Exod 10.16-20 Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru şi împotriva voastră. Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul Dumnezeul vostru să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!” Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului. Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului. Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece.

Suntem la urgia a opta, urgia lăcustelor care au mâncat tot ce a rămas nevătămat în urma grindinei. Faraon şi-a recunoscut înfrângerea şi l-a chemat pe Moise pentru negocieri. N-avea de gând să le dea libertate evreilor. El a făcut apel la mijlocirea lui Moise către Dumnezeu, dar fără o pocăinţă şi o zdrobire a inimii. Atitudinea lui Faraon este o caracteristică a lumii din totdeauna: îl caută pe Dumnezeu numai la nevoie când se află în necaz. În rest fiecare îşi vede de drumul lui. Se trimit multe bilete la amvoanele Bisericii cu apeluri pentru rugăciune şi lucrul acesta nu este rău. Dar în câţi din expeditorii acestora are loc ulterior şi o schimbare a inimii odată cu rezolvarea de către Dumnezeu a problemelor lor? Să notăm că Moise a acceptat să se roage pentru Faraon ca Dumnezeu să îndepărteze urgia lăcustelor. El n-a ţinut cont că acest împărat era duşmanul său şi al poporului Israel. Noi ne rugăm mai degrabă pentru cei dragi din familie, pentru prieteni şi mai puţin pentru duşmanii noştri. Am putea spune că s-a rugat degeaba doarece inima lui Faraon tot împietrită a rămas înaintea lui Dumnezeu. Există şi rugăciuni ale sfinţilor lui Dumnezeu care Îi vor servi lui Dumnezeu la pedepsirea lumii în vremea din urmă: „Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. Şi i-am văzut pe cei şapte îngeri, care stăteau înaintea lui Dumnezeu şi li s-au dat şapte trâmbiţe. Apoi a venit un alt înger care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.” (Apoc. 8.1-4) Astfel Dumnezeu va face dreptate sfinţilor Săi care strigă neîncetat spre El. Slăvit să fie Domnul!