Mai putem distinge viața de purtare folosind testul schimbărilor de mediu. Tot ce izvorăște din viață, poate rezista schimbărilor ce au loc în mediu; deși suferă lovituri, poate supraviețui. Nu la fel este și în cazul purtării. În momentul în care suferă o lovitură, a purtarea fie se schimbă în natură, fie este distrusă. De exemplu dacă îngropăm în pământ o sămânță a vieții ea va crește și va aduce multă roadă dar dacă îngropăm o piatră fără viață din ea nu va ieși nimic. De multe ori este foarte greu să discerni dacă un creștin exprimă viață sau purtare și uneori e dificil de făcut diferența chiar pe baza gustului sau a mirosului. Atunci nu putem face altceva decât să lăsăm ca schimbarea mediului să fie testul. Când Dumnezeu îngăduie ca tot felul de amărăciuni, ispitiri, dificultăți sau lovituri din partea mediului să vină asupra unui creștin, dacă ceea ce are el e viața lui Dumnezeu atunci poate supraviețui și după ce trece prin toate aceste împrejurări și chiar este manifestat cu mai multă putere. Motivul este acela că viața lui Dumnezeu conține marea putere a învierii; ea nu se teme de lovituri, distrugere sau moarte și nu poate fi zdrobită de nici o împrejurare adversă; dimpotrivă, ea răzbește prin toate, biruiește toate și prosperă în mod incoruptibil pentru totdeauna. Dar dacă ceea ce are el își are sursa numai în purtarea omenească, o dată ce se confruntă cu împrejurări adverse, lovituri, distrugere, încercări, își va schimba natura sau va fi distrus. Din moment ce orice purtare omenească își are sursa în efortul omenesc, nu poate face față loviturilor sau distrugerii, nici nu poate birui ispita sau încercările; dacă împrejurările se schimbă, descoperă că este greu să existe în același mod.

   Odată era o soră care o imita pe Doamna Guyon într-o asemenea măsură încât orice s-ar fi întâmplat, ea nu se tulbura, ea trata totul cu calm. Ea nu doar învățase să acționeze ca Doamna Guyon la exterior dar chiar și gustul și mirosul său semăna cu al ei. Dar a venit ziua în care singurul ei fiu s-a îmbolnăvit brusc. Atunci ea a pierdut tot ce învățase și a devenit mai îngrijorată ca toți. Aceasta dovedește că atunci când odinioară nu dădeai nici un semn de îngrijorare, tot ce făcea era rezultatul efortului omenesc de aceea, nu a putut rezista testului.

   Deci nu ar trebui să judecăm în grabă starea spirituală a fraților și a surorilor și nici nu trebuie să ne grăbim să lăudăm expresia trăirii lor. De multe ori obsservația și simțământul nostru nu sunt vrednice de încredere.

   NUMAI CEEA CE DUMNEZEU A TRECUT PRIN TESTUL TIMPULUI ESTE EXACT.

   Ceea ce nu este decât purtare omenească va dispare odată cu trecerea timpului, fie se va schimba ăn natură, fie va fi distrus. Dar ceea ce izvorăște din viața lui Dumnezeu va supreviețui trecerii timpului. Testarea pe care o face timpul este de la Dumnezeu, ea ne face să vedem ce este viața și ce este purtarea.

   Permiteți-mi acum să mă refer la unele experiențe personale pentru a ilustra diferența dintre viață și purtare. Nu mult după ce am crezut în Domnul am auzit că cei din seminare erau pioși în trăirea lor zilnică iar purtarea și atitudinea lor erau de asemeni foarte pline de reverență față de Domnul. Atunci când am auzit, i-am admirat foarte mult. Mai târziu am auzit de asemenea că cineva, după ce a fost mântuit, a devenit o persoană complet diferită de felul în care era mai înainte; cțnd am auzit aceasta am fost și mai mult impresionat. Începând de atunci m-am hotărțt să am trăirea pioasă a studenților din seminare. De asemeni am vrut să fiu un creștin total diferit de felul în care eram înainte. Așa că zilnic făceam eforturi ca să mă port cum se cuvine și să învăț. Ceea ce făceam și învățam nu își avea sursa în viață ci se datora influențelor exterioare și admirației din inima mea. Prin propriul meu efort încercam tot ce puteam ca să-i imit pe alții, deci totul era doar o formă de purtare.

   Să ne gândim la un alt exemplu. Pe atunci obiceiul de a sărbători Anul Nou era foarte răspândit printre chinezi. Dar prin eliberarea Domnului asemenea lucruri nu mai aveau teren în mine. În dimineața primei zile a acelui an, după ce m-am trezit, am îngenuncheat ca de obicei pentru a mă ruga și a citi Biblia și a experimenta pe deplin prezența Domnului. Când am terminat rugăciunea și m-am ridicat mama mi-a spus să-mi pun tunica cea nouă care fusese pregătită pentru mine. Am luat-o nepăsător, am îmbrăcat-o și am mers cu familia să participăm la ospțul de Anul Nou. După ce am mâncat m-am întors în camera mea, am îngenuncheat din nou și m-am rugat dar, se întțmplase ceva ciudat... pierdusem prezența lui Dumnezeu dinăuntrul meu. Mă simțeam ca și cum Dumnezeu plecase de la mine. Apoi am avut un simțământ adânc că nu ar fi trebuit să port acea tunică; am dezbrăcat-o imediat și mi-am pus vechea tunică. Apoi m-am rugat din nou; de data aceasta am atins prezența lui Dumnezeu, am simțit cum Dumnezeu Se întorsese.

   O, frați și surori, aceasta este viața. Nu a fost o încurajare, o hotărâre sau o purtare exterioară nici nu a fost o învățătură, o practică sau o imitație. Viața lui Dumnezeu din partea mea cea mai profundă a fost cea care mi-a dat o anumită percepție și mi-a făcut de cunoscut că nu ar fi trebuit să port tunica nouă. Această percepție lăuntrică a fost de asemenea puterea vieții care m-a eliberat. Începând din acea zi, obiceiul de a sărbători m-a părăsit pentru totdeauna. Cât de diferită a fost această experiență de exemplul anterior al admirației și imitației exterioare! Aceasta este expresia vieții.