♥ ÎN CARE ZI A SĂPTĂMÂNII, AR FI TREBUIT SĂ FIE ȚINUT SABATUL, DACĂ PORUNCA REFERITOARE LA SABAT NU AR FI FOST ABROGATĂ DE CĂTRE DUMNEZEU (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6)?

de Mihail Dimitriu, poet și scriitor creștin

♥ CÂTEVA GENERALITĂȚI REFERITOARE LA SABAT

► În Biblie nu scrie că Dumnezeu ar fi poruncit primilor doi oameni creaţi de către El, Adam şi Eva, precum și descendenților lor direcți, să sărbătorească sabatul, adică ziua de odihnă (nelucrătoare).

► Porunca privitoare la ţinerea sabatului, adică a zilei nelucrătoare (Exod 20.8; 31.14; 35.2; Deut. 5.12; Ier. 17.22,24; Ezec. 20.20) a fost dată de către Dumnezeu doar copiilor lui Israel (Exod 31.13-16; Lev. 19.1-3,30; 23.38; 26.2,46).

► În Deut. 5.15, citim astfel: “Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă.”. Ţinând seama de cuvintele “de aceea” din versetul Deut. 5.15, aflăm care este motivul pentru care Dumnezeu le-a poruncit evreilor să ţină ziua de odihnă. Deci, Dumnezeu le-a poruncit evreilor să ţină ziua de odihnă, doar ca să-şi aducă aminte de marea binecuvântare, prin care Dumnezeu i-a eliberat în mod minunat din robia în care trăiau în Egipt.

► Cuvântul sabat se referă la o zi de odihnă pentru oameni (Exod 16.23,30; 20.10; 31.15; Lev. 16.31; 23.3,32) şi în mod implicit şi pentru animale domestice (Exod 20.10; 23.12; Deut. 5.14), precum şi la o perioadă de un an de odihnă pentru sol (Lev. 25.2-6; 26.34-35,43; 2 Cron. 36.21).

► Evreii trebuiau să lucreze şase zile (Exod 20.9; 31.15; 35.2; Deut. 5.13; Ezec. 46.1), iar ziua a şaptea (Exod 16.26,29; 23.12; 35.2; Lev. 23.3; Deut. 5.12) era o zi de sabat (Exod 16.23,26, 29; 35.2; Lev. 16.31; 23.3,32), adică o zi de odihnă (Exod 16.23,30; 20.10; 23.12; 31.15; 34.21; 35.2; Lev. 16.31; 23.3,32; Deut. 5.12,14).

► Zilele consacrate sărbătorilor Domnului (Lev. 23.4-37) erau zile de sabat (Lev. 23.32; Ioan 19.31), adică zile de odihnă (Lev. 23.24,28-31,35-36,39).

► Întrucât zilele de sabat erau închinate lui Dumnezeu (Exod 16.23; 20.10; 31.15; 35.2), în aceste zile evreii aveau adunări sfinte (Lev. 23.3).

► Dumnezeu le-a dat evreilor sabatul (Exod 16.29; Ezec. 20.12), ca să fie o zi de desfătare (Is. 58.13), dedicată: smeririi sufletului (Lev. 16.31; 23.32), închinării (Ezec. 46.3) şi slăvirii lui Dumnezeu (Is. 58.13).

► În ziua de sabat, evreii nu aveau voie să facă nici o lucrare (Exod 20.10; Deut. 5.14; Ier. 17.22,24), atât în locuinţe (Lev. 23.3), cât şi în afara acestora (Exod 34.21; Neemia 13.15).

► Concret, în ziua de sabat, evreii nu aveau voie:

- să aprindă focul (Exod 35.3),

- să pregătească mâncare (Exod 16.23),

- să strângă lemne de foc (Num. 15.32-36),

- să are, să secere (Exod 34.21),

- să se deplaseze pe distanţe mari (F. A. 1.12),

- să cumpere (Neemia 10.31; 13.16-18,21),

- să vândă (Neemia 13.15),

- să desfăşoare vreun fel de lucrare (Exod 20.10), sau diverse activităţi (Neemia 13.15; Is. 58.13; Amos 8.5),

- să nu plece din locul în care se află (Exod 16.29; Neemia 13.19),

- să poarte diverse poveri (Ier. 17.21-22,24, 27; Neemia 13.19),

- să-şi facă diverse gusturi (Is. 58.13).

► Dumnezeu A PORUNCIT SĂ FIE PEDEPSIT CU MOARTEA orice evreu care efectua vreo lucrare în ziua sabatului (Exod 31.14-15; 35.2; Num. 15.32-36).

► Singurele activităţi pe care evreii aveau voie să le execute în ziua de sabat, erau de natură spirituală, adică: tăierea împrejur (Ioan 7.22-23) şi aducerea a doi miei pentru arderea de tot, şi a darului de mâncare împreună cu jertfa de băutură (Num. 28.9-10; 1 Cron. 23.31; 2 Cron. 2.4; 31.3; Neemia 10.33; Ezec. 46.4). În ziua de sabat, domnitorul trebuia să aducă şase miei şi un berbec pentru arderea de tot şi darul de mâncare împreună cu jertfa de băutură (Ezec. 45.17; 46.4,12).

► Întrucât în zilele de sabat evreii obişnuiau să citească în sinagogă pasaje din cărţile lui Moise şi din cele scrise de prooroci (F. A. 13.27; 15.21), atât Domnul Isus Hristos (Luca 4.16; 6.2; Luca 13.10; Marcu 1.21; 3.1-4; 6.2) cât şi apostolul Pavel (F. A. 13.14-44; 17.1-2; 18.4) mergeau în zilele de sabat la sinagogă pentru a da învăţătură norodului. În F. A. 16.13, citim că apostolul Pavel a predicat în ziua sabatului afară din oraş, lângă un râu, unde credea că se află un loc de rugăciune.

