Exod. 5.19-23 Administratorii copiilor lui Israel au văzut în ce stare nenorocită erau, când li se zicea: „Nu vi se scade nimic din numărul de cărămizi; ci în fiecare zi să faceţi lucrul cuvenit unei zile.” Când au ieşit de la Faraon, i-au întâlnit pe Moise şi pe Aaron, care îi aşteptau. Şi le-au zis: „Să vadă Domnul şi să judece! Voi ne-aţi făcuţi urâţi lui Faraon şi slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mână ca să ne omoare.” Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? De când m-am dus la Faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia; şi n-ai izbăvit pe poporul Tău.”
Moise s-a conformat trimiterii divine, dar Faraon nu i-a satisfăcut cererea de a-i lăsa pe evrei să plece. Iar pe deasupra condiţiile de muncă a robilor evrei la facerea cărămizilor pentru construcţiile faraonice s-au înăsprit din ce în ce mai mult. Nu li se mai dădeau paie pentru cărămizi, ci ei trebuiau să strângă miriştea de pe câmp. În schimb norma de cărămizi a rămas aceeaşi. Aşa cum spune naraţiunea Exodului starea evreilor a ajuns nenorocită. Aceşti administratori sau şefi de echipă i-au reproşat lui Moise că lucrurile s-au înrăutăţit după ce ei, Moise şi Aaron, s-au dus la Faraon cu revendicările lui Dumnezeu. Moise nu s-a justificat deloc, ci a intrat în rugăciune înaintea Domnului exprimându-şi teama ca nu cumva el şi Moise să fi greşit când s-au dus la împărat, conform poruncii divine, întrucât nu s-au întâmplat cu ei lucruri bune de atunci, ci doar lucruri rele. „Să se fi răzgândit Dumnezeu oare?”, poate se gândea Moise în sinea lui. Dumnezeu i-a răspuns lui Moise la plângerea lui cu următoarele cuvinte: „Vei vedea acum ce voi face... ” (Exod 6.1) Ca să creeze cerurile şi pământul Dumnezeu a avut nevoie de şase zile. La fel şi aici întâlnim aceeaşi nevoie de timp pentru răscumpărarea lui Israel. Noi de multe ori credem că anumite lucrări se pot face ca şi cum ai bate din palme. În realitate este nevoie de timp şi de multă răbdare, uneori chiar îndelungă răbdare. Când ne rugăm Domnului făcându-I anumite cereri trebuie să aşteptăm cu răbdare răspunsul. În Psalmul 5.3 regele David spune: „Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept.” Apostolul Petru vorbeşte în 2 Petru 3.9 despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor. Chiar şi despre Faraonul contemporan cu Moise apostolul Pavel scrie Bisericii din Roma următoarele cuvinte, tot în ideea răbdării lui Dumnezeu cu omul: „Te-am ridicat înadins ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit pe tot pământul.” (Rom. 9.17) Dumnezeu Îşi face lucrarea pe pământ în ciuda împietririi fiilor neascultării. El dă timp tuturor oamenilor să se pocăiască, dar în cele din urmă va fi o judecată a întregii lumi aşa cum s-a întâmplat în Egiptul din vremea lui Moise.