Unele suflete sincere trăiesc într-o sclavie permanentă din cauză că nu au fost învățate niciodată să facă deosebirea între GÂNDURI PĂCĂTOASE și GÂNDURI DESPRE PĂCAT.

   Trebuie să facem deosebirea între lucrurile care se diferențiază între ele. Atâta timp cât suntem în această lume și atâta timp cât avem cele cinci simțuri care intră în contact cu o lume ce câlcție de păcat, Satan va folosi cu siguranță aceste simțuri ca mijloace de ispitire. Dar ispita care este respinsă categoric și total, nu aduce nici o întinare duhului. Ea poate fi respinsă și trebuie respinsă imediat. Milton spune:

   În mintea lui Dumnezeu sau a omului

   Păcatul poate veni și poate pleca neaprobat,

   Fără ca în urmă să lase vreo pată sau vreo vină.

   Pentru unii poate fi dificil să hotărască dacă anumite stări ale minții sunt rezultatul unei ispite sau ale unei revolte a răului din firea lor. Dar atunci când sugestiile ce vin din partea păcatului nu trezesc nici un răspuns și nu aprind nici o dorință, când stârnesc un fior și o scârbă, când sunt contrare înclinațiilor și dorințelor noastre obișnuite, când cauzează durere, putem, fără grijă, să tragem concluzia că vin din afara noastră și nu dinlăuntrul nostru, și nu trebuie să urmeze nici o mustrare de conștiință.

   Un gând rău izvorăște din păcatul existent în inimă, însă un gțnd despre păcat este o sugestie care trece prin mintea cuiva din cauza a ceea ce vedem și auzim, din cauza legii asocierii sau din cauza vrăjmașului sufletelor noastre.

   Cei sfinți nu au nici un păcat înlăuntrul lor, prin urmare, nu au gânduri păcătoase. Dar deseori va trebui să ne împotrivim gândurilor nepoftite și șoaptelor răului. Acestea vor exista totdeauna ca test pentru noi.

   Dacă am fost suficient de atenți pentru a evita prilejurile de ispitire, atunci suntem fără pată și fără vină - așa cum umbra unui nor nu tulbură și nu murdărește cu nimic un lac frumos. Nu ispita, ci cedarea în fața ispitei este păcat și există o situație în care putem, împreună cu sfântul Pavel să ieșim biruitori întotdeauna.

   Ispita este adusă, mai întâi de toate, înaintea intelectului, trece ca un fulger și face apel la gânduri - aceasta este prima fază a ispitei. De acolo, este transmisă sensibilității și operează asupra simțurilor, poftelor, pasiunilor și emoțiilor.

   Există pericolul ca acestea să fie stârnite cu o dorință de a le satisface. Se ajunge apoi la un stadiu critic al ispitei, dar vina nu este contractată în mod necesar.

   În cazul acelora ale căror inimi sun curățite complet de păcat, ispita găsește acolo mai mult sau mai puțin simțământ lăuntric, dar nu există nici un fel de vină dacă sugestia păcătoasă nu este iubită sau tolerată. Voința încă nu a fost provocată și de decizia ei depinde în întregime reușita sau nereușita ispititorului.

   Dacă voința spune NU ispitei, ispititorul este respins și înfrânt iar sufletul este mai mult decât biruitor.

   Deși este posibil ca sufletul deplin curățit de păcat să asculte de Satan și să argumenteze cu el pțnă când izgonește din nou păcatul din inmă, așa cum în vechime, - el A AMĂGIT PE EVA CU ȘIRETLICUL LUI,   a cărei inimă era absolut curată - totuși, nu este atât de probabil ca el să izbutească ca atunci când inima nu era curățită de păcat. Nu mai este nici un portar negociator în cetate care să deschidă porțile castelului pentru vrăjmașul de afară.

   Sfințenia nu pune pe nimeni într-un loc atât de sigur încât să nu poată păcătui, dar oferă ceea ce omul are nevoie pentru a stăpâni toate elementele puterii și statorniciei.

   Deși s-ar putea ca lupta să fie lungă și aprigă, cu toate acestea, prin rămânerea în Hristos, biruința poate fi constantă și deplină, și, așa cum furtunile ajută copacii să se înrădăcineze mai mult, vom descoperi că cele mai bune ajutoare pentru creșterea în har sunt afronturile, crucile și ispitele care vin peste noi.