► Sabatul trebuia să fie un semn între Dumnezeu şi evrei (Exod 31.13,17; Ezec. 20.12,20), care ar fi trebuit să fie prăznuit ca un legământ necurmat, veşnic (Exod 31.16; Lev. 16.31; 24.8).

*

♥ ABROGAREA SABATULUI DE CĂTRE DUMNEZEU

► După ce evreii au rupt (Is. 24.5; Ezec. 16.59; 44.7) legământul lor cu Dumnezeu (Deut. 31.16,20; Jud. 2.20; 2 Împ. 17.15; 18.12; Ps. 78.10; Osea 8.1; Evrei 8.9), datorită faptului că nelegiuirea pusese stăpânire pe tot poporul evreu (Lev. 26.15; Is. 1.2-10,15; Ezec. 20.13,16, 21,24; 22.8,26; 23.38), Dumnezeu a rostit memorabilele cuvinte:

- “Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!” (Is. 1.13);

- ”Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, sabatele ei, şi toate praznicele ei” (Osea 2.11);

- “Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi sabatul” (Pl. Ier. 2.6).

► Din ultimele trei versete citate, aflăm că Dumnezeu a abrogat porunca referitoare la ţinerea sabatului (Is. 1.13), făcând chiar să înceteze efectiv ţinerea sabatului (Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6).

► Din versetele amintite mai sus, rezultă cu mare claritate că: sabatul, care a fost dat doar pentru evrei (Exod 31.13-16; Lev. 19.1-3,30; 23.38; 26.2,46), A FOST ABROGAT CHIAR DE CĂTRE DUMNEZEU, CARE L-A INSTITUIT.

► Abrogarea sabatului rezultă și din următoarele:

- “Atunci unii din partida Fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat, şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.” (F. A. 15.5);

- “Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie, adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate, şi de curvie, lucruri de cari, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi.” (F. A. 15.28-29)

- Iată, deci care sunt cele 4 porunci, aflate în legea veche (adică legea lui Moise), care nu mai este în vigoare, căci a fost schimbată (Evrei 7.12), care a stabilit Duhul Sfânt că au rămas valabile pentru creștini!

- Deci, Duhul Sfânt a stabilit că au rămas valabile pentru creștini, DOAR 4 dintre poruncile aflate în legea veche (adică legea lui Moise), care nu mai este în vigoare, căci a fost schimbată (Evrei 7.12)!

*

♥ EXEGEZĂ PE VERSETUL Isaia 1.13

► Dumnezeu a zis în mod clar, că nu mai vroia ca evreii să țină sabatul (Isaia 1.13).

► Urmează o exegeză teologică corectă (respectând strict principiile hermeneuticii), pe textul Isaia 1.13, pentru a analiza persistența motivului, pentru care Dumnezeu a zis că nu mai vroia ca evreii să țină sabatul.

► Analizând persistența motivului, pentru care Dumnezeu a zis că nu mai vroia ca evreii să țină sabatul, constatăm că acest motiv, a rămas valabil și în timpul în care Domnul Isus Hristos era pe pământ, conform versetului: “Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea.” (Ioan 7.19).

► Întrucât NIMENI dintre evrei nu mai ținea Legea, rezultă că aceștia erau nelegiuiți, și astfel se încadrau în motivul principal, pentru care Dumnezeu abrogase sabatul, conform Isaia 1.13.

► Deci sabatul era abrogat și în timpul când Domnul Isus Hristos era pe pământ.

*

♥ EXEGEZĂ PE VERSETELE Isaia 56.1-8

► În Isaia 56.1-8, citim astfel: “Aşa vorbeşte Domnul: ‘Păziţi ce este drept, şi faceţi ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină, şi neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta, şi de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind sabatul, ca să nu-l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna, ca să nu facă nici un rău!’ Străinul care se alipeşte de Domnul, să nu zică: ‘Domnul mă va despărţi de poporul Său!’ Şi famenul să nu zică: ‘Iată, eu sunt un copac uscat!’ Căci aşa vorbeşte Domnul: ‘Famenilor, care vor păzi sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut, şi vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge. Şi pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească, şi să iubească Numele Domnului, ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.’. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiţi ai lui Israel: ‘Voi mai strânge şi alte popoare la cei strânşi acum din el’.”.

► Unii au impresia că, din versetele de mai sus, s-ar putea eventual deduce, că ar trebui să țină sabatul și creștinii care trăiesc în perioada harului, chiar și creștinii la care Biblia s-ar referi folosind cuvintele: “străini” sau “neamuri”, adică persoane care nu sunt de naționalitate (etnie) evreiască.

► Făcând o exegeză teologică corectă (respectând toate regulile hermeneuticii), adică analizând contextul larg al versetelor Isaia 56.1-8, vom constata următoarele:

► Cartea proorocului Isaia conține o proorocie DESPRE IUDA ȘI IERUSALIM (Isaia 56.1).

► Din moment ce porunca privitoare la sabat fusese abrogată (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), împreună cu poruncile referitoare la ţinerea sărbătorilor, precum şi cele referitoare la ceremonii religioase (Is. 1.11-14; 66.3; Ier. 6.20; Amos 5.21-22), și Domnul Isus Hristos a spus că NIMENI DINTRE EVREI NU ȚINEA LEGEA (Ioan 7.19), este evident faptul că nu ar mai fi trebuit ca să mai țină sabatul creștinii care trăiesc în perioada harului, chiar și creștinii la care Biblia se referă folosind cuvintele: “străini” sau “neamuri”, adică persoane care nu sunt de naționalitate (etnie) evreiască, având în vedere următoarele versete:

- “Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat, şi au zis că neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.” (F. A. 15.5);

- “Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie, adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate, şi de curvie, lucruri de cari, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi.” (F. A. 15.28-29)

- Iată, deci care sunt cele patru porunci, aflate în legea veche (adică legea lui Moise), care nu mai este în vigoare, căci a fost schimbată (Evrei 7.12), care Duhul Sfânt a stabilit că au rămas valabile și pentru creștini!

