Exod 33.12-23 Moise a zis Domnului: „Iată, Tu îmi zici: „Du pe poporul acesta!” Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimite cu mine. Însă, Tu ai zis: „Eu te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!” Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta. Şi gândeşte-Te că neamul acesta este poporul Tău. Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” Moise I-a zis: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici. Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?” Domnul a zis lui Moise: „Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!” Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!” Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea Ta toată frumuseţea Mea şi voi chema numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” Domnul i-a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece. Iar când Îmi voi trage mâna la o parte, Mă vei vedea pe dinapoi; dar faţa Mea, nu se va vedea.”

Acoperit de mâna Domnului, lui Moise nu i s-a permis să vadă Faţa lui Dumnezeu, ci lui i s-a dat harul să-L privească pe Dumnezeu doar pe dinapoi la trecerea slavei Sale. După câte înţeleg din experienţa mea spirituală de până acum rugăciunea lui Moise, „Arată-mi slava Ta!” este cea mai frumoasă şi profundă rugăciune a unui muritor. Moise nu are nevoie numai de darurile şi puterea lui Dumnezeu, ci are nevoie de El Însuşi, de prezenţa slavei Sale. Eu cred că în modul acesta ajungem la esenţa închinării înaintea lui Dumnezeu. Răspunsul divin la această rugăciune este menit să ne arate tot ce am pierdut datorită păcatului. Dar nu numai atât, slava lui Dumnezeu venind la noi zugrăveşte în mod concret dragostea şi grija Lui părintească pentru oameni, care sunt în primul rând creaturile Sale. În calitatea sa de conducător al poporului Israel, proaspăt eliberat din robia Egiptului, Moise şi-a dat foarte bine seama de cea mai mare nevoie a vieţii sale: slava lui Dumnezeu. El şi poporul său n-au vrut să facă niciun pas mai departe fără slava lui Dumnezeu. Prezenţa slavei lui Dumnezeu este în strânsă legătură şi cu misiunea noastră în mijlocul popoarelor lumii. Moise se întreabă: „Cum se va şti că... vom fi deosebiţi, eu şi poporul meu, de toate popoarele de pe faţa pământului?” Datorită slavei lui Dumnezeu care se va odihni peste poporul Său. Moise a fost inclus „în crăpătura stâncii” pentru a putea vedea frumuseţea slavei lui Dumnezeu, Domnul Isus angajându-Se încă de pe atunci să mijloceasă înaintea lui Dumnezeu Tatăl pentru slujitorul Său. Pe noi, credincioşii din Noul Legământ, Duhul Sfânt ne-a inclus în Hristos, Stânca mântuirii noastre depline, ca astfel El să ne poată susţine înaintea Tatălui ceresc. Ce har mai mare ca acesta se poate imagina de către mintea noastră aici în valea plângerii în drumul către cer? ! Urmând această minunată rugăciune a lui Moise parcă îl auzim în duhul nostru pe regele-psalmist David cu o rugăciune asemănătoare: „Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chem: ai milă de mine şi ascultă-mă! Inima îmi zice din partea Ta: Caută faţa Mea!” Şi faţa Ta, Doamne, o caut!” (Ps. 27.7-8)