Oamenii nu sunt proști, nu primesc orice învățătură cu ochii închiși. Ei merg să caute altundeva ceea le lipsește.

   Dezmăgiți de creștinism, ei se întorc spre ceea ce, din afară, pare asemănător, cum e cazul buddhismului. Nu vreau să afirm că buddhismul e același lucru cu ocultismul, ar fi greșit și ar însemna că nu l-am înțeles; buddhismul are doar o parte bună aceea că încearcă să aducă o lepădare de rău și o aducere la tăcere a suferinței dar îi lipsește înțelegerea însemnătății bunei-săvârșiri, doar Isus Hristos fiind împlinirea.

   Buddhismul caută o dezlegare a duhului de chipurile raționale și văzute, deci gol lăuntric desăvârșit pentru a  putea ajunge la eliberarea de suferință însă creștinul caută ca prin desăvârșirea lăuntrică RUGAȚI-VĂ NEÎNCETAT - să ajungă la Cel ce spune EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA; CEL CE CREDE ÎN MINE, MĂCAR DE VA MURI, VIU VA FI.

   Pentru aceasta e nevoie însă de foarte multă răbdare, în timp ce contemporanii noștri caută acum liberatatea, pacea și toate celelalte daruri duhovnicești cu cea mai mare grabă și cu de-a sila. Astfel de oameni aseamănă adesea rugăciunea cu yoga orientală numindu-le pe amândouă tehnici care ne permit să trecem repede și ușor peste pragul ce ne separă de unirea cu Dumnezeu. Așa ceva e o mare rătăcire de care vă previn cu mare stăruință! Cel ce vrea să se lepede doar cu mintea de tot ce e relativ și trecător pentru a regăsi izvorul veșnic din care se trage, acela nu face asceză, nici bine, în ciuda povețelor apostolului Pavel.

   Tot ce se poate găsi într-o astfel de stare e cel mult frumusețea proprie omului așa cum a fost el făcut de Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui. Astfel, omul se contemplă în mod narcisist confundându-se cu Dumnezeu sau privindu-se ca un Dumnezeu. Acest lucru are o mare însemnătate iar tragedia stă în faptul că omul vede un chip mincinos, un fel de fata-morgana în pustiul vieții sale pe care o confundă cu oaza cea adevărată. Urmarea este o însetare și o topire adică o dizolvare a persoanei.

   Subliniez cu stăruință faptul că, în cazul meu și în cazul unui mare număr de persoane pe care le cunosc, meditația care căuta golul lăuntric a dus la ocuparea acestui gol de către draci. I-am deschis vrăjmașului lui Dumnezeu poarta și ușa, inima și sufletul.

   Totuși, am început să deslușesc având experiența lungii căi din clipa în care mi-am părăsit trupul, de pildă ce înțelege Hristos prin cuvintele... ȘI PERII CAPULUI VOSTRU VĂ SUNT NUMĂRAȚI. CĂ NU ESTE CEVA ASCUNS CARE SĂ NU SE ARATE, NICI A FOST CEVA ACOPERIT, FĂRĂ NUMAI SĂ VINĂ ÎNTRU ARĂTARE.

   Nimic din tot ce am gândit nu poate fi uitat, deoarece conștiința noastră proprie scrie în cel mai mic detaliu faptele noastre de care, de nu ne vom căi, vom avea de dat socoteală. Dacă ne mărturisim greșeala și ne osândim singuri atunci Judecătorul ne va îndreptăți dar de ne vom îndreptăți pe noi, Judecătorul ne va osândi. Yoga și orice meditație orientală, o repet, nu ne lasă să ne vedem și să ne recunoaștem starea! Prin ele ne ferim de firea noastră păcătoasă crezând că ne îndumnezeim.

   Chiar de suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu nu putem fi niciodată Dumnezeu după esență. Dumnezeu după chip, prin har, da! Însă, până a ajunge acolo avem nevoie de toată mila lui Dumnezeu, de întreaga noastră inimă, de întregul nostru trup, suflet, duh.

   Pe această cale am pornit și eu în ziua aceea în Lausanne. Astfel, mă aflam din nou la început!