► Din cele de mai sus am aflat că Duhul Sfânt a stabilit că au rămas valabile și pentru creștini, DOAR un număr de patru, dintre poruncile aflate în legea veche (adică legea lui Moise), care nu mai este în vigoare, căci a fost schimbată (Evrei 7.12)!

► Având în vedere faptul că în Isaia 56.6-7, citim că evreii și “străinii” respectivi care vor păzi sabatul, vor aduce “arderi de tot şi jertfe”, constatăm că versetele respective nu se referă nici într-un caz la creștinii care trăiesc în perioada harului, întrucât aceste ritualuri nu mai sunt în vigoare în perioada harului (Isaia 1.11-14; 66.3; Ier. 6.20; Amos 5.21-22).

► În Col. 2.16-17, apostolul Pavel a scris astfel: “Nimeni, deci, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare…”, iar în Evrei 10.1, apostolul Pavel a scris că Legea “are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor”.

► Având în vedere faptul că apostolul Pavel s-a referit la “sabat”, ca fiind o “umbră a lucrurilor viitoare” (Col. 2.16-17), și că Legea “are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor”, constatăm că versetele Isaia 56.1-8, fac parte dintr-o proorocie referitoare la ce se va întâmpla în viitor la Ierusalim (Isaia 1.1). Biblia ne arată că Domnul Isus Hristos va domni (Apoc. 19.15) împreună cu Biserica Sa (Dan. 7.27; Apoc. 2.26-27; 3.21) pe Pământ (Zah. 14.4,9; Apoc. 5.10), la Ierusalim (Is. 24.23; Ier. 3.17; Zah. 14.16-17), o perioadă de o mie de ani (Apoc. 20.4-7). Desigur că este vorba de acei străini de poporul Israel, care vor desfășura acele activități la Ierusalim.

*

♥ EXEGEZĂ PE VERSETELE Isaia 66.22-24

► O traducere corectă a versetelor Isaia 66.22-24, este următoarea: “Căci precum cerurile noi şi pământul nou, pe care le voi face, vor rămâne înaintea mea, spune DOMNUL, tot astfel sămânţa şi numele vostru vor rămâne. Şi se va întâmpla, de la o lună nouă la alta şi de la un sabat la altul, toată făptura va veni să se închine înaintea mea, spune DOMNUL. Şi vor ieşi şi vor privi peste trupurile moarte ale oamenilor care au încălcat împotriva mea, căci viermele lor nu va muri, nici focul lor nu se va stinge; şi vor fi de dispreţ pentru toată făptura.”.

► Dat fiind faptul că versetul Isaia 66.23, este tradus de către Cornilescu, astfel: “În fiecare lună nouă şi în fiecare sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul.”, unii au impresia că, în viitor toţi oamenii vor păzi sabatul.

► Făcând o exegeză teologică corectă (respectând toate regulile hermeneuticii), adică analizând contextul versetelor Isaia 66.22-24, vom constata următoarele:

► Versetele Isaia 66.22-24, fac parte dintr-o proorocie referitoare la ce se va întâmpla în viitor la Ierusalim. Biblia ne arată că Domnul Isus Hristos va domni (Apoc. 19.15) împreună cu Biserica Sa (Dan. 7.27; Apoc. 2.26-27; 3.21) pe Pământ (Zah. 14.4,9; Apoc. 5.10), la Ierusalim (Is. 24.23; Ier. 3.17; Zah. 14.16-17), o perioadă de o mie de ani (Apoc. 20.4-7). Desigur că este vorba de acei străini de poporul Israel, care vor desfășura acele activități la Ierusalim.

► În Isaia 66.24, se face referire la oamenii care vor trăi atunci pe pământ. Acei oameni vor privi la trupurile moarte (Apoc. 19.21) ale oamenilor care au fost adunați de către “fiară”, pentru “ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.” (Apoc. 19.19), adică cu Domnul Isus Hristos și cei care-L vor însoți, când va veni a doua oară pe pământ.

► Analizând cuvintele: “… de la o lună nouă la alta şi de la un sabat la altul, toată făptura va veni să se închine înaintea mea, spune DOMNUL.”, constatăm că nu este vorba de o închinare DOAR în zilele de lună nouă și în zilele de sabat, cum au unii impresia. Evident că aceste cuvinte se referă la TOATĂ perioada de timp cuprinsă între o lună nouă și următoarea lună nouă, şi desigur, la TOATĂ perioada de timp cuprinsă între un sabat la următorul sabat. Evident că și bunul simț ne spune că, ar fi și absurd ca, dacă acum, în perioada harului, când creștinii trebuie să se roage neîncetat (1 Tes. 5.17), nu numai în ziua de sabat (adică în ziua nelucrătoare), în mia de ani, când Domnul Isus Hristos va domni (Apoc. 19.15) împreună cu Biserica Sa (Dan. 7.27; Apoc. 2.26-27; 3.21) pe Pământ (Zah. 14.4,9; Apoc. 5.10), la Ierusalim (Is. 24.23; Ier. 3.17; Zah. 14.16-17), oamenii să se închine doar în fiecare lună nouă şi în fiecare sabat, adică atât de rar!

*

♥ A PORUNCIT OARE DOMNUL ISUS HRISTOS ȚINEREA SABATULUI?

► Pentru ca un om să poată fi mântuit, trebuie, în primul rând, să asculte de Domnul Isus Hristos (Evrei 5.9), adică să împlinească efectiv în viața sa, poruncile Domnului Isus Hristos, așa cum a precizat în mod clar Dumnezeu-Tatăl (Matei 17.5). Nu există nici un verset în Noul Testament, unde să scrie că Domnul Isus Hristos le-ar fi poruncit creștinilor să țină sabatul.

► Domnul Isus Hristos i-a poruncit unui om care fusese bolnav treizeci și opt de ani, SĂ ÎNCALCE ÎN MOD FLAGRANT SABATUL, întrucât i-a poruncit să-şi care patul în ziua de sabat, acţiune care era absolut interzisă a fi executată într-o zi de sabat (Ioan 5.8-16), conform poruncii iniţiale, potrivit căreia în ziua de sabat nu era permis ca să fie făcută ABSOLUT NICI O LUCRARE (Exod 20.10; Deut. 5.14; Ier. 17.22,24).

