Exod 2.23-25 După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le pricinuia robia, s-au suit până la Dumnezeu. Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov. Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel şi a luat cunoştinţă de ei.

Uneori rugăciunea îmbracă haina strigătelor disperate. În Evrei 5.7 sunt menţionate rugăciunile şi cererile Domnului Isus „cu strigăte mari şi cu lacrimi”. El Se ruga pentru o lume aflată în robia păcatului. În cartea Esterei când Mardoheu a aflat că Haman a obţinut de la împăratul Ahaşveroş ordinul măcelăririi tuturor evreilor „s-a îmbrăcat cu un sac şi şi-a presărat cenuşă pe cap”, „apoi s-a dus în mijlocul cetăţii, scoţând cu putere strigăte amare” (Est. 4.1). Nici-un creştin aflat în greutăţi şi necazuri similare nu-şi mai poate controla numărul de decibeli ai rugăciunii sale. Închinarea cu pietate liniştită poate fi o virtute de apreciat în viaţa Anei din 1 Samuel 3, dar strigătele israeliţilor din robia egipteană sunt menite să ne trezească pe toţi din apatie şi indiferenţă. Dumnezeu a auzit toate acele strigăte disperate ale poporului Său. La fel trebuie să facem şi noi în semn de solidaritate cu suferinţele poporului evreu şi ale creştinilor persecutaţi în zilele noastre din pricina credinţei. Dumnezeu nu-l uită pe cel ce suferă şi vine în ajutorul lui. În vremea lui Iosif evreii au dus-o bine în Egipt. Dar după ce ultimul faraon din dinastia hiksoşilor a murit lucrurile s-au schimbat radical. Binele şi libertatea nu sunt stări care să dureze prea mult în lumea pe care o cunoaştem. Aşa a fost atunci cu evreii în Egipt, aşa pot evolua lucrurile pe neaşteptate şi în lumea noastră post-modernă de acum. Rugăciunile celor aflaţi în suferinţă au un motiv şi o adresă sigură: Dumnezeu aude. Dumnezeu nu uită legământul pe care l-a încheiat cu Avraam, Isaac şi Iacov. În ziua în care Avraam a adus o jertfă lui Dumnezeu, conform cu Gen. 15.9-10, lui i s-a profeţit cu privire la robia cruntă a urmaşilor săi în ţara Egiptului. Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.” (Gen. 15.13) Nu au fost o surpriză pentru Dumnezeu strigătele israeliţilor din aspra robie egipteană. Acest principiu este valabil pentru fiecare din noi, cu condiţia să ne rugăm tot mai fierbinte lui Dumnezeu ca planul de răscumpărare al aleşilor Lui să funcţioneze şi astăzi prin credinţa în moartea şi învierea lui Hristos.