Ios. 7.6-10 Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara înaintea chivotului Domnului, el şi bătrânii lui Israel şi şi-au presărat capul cu ţărână. Iosua a zis: „Ah! Doamne Dumnezeule, pentru ce ai trecut pe poporul acesta Iordanul, ca să ne dai în mâinile amoriţilor şi să ne prăpădeşti? De am fi ştiut să rămânem de cealaltă parte a Iordanului! Dar, Doamne, ce voi zice, după ce Israel a întors spatele înaintea vrăjmaşilor lui? Canaaniţii şi toţi locuitorii ţării vor afla; ne vor înconjura şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu Numelui Tău cel mare?” Domnul a zis lui Iosua: „Ridică-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta?”

Este prima înfrângere a lui Iosua datorită păcatului unui singur om, pe nume Acan, care a fost trecut în dreptul întregului popor. Este vorba de aspectul negativ al lipsei de unitate. Există şi celălalt aspect pozitiv al unităţii ca atunci când victoria lui David asupra lui Goliat a fost trecută de Dumnezeu în dreptul întregului popor. Dacă în acest caz din urmă filistenii au fost biruiţi de către soldaţii împăratului Saul, în urma păcatului lui Acan oştirea lui Iosua a fost înfrântă de amoriţi şi din rândul armatei învinse au murit 36 de oameni. Iosua împreună cu bătrânii lui Israel şi-a asumat înfrângerea dureroasă, după victoria de răsunet împotriva Ierihonului. Deci, am putea spune una caldă, alta rece sau viaţa imprevizibilă, când sus, când jos, de care nici noi creştinii nu suntem scutiţi. Ca să-şi arate înaintea lui Dumnezeu sinceritatea durerii şi a pocăinţei sale pentru tot poporul, Iosua şi-a rupt hainele sugerând un fel de descalificare şi şi-a presărat capul cu ţărână vrând parcă să divulge fragilitatea trupului său care a fost luat de Dumnezeu din ţărâna pământului. Acest fapt este valabil pentru orice om muritor, chiar şi pentru slujitorii lui Dumnezeu care sunt plini de Duhul Sfânt. Apoi Iosua se roagă Domnului folosind cuvinte care par să-L facă pe Dumnezeu responsabil de înfrângerea oştirii Sale. Astfel conducătorul Iosua, în descurajarea sa emblematică, îşi imaginează un sfârşit dezastruos pentru poporul lui Dumnezeu. Chiar dacă Dumnezeu a apreciat iniţial smerenia şi pocăinţa lui Iosua, unite cu bătrânii lui Israel, El nu este totuşi de acord cu concluzia acestuia: „... canaaniţii ne vor şterge numele de pe pământ”. De aceea Dumnezeu îi spune: „Ridică-te!” Problema nu era la Dumnezeu, care nu poate să greşească, nici la Iosua, ci la poporul care păcătuise prin Acan. Când păcatul a pătruns în Biserica primară, prin Anania şi Safira, Duhul Sfânt l-a pus în gardă pe Petru şi astfel păcatul a fost extirpat. La fel se va întâmpla şi în acest caz: Acan va fi depistat prin tragerea la sorţi şi pedepsit, împreună cu toată familia lui, care a fost probabil solidară cu păcatul respectiv, iar în urma acestei măsuri extraordinare, dictată de Dumnezeu lui Iosua, armata lui Israel a fost restaurată şi pusă pe făgaşul demnităţii şi verticalităţii înaintea Domnului oştirilor.