► Este evident că, dacă sabatul nu ar fi fost abrogat, Domnul Isus Hristos s-ar fi putut, eventual, adresa acelui om care fusese bolnav treizeci și opt de ani, spunând ceva de genul: “Măi omule, fii fericit că ești sănătos. Poți acum să te duci acasă singur (pe picioarele tale!), ca să le spui celor din familia ta, ce mare binecuvântare s-a abătut peste tine. Trebuie, totuși să mai aștepți câteva ore, până începe seara și se termină sabatul, și apoi poți să te întorci aici și să-ți iei patul în spinare și să-l duci acasă. Nu lua patul în spate să-l duci acum acasă, că dacă faci această lucrare în sabat, poți să fii omorât, așa cum au fost omorâți acei bieți oameni, care au vrut să facă un bine (lor înșiși), și au cărat câteva vreascuri (ca să se încălzească și ei săracii!), vreascuri care erau, evident mai ușoare ca patul tău!”.

► La întrebarea pe care i-au pus-o unii dintre farisei, Domnului Isus Hristos: “Pentru ce faceţi ce nu este îngăduit să faceţi în ziua sabatului?” (Luca 6.2), Domnul Isus Hristos a spus că ucenicii Săi erau nevinovaţi (Matei 12.7), atunci când aceştia au încălcat sabatul, efectuând lucrările: de a smulge spice de grâu şi de a separa boabele de grâu de învelişul lor, ca să le poată mânca (Luca 6.1-4; Matei 12.1-8), lucrări care erau absolut interzise a fi executate într-o zi de sabat, conform poruncii iniţiale, potrivit căreia în ziua de sabat nu era voie să fie făcută  NICI O LUCRARE (Exod 20.10; Deut. 5.14; Ier. 17.22,24). Pentru a accentua faptul că Domnul Isus Hristos are “toată puterea … în cer şi pe pământ” (Matei 28.18), fiind deci, Domn, adică stăpân suprem în univers, Domnul Isus Hristos a spus că El “este Domn chiar şi al sabatului.” (Marcu 2.28; Luca 6.5).

► Datorită acestor fapte ale Domnului Isus Hristos (descrise succint mai sus), precum și a altora asemenea lor, adică poruncirea sau încuvințarea executării unor acţiuni și lucrări, care erau absolut interzise de a fi executate într-o zi de sabat, conform poruncii iniţiale, potrivit căreia în ziua de sabat nu era voie să fie făcută ABSOLUT NICI O LUCRARE (Exod 20.10; Deut. 5.14; Ier. 17.22,24), iudeii au înţeles că Domnului Isus Hristos “nu ţine sabatul” (Ioan 9.16). Ca atare, iudeii căutau să-L omoare (Matei 12.14; Ioan 5.16,18), întrucât Dumnezeu a poruncit ca să fie pedepsit cu moartea orice evreu care efectua vreo lucrare în ziua sabatului (Exod 31.14-15; 35.2; Num. 15.32-36).

► Doar din simplul fapt că Domnul Isus Hristos mergea în zilele de sabat la sinagogă, pentru a da învăţătură norodului (Luca 4.16; 6.2; 13.10; Marcu 1.21; 3.1-4; 6.2), nu putem nici într-un caz deduce că Domnul Isus Hristos ținea sabatul!

► Întrucât Domnul Isus Hristos NU ținea sabatul (Ioan 9.16), este absolut evident faptul că “a merge la sinagogă în ziua de sabat” NU înseamnă nicidecum “a ține sabatul”!

► Întrucât Domnul Isus Hristos NU ținea sabatul (Ioan 9.16), desigur că, motivul absolut evident, pentru care Domnul Isus Hristos mergea în zilele de sabat la sinagogă, era pentru a da învăţătură norodului (Luca 4.16; 6.2; Luca 13.10; Marcu 1.21; 3.1-4; 6.2).

► Întrucât Domnul Isus Hristos NU ținea sabatul (Ioan 9.16), El mergea în sabat la sinagogă, DOAR pentru faptul că, astfel El avea posibilitatea ca să-i întâlnească pe evrei la sinagogă în sabat (căci în celelalte zile ei lucrau), iar evreii obişnuiau, ca în zilele de sabat să meargă la sinagogă și să citească pasaje din cărţile lui Moise şi din cele scrise de către prooroci (F. A. 13.27; 15.21).

*

♥ OARE, CREȘTINII TREBUIE SĂ ȚINĂ SABATUL?

► În sens biblic, prin “creştin” se înţelege un “ucenic al Domnului Isus Hristos” (F. A. 11.26).

► Așa cum a poruncit Dumnezeu-Tatăl (Matei 17.5), creștinii ascultă de Domnul Isus Hristos, care este singurul lor învățător (Matei 23.8).

► Nu există nici un verset în Noul Testament, unde să scrie că Domnul Isus Hristos le-ar fi poruncit creștinilor să țină sabatul.

► Ținerea sabatului reprezintă o poruncă din Legea veche (Rom. 7.6; Evrei 8.13). Întrucât Legea veche a fost dată evreilor, de către Dumnezeu, prin Moise, Biblia se referă la ea prin sintagma Legea lui Moise (1 Împ. 2.3; 2 Împ. 23.25; 2 Cron. 23.18; 30.16; Ezra 3.2; 7.6; Daniel 9.11,13; Maleahi 4.4; Luca 2.22; 24.44; Ioan 7.23; F. A. 13.39; 15.5; 28.23; 1 Cor. 9.9; Evrei 10.28).

