A doua epistolă către Timotei conţine o descriere sumbră a zilelor din urmă, descriere cu putere de avertisment, pentru uzul intern al Bisericii. Spre zilele acelea apostolul privea cu tristeţe şi vedea că “vor fi vremuri grele” (2 Timotei 3:1). Lucrurile pe care lumea le constată acum, la timpul prezent, când se loveşte cu capul de pragul de sus, lucruri simţite dureros pe pielea ei, Scriptura le prevesteşte cu sute sau mii de ani în avans. Biserica ia în serios cuvintele revelaţiei, se pregăteşte şi aşteaptă în linişte, în timp ce lumea îşi vede mai departe de afacerile ei mărunte și încurcate.

Dar ce înţelegea apostolul prin dificultăţile specifice zilelor din urmă? Citind al treilea capitol din epistola amintită, observăm de îndată că nu aminteşte lipsuri materiale, nesiguranţă economică, instabilitate financiară, încălzire globală, epuizarea resurselor minerale, dispariţia speciilor de plante şi animale, lucruri despre care auzim la tot pasul.

Problema zilelor din urmă sunt oamenii. Instabilitatea lumii este de natură spirituală şi degradarea se referă la condiţia morală a locuitorilor ei, situaţie cu atât mai gravă, cu cât oamenii sunt mai puţin conştineţi de ea. În zilele din urmă domneşte confuzia, prin amăgirea minţii, distanţarea de principiile morale recunoscute de lumea civilizată vreme de sute de ani, dispreţ pentru credinţă şi nesocotirea lui Dumnezeu. În aroganţa şi ignoranţa lor voită, oamenii îşi pierd sufletele, în vreme ce se cred stăpâni pe destinele lor.

Pe când domnia lui Saul era transferată în mâinile lui David, în listele oamenilor de război care-l slujeau pe noul împărat figurau şi numele fiilor lui Isahar, despre care cartea sfântă spune un lucru foarte interesant, parcă nepotrivit în contextul mai larg al cronicii. Ne spune că ei “se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel” (1 Cronici 12:32). O informaţie uimitoare! O minoritate, o singură seminţie între cele douăsprezece, care alcătuiau naţiunea, se bucura de discernământul necesar tuturor. Doar câţiva oameni ştiau pe ce lume trăiau. Astfel, împăratul David avea la dispoziţia lui, în acele vremuri nesigure, o combinaţie irezistibilă de “oameni viteji, oameni cu faimă” (12:30), “oameni cu inima neprefăcută” (12:38), alături de fiii lui Isahar, cei pricepuţi “în înţelegerea vremurilor” (12:32).

De oameni cu discernământ, în stare să “citească” vremurile în care trăiesc are nevoie o naţiune, care doreşte să supravieţuiască în zilele din urmă. Oamenii sunt avuţia de căpătâi ai unei împărăţii, capitalul oricărei naţiuni, mult mai de preţ decât bogăţiile materiale, resursele naturale, funciare sau financiare. Cum sunt oamenii la nivel individual, aşa este naţiunea la scară naţională.

Fără îndoială că Biserica universală nu este lipsită nici de cunoştinţa revelaţiei divine, nici de discernământul vieţuirii pe pământ în condiţii ostile ei, dar ce poţi spune despre biserica locală, de care aparţii? Sunt şi fiii lui Isahar membri în biserica ta, ori au încăput destinele ei pe mâinile unor oameni ambiţioşi, motivaţi mai degrabă de interese proprii?

 http: //agapianus. wordpress. com