Deut. 9.20-29 Domnul, de asemenea, era foarte mâniat şi pe Aaron, aşa încât voia să-l piardă, şi eu m-am rugat atunci şi pentru el. Am luat viţelul pe care-l făcuserăţi, isprava păcatului vostru, l-am ars în foc, l-am sfărâmat până s-a făcut praf şi am aruncat praful acela în pârâul care curgea din munte. Apoi la Tabeera, la Masa şi la Chibrot-Hataava, voi iarăşi aţi aţâţat mânia Domnului. Şi când v-a trimis Domnul de la Cades-Barnea, zicând: „Suiţi-vă şi luaţi în stăpânire ţara pe care v-o dau!”, voi v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului Dumnezeului vostru, n-aţi avut credinţă în El şi n-aţi ascultat glasul Lui. V-aţi tot răzvrătit împotriva Domnului de când vă cunosc. M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului: patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, m-am aruncat cu faţa la pământ, pentru că Domnul spusese că vrea să vă nimicească. M-am rugat Domnului şi am zis: ”Stăpâne, Doamne, nu nimici poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai răscumpărat-o prin măreţia Ta, pe care ai scos-o din Egipt, prin mâna Ta cea puternică. Adu-Ţi aminte de robii Tăi, Avraam, Isaac şi Iacov. Nu căuta la îndărătnicia acestui popor, la răutatea lui şi la păcatul lui, ca nu cumva ţara din care ne-ai scos să zică: „Pentru că Domnul n-avea putere să-i ducă în ţara pe care le-o făgăduise şi pentru că-i ura, de aceea i-a scos ca să-i omoare în pustiu.” Totuşi ei sunt poporul Tău şi moştenirea Ta, pe care ai scos-o din Egipt cu mâna Ta cea puternică şi braţul Tău cel întins.”

Toată cartea Deuteronomului este o privire retrospectivă asupra istoriei Israelului de la exod până la punctul intrării în ţara Canaanului. În textul de mai sus găsim mijlocirea eroică a lui Moise înaintea Domnului pentru a obţine iertarea poporului Israel. Şi astăzi avem nevoie de astfel de mijlocitori pentru Israelul restaurat şi pentru Biserica lui Hristos. Dar din nefericire noi suntem azi mai degrabă judecători ai semenilor noştri decât mijlocitori înaintea Domnului pentru mântuirea lor. Cuvintele mijlocirii lui Moise sunt incluse în fraza imperativă rostită în rugăciune cu o convingere de nezdruncinat: „Stăpâne, Doamne, nu nimici poporul Tău, moştenirea Ta! ... ” Dumnezeu i-a răscumpărat din robie pe israeliţi, i-a trecut prin Marea Roşie ca pe uscat, le-a purtat de grijă în pustiu 40 de ani şi, cu toate aceste binecuvântări şi multe altele, ei s-au răzvrătit împotriva Stâncii lui Israel. Enumerând punctele căderii lor de la Tabeera, Masa sau Chibrot-Hataava Moise nu face altceva decât să le transmită semenilor săi îndemnul la pocăinţă şi la rugăciunea prin care să ceară iertare Domnului. Moise trece peste propriile sale mustrări şi frustrări în relaţia cu poporul Israel şi se dă pe sine înaintea tuturor un exemplu vrednic de urmat în ce priveşte rugăciunea de mijlocire. El se mai foloseşte şi de eşecul în ce priveşte mărturia lui Israel în faţa altor popoare şi care poate aduce serioase prejudicii suveranităţii şi atotputerniciei lui Dumnezeu. În încheiere s-ar merita să medităm şi noi mai aprofundat la calitatea noastră de martori ai Domnului Isus între cei ce nu cunosc Evanghelia mântuirii. Pavel spunea: „Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.” (1 Cor. 9.23)