► Întrucât “TOT ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege” (Rom. 3.19), iar creștinii NU sunt sub Lege (Rom. 6.14-15; Gal. 5.18; 1 Cor. 9.20), TOT ce spune Legea lui Moise (1 Regi 2.3; 2 Regi 23.25; 2 Cron. 23.18; 30.16; Ezra 3.2; 7.6; Daniel 9.11,13; Maleahi 4.4; Luca 2.22; 24.44; Ioan 7.23; F. A. 13.39; 15.5; 28.23; 1 Cor. 9.9; Evrei 10.28) NU le este adresat creștinilor.

► Întrucât TOT ce spune Legea lui Moise, NU le este adresat creștinilor, creștinii NU au obligația de a ști ceea ce NU le este adresat, adică ceea ce spune Legea veche (Rom. 7.6; Evrei 8.13), adică Legea lui Moise.

► Întrucât creștinii nici măcar NU au obligația de a ști ceea ce NU le este adresat, adică ceea ce spune Legea veche (Rom. 7.6; Evrei 8.13), este evident că nu au cum să împlinească ceva ceea ce nu știu, adică ceea ce spune Legea lui Moise (1 Regi 2.3; 2 Regi 23.25; 2 Cron. 23.18; 30.16; Ezra 3.2; 7.6; Daniel 9.11,13; Maleahi 4.4; Luca 2.22; 24.44; Ioan 7.23; F. A. 13.39; 15.5; 28.23; 1 Cor. 9.9; Evrei 10.28).

► Biblia ne arată foarte clar că Legea veche (Rom. 7.6), adică Legea lui Moise, care stătea la baza legământului cel vechi (Evrei 8.13), și care a fost în vigoare în vechime (Matei 5.21,27, 33), a fost SCHIMBATĂ (Evrei 7.12).

► Întrucât Legea veche (Rom. 7.6) a fost SCHIMBATĂ (Evrei 7.12), creștinii nu sunt sub Legea veche (Rom. 7.6), adică Legea lui Moise, ci sunt sub Legea lui Hristos (1 Cor. 9.21; Gal. 6.2).

*

♥ APOSTOLUL PAVEL DESPRE ZIUA DE SABAT

► Pe lângă învățătura Domnului Isus Hristos (Matei 17.5), primii creștini “stăruiau în învăţătura apostolilor” (F. A. 2.42).

►Apostolul Pavel ne învață astfel: “Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. … Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face.” (Rom. 14.5-6).

► Deci acei creștini care nu fac deosebire între zilele săptămânii, pentru Domnul nu o fac, și deci nimeni nu trebuie să judece pe un creștin, cu privire la o zi de sabat (Col. 2.16).

► Pentru a accentua faptul că Dumnezeu a abrogat porunca referitoare la ţinerea sabatului (Isaia 1.13), făcând chiar să înceteze efectiv ţinerea sabatului (Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), și odată cu această abrogare, Dumnezeu a mai abrogat şi alte porunci referitoare la ţinerea sărbătorilor, precum şi cele referitoare la ceremonii religioase (Is. 1.11-14; 66.3; Ier. 6.20; Amos 5.21-22), apostolul Pavel a scris astfel: “Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani.” (Gal. 4.9-10).

♥ Obs.

► Doar din simplul fapt că apostolul Pavel mergea în zilele de sabat la sinagogă (F. A. 13.14-44; 17.1-2; 18.4), pentru a predica, nu putem deduce nici într-un caz, că apostolul Pavel ținea sabatul!

► Motivul absolut evident, pentru care apostolul Pavel mergea în zilele de sabat la sinagogă, pentru a predica, rezultă DOAR din faptul că, astfel el avea posibilitatea ca să-i întâlnească pe evrei la sinagogă în sabat (căci în celelalte zile lucrau), iar evreii obişnuiau, ca în zilele de sabat să meargă la sinagogă și să citească pasaje din cărţile lui Moise şi din cele scrise de către prooroci (F. A. 13.27; 15.21).

*

♥ ÎN CARE ZI A SĂPTĂMÂNII, AR FI TREBUIT SĂ FIE ȚINUT SABATUL DE CĂTRE EVREI, DACĂ SABATUL NU AR FI FOST ABROGAT DE CĂTRE DUMNEZEU?

► Evreii nu au avut o obsesie pentru o anumită zi din săptămână (de exemplu, a șaptea), întrucât evreii ştiau că sabatul putea să fie nu numai în ziua a șaptea, ci putea fi, uneori şi în alte zile ale săptămânii.

► De exemplu, o zi de sabat (adică o zi nelucrătoare) putea fi și în ziua întâi a săptămânii, sau în oricare altă zi a săptămânii, așa cum citim în versetele următoare:

- “În ziua întâia, să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.” (Lev. 23.7).

- “În ziua întâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în timpul ei.” (Lev. 23.35).

- “Şi în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azimi.” (Lev. 23.6).

- “În ziua dintâi, să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în ea. Să aduceţi ca ardere de tot Domnului o jertfă mistuită de foc: doi viţei, un berbec, şi şapte miei de un an fără cusur.” (Numeri 28.18-19).

- “În ziua a opta, să aveţi o adunare de sărbătoare: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.” (Numeri 29.35).

► De fapt ziua de sabat, putea să pice în orice zi, întrucât în Lev. 16.29-31, citim că astfel: “Aceasta să vă fie o lege veşnică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nici o lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru. Căci în ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi, ca să vă curăţiţi: veţi fi curăţiţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului. Aceasta să fie pentru voi o zi de sabat, o zi de odihnă, în care să vă smeriţi sufletele. Aceasta să fie o lege veşnică.”.

*

♥ ÎN PREZENT, OARE, CARE ZI A SĂPTĂMÂNII AR CORESPUNDE “ZILEI A ȘAPTEA”, ȘI DECI ÎN CARE ZI AR FI TREBUIT SĂ FIE ȚINUT SABATUL, DACĂ SABATUL NU AR FI FOST ABROGAT DE CĂTRE DUMNEZEU?

            Cu toate că în perioada harului, în care trăim în prezent, porunca privind ţinerea sabatului este abrogată (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), există oameni care încă ţin sabatul exact în acel mod strict în care a fost poruncit evreilor, adică nu fac nici o lucrare în ziua respectivă.

