Omul pocăit, convins de păcatele sale, caută iertarea divină. Credinciosul convins de depravarea naturii sale tânjește după curățirea interioară. Unul întreabă: CUM POT FI IERTATE PĂCATELE TRECUTE? . Altcineva întreabă: CUM POT FI CURĂȚIT DE MURDĂRIA CONȘTIENTĂ? Suntem vinovați de ceea ce am făcut dar depravarea noastră există înainte ca noi să fim responsabili pentru faptele noastre. Existența păcatului originar și a păcatului faptic a fost întotdeauna acceptată de biserică ca fiind doctrina biblică.

   Deoarece păcatul are acest caracter dublu - ca faptă și ca stare- mântuirea are și ea un dublu aspect sau, se aplică în două forme. Pentru vină există iertare, pentru depravare există curățire. Iertarea este iertarea completă dar este valabilă doar pentru păcatele faptice. O mamă pune copilului ei un șorțuleț curat și-i spune: Să nu-l murdărești! Dar copilul nu ascultă. Mama poate ierta copilul pentru neascultarea lui dar nu poate IERTA șorțul murdar, ea trebuie să-l spele! În mod similar, Dumnezeu poate ierta răul pe care îl facem dar El nu poate ierta o inimă depravată. Depravarea este îndepărtată prin purificare sau curățire. Lucrul acesta este în deplină armonie cu Scriptura. Zaharia prezintă fântâna ISPĂȘIRII ca fiind deschisă pentru a întâmpina această nevoie dublă - IERTAREA PĂCATULUI (VINA) și CURĂȚIREA PENTRU NECURĂȚIE (DEPRAVAREA). Învățătura sfântului Ioan este aceeași:

   Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.

   În acord cu acest verset este și cântecul:

   Fie ca apa și sângele/Ce din coasta Ta străpunsă-au curs/Să fie a păcatului dublu leac/Să mă scape de mânie și să mă curățească.

   Acest leac dublu pentru cele două forme în care există păcatul se găsește pretutindeni în Biblie; a fost simbolizat în istoria vechiului Israel al lui Dumnezeu atunci când au traversat Marea Roșie și Iordanul, lăsând în urmă Egiptul și intrând în Canaan. Intrăm în locul cel sfânt prin regenerare, dar haideți să nu uităm că după cea de-a doua perdea se găsește locul numit SFÂNTA SFINTELOR.

   Nu negăm faptul că au fost cazuri în care iertarea divină și curățirea interioară completă au fost experimentate în același timp, dar cu siguranță, nu aceasta este ordinea obișnuită în care lucrează Dumnezeu. Atât domnul Wesley, cât și dr. Adam Clarke ne informează că ei nu au întâlnit nici un caz în care Dumnezeu să fi iertat vina și să fi curățit inima în același timp. Explicația este că lucrarea lui Dumnezeu este totdeauna în armonie cu credința omului. Lucrarea săvârșită și binecuvântarea obținută sunt în acord cu credința manifestată. Dumnezeu oferă ceea ce înțelepciunea sufletului percepe ca fiind nevoia lui și ceea ce credința cere cu smerenie.

   Credința păcătosului care caută iertarea este limitată de perspectiva pe care înțelepciunea lui o are asupra nevoii sale. Dorința lui predominantă este de a fi iertat. E vinovat și trebuie să fie iertat. Orice alt gând este îngițit de sentimentul nevoii lui după îndurarea divină. Rugăciunea sa este:

   Doamne, ai milă de mine, păcătosul.

   Dumnezeu aude și ascultă această rugăciune. Toate păcatele lui sunt iertate de dragul lui Hristos. El primește potrivit cu credința pe care o are.

   Însă el cunoaște foarte puțin din depravarea adâncă a inimii sale. În mila Sa, Dumnezeu are grijă să nu ne descopere deodată nevoia noastră. În mod asemănător, El nu i-a condus pe copiii lui Israel pe cea mai scurtă cale în Canaan; i-a dus pe o cale ocolită ca să nu dispere la vederea dificultăților. Credința le-ar fi paralizat și nădedea li s-ar fi stins dacă stricăciune interioară le-ar fi fost revelată atunci când ei și-au văzut și au simțit vina și pericolul pentru prima oară. Până când sufletul nu poate suporta descoperirea, Duhul lui Dumnezeu nu-i arată ADÂNCIMILE PĂCATULUI ÎNNĂSCUT. Există o convingere de nevoia noastră de curățire similară convingerii de vină și pericol ce precedă iertarea și reînnoirea noastră. Când Duhul Sfânt descoperă plăgile inimii noastre, monstruozitatea care zace și supurează în odăile sufletului nostru, trăim un sentiment al nevoii pe care o avem. Sub privirea Lui atotcercetătoare și pătrunzătoare, sentimentul păcatului devine mai adânc și mai acut, până când, profund smeriți, ne deplângem condiția ți strigăm împreună cu psalmistul:

   Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!

   Numai când înțelegem nevoia adâncă a sufletului nostru de puritate interioară, înălțăm o rugăciune precisă, manifestăm o credință precisă iar Dumnezeu vorbește A DOUA OARĂ:

   FII CURĂȚIT!