În câte păduri, în câte pustiuri n-am fost? De-aș fi știut: Dumnezeu ne duce în pustiu nu ca să ne abandoneze ci ca să fie singur cu noi. Dumnezeu nu ne duce în pustiu ca să ne facă rău ci ca să vorbească inimilor noastre. Pustiul poate fi un loc sigur fiindcă sunte întotdeauna în siguranță când suntem cu El. Pustiul poate fi locul unde Dumnezeu ne pețește. Dumnezeu m-a pețit... Am plâns în pustie și am fost readusă la viață de mângâierile harului Său.

   Dar esr oare posibil așa ceva? Să-L pețesc pe Dumnezeu? Nu știam dacă noi putem face acest lucru sau dacă avem măcar limbajul necesar pentru a-l face. Dar fă din pețirea lui Dumnezeu singurul tău scop în viață și vezi dacă asta nu te va atrage în viața cea mai reală și abundentă? După picnicul acela cu biserica, am ieșit la liziera pădurii și am rămas nemișcată acolo, sprijinită cu o mână d eun fag sau mai degrabă sprijinindu-mă el pe mine. Și Cuvântul Lui poate să răzbată printre copaci ca un vânt:

   Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță, și ați venit pe la Mine... Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.

   Singurul mod de a-L iubi pe Dumnezeu... este să dăruiești poporului Său. Dragostea pentru El trebuie să se transforme în dăruire, căci dacă nu faci lucrul acesta, înseamnă că nu a fost niciodată dragoste.

   Singurul mod de a-L iubi pe Dumnezeu... este să dăruiești oamenilor.

   Singurul mod de a-L sluji pe Dumnezeu... este să slujești oamenilor.

   Singurul mod de a-L peți pe Dumnezeu... este să oblojești rănile oamenilor și să-i predai nevoia ta care-ți cauzează durerea.

   Aud vechiul imn ce ajunge la mine printre copacii pădurii:

   El îți cere doar să-ți simți nevoia... El poate, El poate; și El vrea, nu te mai îndoi.

   NU TE MAI ÎNDOI - fiindcă El îți umple mai întâi inima rănită cu chemările Lui; am primit o putere eficace și suficientă iubire ca să-L pețim și noi la rândul nostru, ieșind în lume și vindecând rănile lumii cu propriile noastre răni.

   NU TE MAI ÎNDOI - fiindcă cei ce Îl pețesc pe Isus trăind dăruiți - mângâie fața lui Cristos.

   Poate că singurul mod de a-ți pansa rănile este să-L pețești pe Dumnezeu atunci când îți presezi rănile tale pe rănile Lui și când descoperi că în El, cu El în tine, atingi rănile celorlați suferinzi și intri în bucuria Lui - în comuniune intimă cu El.

   Duc cana goală în bucătărie și o așez pe marginea chiuvetei. De la chiuvetă, văd prin ușa deschisă ce dă spre camera mea peretele din spatele biroului. Acolo atârnă o pictură înrămată intitulată Mâinile doveditoare care Îl înfățișează pe Isus luând cu o mână mâna lui Toma Necredinciosul și direcționând-o spre rana însângerată lăsată de cui în cealaltă mână a Sa. N-am observat asta înainte - dar totul în pictură este o mișcare a lui Isus. El mișcă mâna lui Toma. El presează rana îndoielilor lui Toma pe rana Lui deschisă. El ne oferă rănile Lui deschise ca singura casă. Orice formă de vindecare este o mișcare a lui Cristos: EL FACE TOTUL!

   Provocarea de a-L peți pe Isus este de fapt provocarea de a presa rănile noastre pe inima Lui frântă și pe rănile lumii. Și provocarea mea de a-L peți pe Isus a fost provocarea de a-mi presa rănile pe inima Lui frântă și pe inima frântă a fetei cu care m-am plimbat prin pădure.

   Aș putea să am KOINONIA aici. Aș putea să am comuniune cu Cristos. Aș putea fi părtașă suferințelor lui Cristos, nu numai purtând de grijă fetei în durerea ei, ci și venind la Cristos cu durerea mea. Am putea să-L pețim pe Dumnezeu îngrijind toate rănile... și Cristos în noi poate să le vindece pe toate. Toate sunt totalmente El, calea Lui frântă. Descoperirea curajoasă a tuturor celor frânți în frângerea lor poate să ofere miracolul comuniunii. SĂ NU TE TEMI NICIODATĂ DE LUCRURILE FRÂNTE.

   Toarta cănii este ciobită. Am impresia că văd totul pentru prima dată.

   El mă invită să mă vindec, dar și să-mi înțeleg chemarea cea mai importantă: SĂ FIU VINDECAREA LUI PENTRU CEI CE SUFERĂ. Propria mea frângere, care mă împinge spre frângerea lui Cristos, este exact poziția din care pot să-i vindec pe cei cu inima frântă. Nu cred că am știut: PUTEM SĂ FIM AGENȚI AI VINDECĂRII EXACT ACOLO UNDE AM CUNOSCUT FRÂNGEREA CEA MAI MARE.

   De ce am înghițit minciuna că putem să ajutăm numai dacă suntem perfecți? Adevărul cosmic pecetluit în rănile Dumnezeului frânt este că agenții cei mai mari ai vieții din abundență sunt cei ce cunosc o durere de nespus. Când cuprind cana ciobită în mâini, aceasta îmia duce o mângâiere ciudată. TOTUL VA FI BINE. Ceea ce ne face să ne simțim cel mai necalificați pentru viața din abundență este de fapt tocmai ceea ce ne face să fim cel mai calificați.

   Zdrobiții, ologii, răniții, și cei cu cicatrici, vagabonzii și cei ce luptă cu greutățile vieții știu cel mai bine unde să fugă cu rănile lor. Numai cei frânți știu unde sunt fisurile și că rănile pot fi acele locuri foarte subțiri ce Îl revelează pe Dumnezeu... și ne îngăduie să-I simțim mâna ce ne ține în siguranță.

   Cine a cunoscut dureri nespuse poate să aducă vindecarea cea mai reală.

   Rămâi slab și dependent. Așa rămâi puternic în Dumnezeu.

   Poate că în pădurea experiențelor noastre sunt PETE DE LUMINĂ -cum spune C. S. Lewis. Și poate că există o mie de căi de ieșire din pustiul rănilor noastre, din pădurea noastră, când alegem să-L pețim pe Dumnezeu.