Ios. 9.7-14 Bărbaţii lui Israel au răspuns heviţilor acestora: „Poate că voi locuiţi în mijlocul nostru, cum să facem noi legământ cu voi?” Ei i-au zis lui Iosua: „Noi suntem robii tăi.” Şi Iosua le-a zis: „Cine sunteţi voi şi de unde veniţi?” Ei i-au răspuns: „Robii tăi vin dintr-o ţară foarte depărtată, pentru faima Domnului Dumnezeului tău; căci am auzit vorbindu-se de El, de tot ce a făcut în Egipt şi de ce a făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon, împăratul Hesbonului şi lui Og, împăratul Basanului, care era la Aştarot. Şi bătrânii noştri şi toţi locuitorii din ţara noastră ne-au zis: „Luaţi-vă cu voi merinde pentru călătorie, duceţi-vă înaintea lor şi spuneţi-le: „Noi suntem robii voştri; acum deci faceţi legământ cu noi.” Iată pâinea noastră: era caldă când am luat-o ca hrană de acasă, în ziua când am plecat să venim la voi; şi acum s-a uscat şi s-a mucegăit. Burdufurile acestea de vin, când le-am umplut, erau noi de tot şi iată-le s-au rupt; hainele şi încălţămintea noastră s-au învechit de lungimea prea mare a drumului.” Bărbaţii lui Israel au luat din hrana lor şi n-au întrebat pe Domnul.

Cât de importantă este rugăciunea prin care Dumnezeu te călăuzeşte pe calea Adevărului, păzindu-te în acelaşi timp de minciuna lumii peste care domneşte cel rău! Un faliment spiritual datorat ascendenţei diplomaţiei asupra adevărului ce guvernează relaţia cu Dumnezeu. S-au bazat oare oamenii lui Iosua mai mult pe capacitatea lor de a-i cunoaşte pe oameni la prima vedere sau această amăgire are rădăcini mult mai adânci în înţelepciunea omenească? A veni la Dumnezeu cu o problemă importantă, de interes public mai ales, asta înseamnă timp şi smerenie. De multe ori nouă nu ne place calea îngustă care este şi cea adevărată, ci preferăm scurtăturile. În 1 Regi 13.18 un om al lui Dumnezeu din Iuda, venit la Betel, s-a lăsat minţit de un proroc care locuia în cetatea aceea pentru că n-a păstrat legătura cu Dumnezeu care nu Se schimbă şi rămâne mereu Acelaşi. A plătit mai târziu cu viaţa sa pentru că n-a ascultat de porunca lui Dumnezeu, ci a preferat popasul şi mâncarea în casa unui proroc mincinos. În textul de faţă delegaţia heviţilor (sau gabaoniţilor), pentru a-i minţi pe bătrânii lui Israel, care aveau oarece experienţă în relaţia cu alţi oameni, folosesc anumite probe false, selectate cu grijă, ca să-şi poată susţine declaraţiile mincinoase potrivit cărora ei locuiesc într-o ţară la mare distanţă de Israel. Sunt trei astfel de probe: pâinea mucegăită, burdufurile de vin stricate precum şi încălţămintea şi hainele învechite. Dacă ar fi venit, să zicem din Babilon, care era la o distanţă de trei sau patru luni călătorind pe cămile, ca în cazul de mai târziu al magilor veniţi la Ierusalim, e greu de presupus că în acest timp de câteva luni nişte burdufuri şi haine noi s-ar fi stricat aşa peste noapte. În înţelepciunea noastră populară se spune că „minciuna are picioare scurte”. Presupunem că dacă drumul pe care au venit la bătrânii lui Israel era atât de lung nu l-au parcurs pe jos încât să li se tocească încălţămintea atât de tare. Până la urmă toate argumentele acestor gabaoniţi cădeau unul câte unul dacă acei înţelepţi ai lui Iosua le-ar fi judecat în profunzime şi mai ales dacă s-ar fi rugat Domnului. Şi mai este un amănunt din culise: judecătorii superficiali au mâncat din mâncarea mincinoşilor. Se spune că Minciuna şi Adevărul uman au stat la aceeaşi masă într-un restaurant. Au mâncat, s-au simţit bine, dar la urmă a venit chelnerul să încaseze banii. Adevărul uman şi-a plătit costul hranei, dar Minciuna a început să „demonstreze” ca ea a plătit mâncarea chiar în momentul când chelnerul a pus-o pe masă. Chelnerul spunea: „Nu mi-aţi plătit nimic!” Minciuna spunea, dimpotrivă: „Ba da, ţi-am plătit-o, dar n-ai fost atent!” Şi s-a iscat un tărăboi încât toţi oamenii din restaurant se uitau sideraţi către masa aceea. În cele din urmă văzând chelnerul că nu-şi poate convinge clientul să-şi plătească masa servită a strigat în disperare: „Ah, Adevărule, unde eşti?” Iar Adevărul a răspuns doar pentru cei de la masă: „Aici sunt, dar am mâncat şi eu!” Când adevărul se ascunde, atunci minciuna câştigă teren în societate, uneori chiar şi în Biserică, iar rugăciunea lipseşte cu desăvârşire.