Cât trăim pe pământ, nu suntem scutiți de ispite și necazuri. De aceea scrie în cartea lui Iov: VIAȚA OMULUI PE PĂMÂNT ESTE CA A UNUI OSTAȘ, adică este luptă și necaz. Prin urmare fiecare să fie cu băgare de seamă la tot ce l-ar putea întărâta la rău și să vegheze în rugăciune, ca să nu intre diavolul care nu doarme ci dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. Nici un om nu este atât de desăvârșit și de sfânt ca să nu aibă niciodată ispite, căci a viețui pe pământ și a fi scutit cu desăvârșire de ispite nu se poate.

   Dar oricât de grele și de supărătoare ar fi aceste ispite, ele îi sunt omului de un mare folos, căci prin ele se smerește și se curățește și se înțelepțește. Toți cei sfinți au trecut prin multe necazuri și ispite, dar tocmai prin aceasta au ajuns așa de mari, iar cei ce n-au putut răbda ispita, au căzut de la credință și au fost lepădați. Nu este stare atât de înaltă și loc atât de ascuns, unde să nu vină ispita și necazul.

   Cât trăiește în lume, omul nu este scutit de ispite căci purtăm în noi sămânța ispitei fiind născuți din carne. Când a trecut o ispită sau un necaz, alta vine în locul ei așa că mai totdeauna avem câte ceva de suferit fiindcă ne-am pierdut comoara fericirii noastre. Mulți caută să fugă de ispite dar și mai greu cad în ele. Numai prin fugă, nu putem birui. Răbdarea și smerenia ne fac mai tari decât vrăjmașii noștri.

   Cine se apără de ispite, înlăturând numai pricinile dinafară, și nu pune securea la rădăcină, puțin folos are; ispitele se vor întoarce și mai repede la el; și în cele din urmă vor fi mai rele ca cele dintâi. Puțin câte puțin, înarmat cu răbdare și îndelungă răbdare, și cu ajutorul lui Dumnezeu, vei birui mai ușor decât prin asprime și iuțime. Când ești ispitit este bine să ceri un sfat. Nu fi aspru cu fratele tău care e ispitit ci mângâie-l cum ai vrea să te mângâie pe tine alții dacă ai fi în locul celui ispitit.

   Începutul tuturor ispitelor este nestatornicia inimii noastre și prea puțină încredere în Dumnezeu. După cum corabia fără cârmă este mânată de valuri încoace și încolo, tot așa este și cu omul slab, care s-a lăsat de hotărârea luată și a pierdut încrederea în Dumnezeu: el este bântuit de tot felul de ispite.

   FIERUL ÎN FOC SE ÎNCEARCĂ, ȘI OMUL CREDINCIOS ÎN ISPITĂ.

   De multe ori nu știm singuri cât putem dar ispita ne arată ce suntem. Saă veghem, să veghem mai ales la începutul ispitei; căci dacă nu lași pe vrăjmaș să intre pe ușă înăuntru, ci îl alungi încă de pe când este în prag, biruința nu este atât de grea după cum bine a zis cineva:

   La-nceputul bolii, pe doctoraș poftește; Căci târziu e leacul, când răul se învechește.

   Cum este cu bolile, așa este și cu ispitele. La începutul ispitei, vine în mintea omului numai un gând, după aceea, vine o închipuire aprinsă, urmează apoi plăcerea pe care o făgăduiește lucrul împlinit, pe urmă vine pofta de a dobândi acea plăcere; în sfârșit iată că și voia zice da, și păcatul este săvârșit. Astfel, încetul cu încetul, vrăjmașul pune stăpânire pe sufletul tău dacă nu te împotrivești cu bărbăție de la început. Și cu cât întârzii mai mult să te împotrivești lui, cu atât mai mult vei slăbi, iar el se va întări.

   Unii au suferit ispite grele la începutul întoarcerii la Dumnezeu alții la sfârșit. Unii o duc numai în lupte și ispite pe când alții sunt ușor ispitiți. Aceastea sunt rânduite astfel de înțelepciunea și bunătatea lui Dumnezeu, care măsoară starea și puterea fiecăruia și face ca toate să fie spre binele aleșilor Săi.

   De aceea, când suntem ispitiți, să nu ne pierdem nădejdea ci să rugăm și mai fierbinte pe Dumnezeu să Se îndure de noi și să ne dea ajutorul Său căci după cum spune apostolul Pavel:

... împreună cu ispita, El va pregăti și ieșirea din ea, ca s-o putem răbda.

   În orice necaz și-n orice ispită, SĂ NE SMERIM SUB MÂNA CEA TARE A LUI DUMNEZEU, căci El va da har celor smeriți și-i va înălța.

   În ispite și în necazuri se cunoaște cât a înaintat omul pe calea credinței.

   Ele sunt piatra de încercare care arată adevărata lui vrednicie și tot prin ele se lămurește virtutea.

   Nu e mare lucru să fie cineva evlavios și plin de râvnă când nu întâmpină greutăți și primejdii; dacă însă în ziua necazului rămâne statornic și răbdător, este nădejde mare spor pe calea credinței.

   Unii stau tari în ispitele grele, dar de cele mici, de cele de toate zilele, sunt adesea biruiți. Aceasta ar trebui să-i smerească; și dacă în ispitele mici sunt așa de neputincioși să nu se încreadă în puterile lor în ispitele mari.