            Pentru a-i ajuta pe oamenii care încă ţin sabatul, să-l ţină în ziua în care ar fi trebuit să fie ţinut, trebuie să vedem dacă am putea afla, care dintre cele şapte zile ale săptămânii, conform denumirilor actuale, ar corespunde într-adevăr zilei a şaptea pe care trebuiau s-o ţină evreii, adică sabatului. Acest lucru nu este prea simplu de aflat, întrucât în Sfânta Scriptură nu există nicăieri menţionate cuvintele care reprezintă denumirile actuale ale zilelor săptămânii, adică: luni, marţi, ... , sâmbătă, duminică.

            În prima carte din Sfânta Scriptură, Geneza, citim că la un moment dat, Dumnezeu a creat entitatea numită de către noi zi calendaristică. Din punct de vedere biblic, această entitate este marcată de succesiunea seară-dimineaţă (Gen. 1.5,8, 13,19, 23,31). Cu alte cuvinte, Dumnezeu a hotărât ca pe pământ să se repete în permanenţă succesiunea noapte-zi (Gen. 8.22) sau întuneric-lumină.

            Primele zile care au fost create de către Dumnezeu au fost numerotate cu cifre de la unu la şapte (Gen. 1.5,8, 13,19, 23,31). Odată cu trecerea timpului, oamenii au început să grupeze zilele în săptămâni şi au asociat câte o denumire fiecăruia dintre cele şapte cifre care desemnau iniţial zilele săptămânii.

            Majoritatea covârşitoare a oamenilor care se declară creştini, consideră că în perioada harului, în care trăim noi, ziua de odihnă este duminică.

            Există şi un număr foarte mic de oameni care consideră că ziua de odihnă este sâmbătă.

            Mulţi alţi oameni, cum sunt musulmanii, consideră că ziua de odihnă este vineri.

            Unii oameni consideră că ziua de odihnă este duminică, invocând faptul că într-o zi de duminică au avut loc ultimele două evenimente de o importanţă majoră pentru omenire, adică învierea Domnului Isus Hristos şi efectuarea de către Dumnezeu a primului botez cu Duhul Sfânt, care a marcat totodată şi data de naştere a Bisericii lui Dumnezeu (1 Cor. 12.13).

            Mulţi oameni consideră că ziua de odihnă este duminică, întrucât din analizarea versetelor F. A. 20.7; 1 Cor. 16.2, s-ar putea trage concluzia că primii creştini nu ar fi lucrat duminica.

            Datorită faptului că în majoritatea ţărilor de pe glob, zilele de sâmbătă şi duminică sunt declarate nelucrătoare, există oameni care consideră că ambele sunt zile de odihnă, adică zile în care nu trebuie să facă nici un fel de lucrare. Amintim totuşi, că Dumnezeu le-a poruncit evreilor să muncească şase zile din săptămână, nu doar cinci zile (Exod 20.9; 23.12; 31.15; 35.2; Lev. 23.3; Deut. 5.13).

            Unii oameni cred că, atunci când Dumnezeu le-a poruncit evreilor să ţină sabatul, adică ziua a şaptea, nu s-a referit la o anumită zi din săptămână, ci pur şi simplu, a stabilit ca după fiecare succesiune de câte şase zile lucrătoare, trebuia să urmeze o zi de odihnă care să fie sărbătorită şi închinată în totalitate lui Dumnezeu.

            Mulţi oameni nu cred că prima zi a creaţiei, ar corespunde într-adevăr unei zile de duminică din calendarele noastre de astăzi.

            Să presupunem că prima zi a creaţiei, ar corespunde într-adevăr unei zile de duminică din calendarele noastre de astăzi, şi că ziua a şaptea a creaţiei, ar corespunde într-adevăr unei zile de sâmbătă din calendarele noastre de astăzi. În acest context, ar rezulta că ziua de odihnă, sabatul, corespunde zilei de sâmbătă. Totuşi, majoritatea celor care se declară creştini consideră că duminica este adevărata zi de odihnă. Dat fiind acest fapt, ne-am putea pune următoarele întrebări:

            - Dacă duminica nu corespunde adevăratei zile de odihnă, ar putea totuşi Dumnezeu să îngăduie, ca majoritatea celor ce se declară creştini să greşească în această privinţă?

            - De ce oare, Dumnezeu nu intervine în mod tranşant, pentru a-i determina pe oameni să-şi corecteze această greşeală (adică să se pocăiască!), dacă ea este într-adevăr comisă?

            Pentru a răspunde la aceste întrebări, ar trebui ca mai întâi să vedem dacă odată cu trecerea timpului, nu cumva s-a produs vreo perturbare majoră în sistemul nostru solar, care ar fi putut avea drept urmare producerea unei neconcordanţe între calendarul nostru actual şi ziua reală, astronomică în care ne aflăm. Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu, care este atotputernic, poate oricând să producă o astfel de perturbaţie, poruncind de pildă Soarelui să nu mai răsară (Iov 9.7; Hab. 3.11).

            În Iosua 10.12-14 citim astfel: “Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe Amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: ‘Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!’ Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, Până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui... Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă. N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel”.

            Din ultimele versete citate, aflăm că pe vremea când copiii lui Israel erau conduşi de către Iosua, a existat o zi neobişnuită care a durat un interval de timp mult mai mare decât al unei zile calendaristice normale.

            Acest fenomen neobişnuit nu a putut trece neobservat în diversele zone ale globul pământesc. Astfel, istoricul Herodot a spus că preoţii egipteni i-au arătat nişte scrieri vechi, care descriau o zi mult mai lungă decât o zi normală (informaţie aflată în Sidney Collett - All about the Bible - ed. 25, pag. 37). Scrieri vechi chinezeşti vorbesc, de asemenea, despre o zi deosebit de lungă, care a fost în timpul împăratului Yeo, care, se crede că a fost contemporan cu Iosua. La începutul secolului al XX-lea, amiralul Palmer a descoperit în Mexic un document, care spune că Soarele a fost observat pe cer în aceeaşi poziţie, aproape o zi întreagă în anul “celor şapte iepuri”, an care se crede că este acelaşi cu anul în care Iosua a cucerit Canaanul (informaţii aflate într-un articol din revista “Show Shoc”, anul 2, nr. 14).

            Fenomenul respectiv a fost cercetat de NASA în 1970. În următoarele rânduri, este amintită o ştire comunicată de către Dr. Harold Hill, preşedintele companiei Curtis Engine din Baltimore, U. S. A, consultant în programul spaţial american, ştire care a apărut în ziarul Evening World din Spencer, Indiana şi care a fost preluată şi de revista Sword of the Lord.

            Dr. Harold Hill a declarat: “Cred că unul din cele mai uimitoare lucruri pe care le are Dumnezeu pentru noi azi, s-a petrecut recent cu astronauţi şi oameni de ştiinţă la Green Belt, Maryland”. În continuare, dr. Hill a arătat că la Centrul Naţional de Aeronautică şi de Cercetări Spaţiale de la Green Belt, Maryland (SUA), se făceau calcule precise pentru stabilirea orbitelor diverşilor sateliţi. Pentru aceasta, trebuia ca mai întâi să fie determinate poziţiile pe care le vor avea în spaţiu în viitor, Pământul şi alte corpuri cereşti din sistemul nostru solar. Cu ajutorul calculatorului, au fost calculate poziţiile pe care le vor avea respectivele corpuri cereşti, la anumite momente de timp din viitor, în funcţie de poziţiile pe care acestea le-au avut la momente de timp din trecut. Într-o cercetare mai amplă de acest gen a trecutului, la un anumit moment dat calculatorul a întrerupt execuţia programului datorită unei erori. Întrucât specialiştii în hardware au stabilit că respectivul calculator funcţiona corect, iar programul era şi el corect, însemna că eroarea apăruse fie datorită datelor de intrare care puteau fi incorecte, fie datorită rezultatelor care nu erau în concordanţă cu standardele. Până la urmă, specialiştii au descoperit surprinzătorul adevăr: că ar trebui ca, în mod paradoxal, în scurgerea vremii să lipsească o zi.

            Ştirea senzaţională relatată mai sus, a umplut paginile multor ziare americane, iar după puţin timp au apărut confirmări ale acesteia, şi de la alte instituţii de prestigiu care se ocupă de cercetări spaţiale şi astronomice. Desigur că o astfel de ştire senzaţională putea fi mult amplificată de cei care, analizând-o în contextul versetului Gen. 1.14, considerau în mod formal că pe timpul lui Iosua, între acele ore când Soarele s-a oprit pe cer, s-a oprit şi timpul.

            Din anumite calcule, a rezultat că intervalul de timp care de fapt lipseşte din scurgerea vremii, datorită perturbaţiei cosmice majore petrecute pe vremea împăratului Iosua, era de numai douăzeci şi trei de ore şi douăzeci de minute, adică aproape o zi întreagă. Iată că ştiinţa a reuşit să descopere ceea ce este scris în Iosua 10.13: “... Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă”.

            Pentru a rezulta ziua întreagă care lipseşte din scurgerea timpului, mai trebuiau “descoperite” încă patruzeci de minute.

            În Is. 38.7-8 citim astfel: “... ‘Şi iată semnul din partea Domului după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a pogorât soarele pe cadranul lui Ahaz’. Şi Soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se pogorâse”. Această nouă minune referitoare la perturbarea întregului sistem solar, este relatată şi în versetele 2 Împ. 20.9-11.

            Întrucât cele zece trepte ale cadranului solar al lui Ahaz, se crede că sunt echivalente cu patruzeci de minute (informaţie aflată în revista Sword of the Lord, Murfreesboro, Tennesy, 24 apr 1970, pag. 4), misterul zilei care lipseşte din scurgerea timpului a fost complet elucidat.

            Majoritatea analiştilor Bibliei sunt de părere că acele două perturbări majore, produse de către Dumnezeu în sistemul nostru solar, nu sunt deloc neglijabile şi că ele însumează într-adevăr o zi calendaristică de douăzeci şi patru de ore.

            În ultimii ani, multe alte echipe de specialişti care au beneficiat de tehnologie de ultimă oră, au reuşit “să se întoarcă în timp”, determinând şi ei destul de rapid, dar nu fără dificultăţi, lipsa unei zile din anul 1250 înainte de Hristos. Este demn de menţionat faptul că şi Sir Edwin Ball, marele astronom britanic, a stabilit, de asemenea, că lipsesc 24 de ore din scurgerea vremii.

            Din cele de mai sus, reiese că Biblia a confirmat rezultatele cercetătorilor respectivi, dându-le certitudinea că descoperirea lor corespunde realităţii, şi totodată i-a ajutat să afle din ce cauză, în mod paradoxal, lipseşte o zi din scurgerea timpului.

            Cercetătorul şi astronomul W. Maunder de la Observatorul Regal din Greenwich, în Astronomia Bibliei, scrie: “Cu privire la ziua care i-a permis conducătorului evreu Iosua să câştige bătălia de la Bet-Horon (aproape de Gabaon) se cuvine să mai facem câteva precizări. Când Scriptura aminteşte de ‘oprirea Soarelui’, ea vorbeşte de oprirea concomitentă a Lunii în aceeaşi măsură şi având aceeaşi cauză, ceea ce nu şi-ar fi imaginat niciodată o astronomie străină de cunoaşterea mişcării diurne. În plus, s-a remarcat că amănuntele privitoare la poziţia astrelor, redate în pasajul biblic în mod indirect, sunt în acord cu ceea ce ar fi putut să se petreacă în mod real”. De asemenea, W. Maunder a spus că a stabilit prin calcule precise, data şi orele între care s-a produs acel senzaţionalul fenomen, datorită căruia Soarele a fost observat pe cer în aceeaşi poziţie aproape o zi întreagă.

