RUGĂCIUNEA AGAREI
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 30/11/2019
    12345678910 0/10 X

Gen. 16.13-14

Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: „Tu eşti Dumnezeul care mă vede!” (El Roi), căci a zis ea: „Cu adevărat am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!” (Lahai-Roi) De aceea fântâna aceea s-a numit „Fântâna Celui Viu care mă vede”; ea este între Cades şi Bared. Dumnezeu ne vorbeşte, dar nu numai atât, El ne şi vede acolo unde suntem, deşi noi nu-L vedem pe El cu ochii de carne. Agar, mama alungată din casa lui Avraam chiar cu ştirea şi aprobarea lui Dumnezeu, poposeşte la fântâna dintre Cades şi Bared ca să spună în final: ”Cu adevărat am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!” Dumnezeu poate aproba anumite necazuri sau încercări prin care trecem dar asta nu înseamnă că El ne părăseşte în mod definitiv. El continuă să ne vorbească în mod direct, sau indirect prin necazul nostru. El are soluţii salvatoare şi răspunsuri la întrebări chinuitoare. Dilemele noastre sunt adevărate oportunităţi pentru a căuta Faţa lui Dumnezeu, prin rugăciune, ca să fim conştienţi de prezenţa Sa în locul în care ne aflăm. Sunt anumite locuri sau persoane din viaţa noastră care nu ne amintesc numai de tristeţi şi dureri apuse pe care le-am înfruntat cu greu, ci şi faptul că în locul acela special Dumnezeu a venit la noi, ne-a vorbit şi ne-a scos din primejdie. Să nu uităm toate acestea aducându-I laudele şi mulţumirile noastre sincere. Agar, ca personaj feminin ostracizat în casa lui Avraam, demonstrează grija pe care Dumnezeu o are faţă de cei oprimaţi şi alungaţi, în ciuda faptului că aceste lucruri se petrec cu permisiunea Lui.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 419
Opțiuni