O fetiță zâmbește cu acadeaua în mână, eu îi zâmbesc înapoi, și nu știu dacă asta s enumește slujirea prin zâmbet sau slujirea prin prezență, sau îndrăgostirea de Dumnezeu prin chipurile comune a o mie de oameni. Fetița noastră Hope se sprijină de mine, zâmbind la fetița ce-și linge acadeaua și-mi șoptește:

   -Nu-i așa că a dărui este lucrul cel mai grozav? Uită-te la ea! A dărui este într-adevăr lucrul cel mai frumos dintre toate!

   CEL CE UDĂ PE ALȚII VA FI UDAT ȘI EL.

   Există întotdeauna acest elixir ce curge prin vene, și a dărui este întotdeauna lucrul cel mai măreț și mai frumos dintre toate, poate fiindcă dărnicia este forma pe care o are dragostea: cruciformă.

   Dragostea dăruiește.

   Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.

   La asta m-am gândit atunci, fiindcă asta-i ceea ce știu în clipa asta: Dragostea trebuie să dăruiască oamenilor minunați de pe străzi ori de câte ori picioarele noastră coboară pe ele, oamenilor minuanți care trăiesc lângă noi, șed lângă noi, trec pe lângă noi, și nu contează ce spun oamenii, toți întreabă dacă pot fi iubiți.

   Dragostea dăruiește și fiecare zâmbet spune: DA, EȘTI IUBIT!

   Dragostea dăruiește, și actele extravagante menite a face pe cineva să se simtă fericit nu vor face nicicând un om la fel de fericit ca simpla înfăptuire a unor acte mici, făcute cu scopul de a-l face să se simtă iubit.

   Este ciudat, nu-i așa? Toți vor să schimbe lumea dar nimeni nu vrea să înfăptuiască lucruri mărunte care fac un singur om să se simtă iubit.

   Dăruirea este felul în care ne trecem unul altuia sfintele sacramente.

   Darul primit, al pâinii și al vinului -dragostei- vorbește despre ceea ce vindecă rănile lumii. Acela care a fost Darul cel mai mic și cel mai fragil a coborât în timp și S-a frânt pentru a mântui lumea. De ce n-am înțeles lucrul acesta înainte să ajung să suflu în atâtea lumânări?

   Când mă abandonez pe mine însămi în dărnicie, sentimentele de abandonare lasă loc abandonării de sine înaintea lui Dumnezeu și găsirii comuniunii totale.

   Koinonia este întotdeauna un miracol!

   Știi cum e când ai cuvinte pentru ceva, dar nu știi sensul acelor cuvinte până nu le trăiești pe propria piele? Unele cuvinte dobândesc sens numai când sunt trăite. Știam că acele cuvinte sunt adevărate, dar încă nu înțelegeam ce înseamnă ele dacă le trăiesc nemijlocit.

   Mai mult, sinceră să fiu, ziua aceasta de naștere petrecută inundând întregul oraș cu daruri fulger a părut ridicol de mică și de nesemnificativă dar presupun că așa sunt întotdeauna începuturile. Primii pași par să nu fie niciodată suficienți dar ei sunt cei mai curajoși și ei marchează începutul călătoriei spre locul unde trebuie să ajungi.

   AI NEVOIE DE MULTĂ CREDINTĂ CA SĂ CREZI ÎN ÎNCEPUTURILE MICI.

   Singurul motiv pentru care BISERICA există este ca să-i atragă pe oameni la CRISTOS, să-i facă mici Cristoși - a scris C. S. Lewis. Dar dacă a fi un mic Cristos înseamnă să faci lucrurile cele mai mici, cele mai nesemnificative în Cristos și a lăsa NUMAI DRAGOSTEA LUI MARE SĂ LE FACĂ MARI? Luther spunea și el: Așa cum Tatăl nostru ceresc a venit, în Cristos, fără plată în ajutorul nostru, și noi trebuie să-l ajutăm fără plată pe aproapele nostru... și fiecare dintre noi trebuie să devină... un Cristos pentru ceilalți.

   DĂRUIEȘTE!