            Profesorul Totten din U. S. A. a publicat toate calculele sale astronomice, care confirmă şi ele ziua lipsă din scurgerea timpului. Astfel, el a mers cu calculele din prezent, înapoi, în sensul invers scurgerii timpului, până la ziua solstiţiului de iarnă când Iosua a cucerit Canaanul, şi a găsit că bătălia respectivă a avut loc într-o zi de miercuri. Mergând cu calculele în sensul scurgerii timpului, şi pornind de la o altă dată de referinţă anterioară, spre acea zi neobişnuit de lungă, a ajuns la concluzia că bătălia respectivă a avut loc într-o zi de marţi.

            Să presupunem că la momentul în care s-a produs acel fenomen neobişnuit, existau calendare. Dat fiind faptul că, de regulă, un calendar se întocmeşte înainte de începerea anului, şi că din punctul de vedere al calendarului omenesc, toate zilele au câte douăzeci şi patru de ore, există o mare probabilitate, ca acea zi neobişnuit de lungă, care a început marţi şi s-a terminat miercuri, să fi rămas fragmentată atât în calendarele vremii, cât şi în cele următoare, în două zile distincte, marţi şi miercuri.

            Conform Sfintei Scripturi, o zi este marcată de succesiunea seară-dimineaţă (Gen. 1.5,8, 13,19, 23,31). Dat fiind acest fapt, acea zi neobişnuită de care am vorbit mai sus, care, a debutat la începutul zilei de marţi şi s-a terminat la sfârşitul zilei de miercuri, din punct de vedere biblic (Gen. 1.5,8, 13,19, 23,31) şi astronomic (când timpul “s-a oprit”, întrucât “soarele a stat pe loc”), trebuie socotită ca fiind doar o singură zi.

            Din cele de mai sus, am aflat că ziua de miercuri din calendarele acelor vremuri, din punct de vedere biblic şi astronomic, era de fapt marţi. Iată că ziua reală în care ne aflăm de fapt, din punct de vedere biblic şi astronomic, este în urmă cu o zi faţă de ziua pe care ne-o arată calendarele noastre actuale.

            Întrucât ziua reală, adică biblică şi astronomică în care ne aflăm, de fapt este în urmă cu o zi faţă de ziua pe care ne-o arată calendarele noastre actuale, zilei de duminică din calendarele noastre actuale, îi corespunde, de fapt, din punct de vedere biblic şi astronomic, ziua de sâmbătă. Având în vedere această realitate, deducem că majoritatea oamenilor din ziua de astăzi care consideră că zilei libere, adică sabatului îi corespunde ziua de duminică, nu greşesc. Desigur că nelucrând în ziua de duminică, aceştia sfinţesc, de fapt, ziua de sâmbătă, adică acea zi care, conform unor presupuneri, se crede că iniţial ar fi fost ziua a şaptea a creaţiei, care a fost sfinţită şi binecuvântată de către Dumnezeu.

            Acei oameni care consideră că ziua nelucrătoare este ziua de sâmbătă, nu ţin seama (F. A. 17.30) de cele două perturbări majore produse de către Dumnezeu în sistemul nostru solar, datorită cărora au fost unificate două zile într-una singură, şi ca urmare a acestui fapt, duminicii din calendarele noastre îi corespunde, din punctul de vedere biblic şi astronomic, ziua de sâmbătă.

            Având în vedere faptul că în perioada de timp în care trăim, porunca de respectare a sabatului este abrogată (Is. 1.13; Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6), şi Duhul Sfânt nu a inclus porunca privind ţinerea sabatului printre poruncile din Legea lui Moise (F. A. 15.5,24) care trebuie să fie împlinite de către creştini (F. A. 15.19-20,28-29; 21.25), apostolul Pavel ne învaţă că nu trebuie să judecăm (1 Cor. 2.15) un om doar pentru faptul că el ţine ziua de sabat într-o zi (Rom. 14.5-6; Gal. 4.10) diferită de aceea pe care alţi oameni o consideră ca fiind zi de sabat (Col. 2.16).

            Sabatul este doar “o umbră”, adică un simbol pentru lucrurile viitoare (Col. 2.16-17). Este evident că nu umbra unui obiect sau a unei fiinţe este importantă, ci numai obiectul sau fiinţa care proiectează umbra. Întrucât simbolul este mai puţin important decât realitatea care se află la baza lui, pe baza versetelor Col. 2.16-17, putem deduce că sabatul în sine nu are valoarea pe care o au lucrurile viitoare, privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. Totodată, dacă facem o retrospectivă a tuturor poruncilor date oamenilor de către Dumnezeu, constatăm în mod cert că porunca referitoare la respectarea sabatului ar putea fi cea mai uşor de îndeplinit, dacă am putea şti cu precizie care este ziua din calendarele noastre actuale care ar corespunde exact primei zile de sabat (cea de la începutul creaţiei).

            Conform celor de mai sus, constatăm că ziua reală, adică biblică şi astronomică în care ne aflăm în prezent, nu mai corespunde nici într-un caz zilei aflate în calendarele noastre actuale, întrucât ziua reală este în urmă cu o zi faţă de ziua din calendare. Iată de ce sabatul pe care îl sărbătoresc unii oameni în zilele noastre, are un caracter local şi vremelnic (Gal. 4.10).

            Noul sabat al poporului lui Dumnezeu, numit şi “odihna creştină” (Evrei 4.1-11) va avea într-adevăr un caracter veşnic. Acest nou sabat va fi permanent şi universal, valabil pentru toţi oamenii mântuiţi şi va consta într-o stare generală de bine dată de către prezenţa în mod fizic a Domnului Isus Hristos (Matei 11.28) printre ei (Apoc. 21.2-4,23-24; 22.1-5).

            Creștinii nu trebuie să cadă într-un formalism exagerat în privinţa consacrării doar a unei anumite zile lui Dumnezeu şi închinării, întrucât creştinii trebuie să se roage neîncetat (1 Tes. 5.17), consacrând astfel lui Dumnezeu toate zilele din săptămână.

♥ Amin!