duhul Sfânt poate comunica cu tine, te poate iubi și poate fi întristat când Îl ignori.

   Mă tem de faptul că nu-L cunoaștem și experiențial Îl întristează pe Duhul Sfțnt. Pentru că Duhul Sfânt poate iubi, El poate fi și întristat. Și cred că aceasta este starea în care se află bisericile evanghelice de astăzi.

   L-am întristat pe Duhul Sfânt fiindcă nu-L cunoaștem ca și Persoană. Da, Îl cunoaștem ca și doctrină. Mulți pot cita versete din Scritură și ni le pot explica. Dar este una să știi despre Duhul Sfânt și cu totul altceva să-L cunoști în mod personal. Acest lucru lipsește azi. Trebuie să ne apropiem de Duhul Sfânt în așa fel încât El să devină cel mai bun prieten al nostru în drumul nostru prin viață.

   Cred că trebuie să aducem Duhul Sfânt înapoi în biserică prin rugăciune, ascultare și mărturisire până când El va începe din nou să stăpânească. Atunci vom începe din nou parte de viață, lumină, putere, victorie, bucurie, roadă în viața noastră. Putem să elevăm nivelul vieții noastre ajungând la un nivel pe care nu l-am crezut niciodată posibil.

   Fiecare biserică are obligația de a se cerceta în mod regulat pentru a vedea dacă ceea ce face este așezat pe temelia solidă a Duhuli Sfânt. Tendința este acee de abatere de la drumul cel bun, după cum ne avertizează Scripturile. Trebuie să fiu atent ca viața mea să fie clădită pe această temelie. Dacă nu-mi clădesc viața și lucrarea pe temelia solidă a Duhului Sfânt, nu voi fi plăcut Domnului și nu-L voi glorifica pe El.

   Când Duhul Sfânt S-a pogorât în Ziua Cincizecimii, scopul Său principal a fost acele de a-L glorifica Pe Isus Hristos. Dovada existenței Duhului Sfânt în adunarea locală este glorificarea lui Isus Hristos. Atunci când Hristos nu este glorificat, Duhul Sfânt este întristat și își retrage influența din viața acelei persoane sau adunări. Dacă lumea a pătruns în biserică, este pentru că Isus Hristos nu este glorificat, ceea ce înseamnă că lucrarea Duhului Sfânt este împiedicată.

   Scopul nostru este să rămânem pe acea temelie a Duhului Sfânt și să trăim o viață călăuzită de El.

Cu regret scriu ca este adevarat ce scrie aici! Duhul Sfânt a fost ignorat, îtristat și jignit de personalitatea noastra egoista si pacatoasa! Cu rușine, pocaînță reala îl mai putem determina să revină în casa Lui în care noi ne satisfacem orgoliile păcătoase...
Adăugat în 18/09/2019 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 718
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni