Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu, slava Domnului va umple tot Pământul. Numeri 14.21

   Ne apropiem cu repeziciune de ploaia târzie a slavei lui Dumnezeu. Va exista o diferență majoră între biserica zilelor noastre și cea dinaintea Cincizecimii. În cartea Faptelor, Dumnezeu Și-a revărsat Duhul în mod brusc și dramatic, însă, odată cu trecerea timpului, prezența acestuia a început să pălească. Eu cred că Scriptura ne arată faptul că ploaia târzie nu va constitui o revărsare bruscă, ci o restaurare rapidă. Cea dintâi a fost bruscă, în vreme ce a doua va fi restaurată fără zăbavă.

    Pentru a-mi explica punctul de vedere, să ne întoarcem la intervalul dintre Moise și regele David. Moise a construit cortul întâlnirii care reprezenta ordinea divină după care slava Domnului s-a arătat într-un mod plin de putere și de dramatism. Descoperirea slavei Sale a fost bruscă și nemaipomenită. De îndată ce Moise a sfârșit lucrarea, cortul a fost acoperit de norul gros al slavei lui Dumnezeu.

   Această slavă a pălit în cele din urmă din pricina păcatului și a indiferenței față de Domnul. Această retragere treptată a continuat până în vremea lui Eli, sub a cărui conducere Israelul a atins culmea decăderii. Candela lui Dumnezeu era pe cale să se stingă iar slava Lui se îndepărtase.

   În ziua în care au murit Eli și fiii lui, chivotul lui Dumnezeu a fost luat ca pradă de către filisteni. Aceștia l-au dus în orașul Asdod, unde se afla și templul zeului lor, Dagon. Însă mâna Domnului s-a întors împotriva lui Dagon. Statuia idolului s-a prăbușit în fața chivotului Domnului rămând fără cap și mâini. Filistenii au mutat chivotul în cinci orașe. Oriunde a fost chivotul, filistenii au fost apăsați cu răni și moarte. Chinul era așa de mare încât strigătele agoniei filistenilor din cel de-al cincilea oraș au ajuns până la cer.

   După șapte luni, conducătorii filistenilor s-au strâns laolaltă cu preoții și cu ghicitorii lor pentru a hotărî cum să trimită chivotul înapoi în Israel. Au căutat să-L cinstească pe Dumnezeul lui Israel aducând ca jertfă pentru vină cinci umflături de aur și cinci șoareci de aur pentru cele cinci orașe și pentru cârmuitorii acestora. S-au rugat ca Dumnezeu să-Și ridice mâna cu care apăsa așa de amarnic asupra lor. După ce au pus într-o ladă acele obiecte de aur, au așezat lada alături de chivot într-un car nou tras de două vaci tinere care abia fătaseră. Vițeii acestor vaci au puși într-un țarc. Filistenii au hotărât că, dacă vacile vor trage carul îndepărtându-se de vițeii lor atunci însemna că Domnul îi lovise. Vacile au dus carul drept spre țara lui Israel unde chivotul a rămas netulburat timp de 20 de ani în casa lui Abinadab din Chiriat-Iearim. Este interesant faptul că Saul, primul rege al lui Israel nu a căutat niciodată să ducă chivotul lui Dumnezeu în mijlocul poporului.

    După domnia lui Saul, regele David a preluat tronul. Inima lui Îl căuta pe Domnul și tânjea după întoarcerea slavei Sale în mijlocul poporului. Însă, de data aceasta, slava nu s-a manifestat la fel ca în vremea lui Moise. Arătarea ei nu a fost bruscă și plină de putere, ci a avut loc sub forma unui proces al restaurării.

   Acest proces a început cu ani în urmă, odată cu profetul Samuel. Dumnezeu l-a trimis pe acesta să-I pregătească drumul, chemând poporul să se întoarcă la ascultarea de Domnul. În mesajul lui răsuna bătaia inimii oricărui profet adevărat:

   Dacă din toată inima voastră vă întoarceți la Domnul, scoateți din mijlocul vostru dumnezeii străini... îndreptați-vă inima spre Domnul și slujiți-I numai Lui; și El vă va izbăvi. 1 Samuel 7.3