Omul – chipul și asemănarea lui Dumnezeu?

Când vorbim despre om vorbim despre fiecare dintre noi. Sunt mulți între noi care nu își pun probleme ideologice existențiale despre propria persoană, cum ar fi: ”Cine sunt eu?” sau ”De unde vin și încotro mă îndrept?” Dar sunt printre noi unii care rezonează la ”gândul veșniciei” pus de Dumnezeu în ei (Ecl. 3:11). Aceștia au frământări existențiale asupra veșniciei, și au întrebări și dorințe lăuntrice de a-L cunoaște atât pe Creator cât și Creația Sa. Până la un punct, cei mai mulți dintre ei identifică un Creator, și se recunosc pe sine ca fiind parte din Creația Sa. Însă acesta este doar primul pas pe scara revelației divine.

Cunoașterea omului despre sine ca persoană și despre mediul înconjurător cu care el interacționează poate veni prin cunoaștere empirică sau științifică, însă cunoașterea adevărată despre Creator și Creația Sa vine numai prin revelație divină. Cuvântul lui Dumnezeu scris – Biblia, este genul de cunoaștere divină, revelat omului prin inspirație, în duhul său.

·         ”Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.” (Rom. 1:19)

·         ”Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe (…) să dea înţelepciune…” (2Tim. 3:16)

            Așadar cunoașterea adevărată despre Dumnezeu dar și despre om nu este cea empirică sau științifică – care este limitată, ci cea care este revelată omului de către Creatorul lui și pe care o regăsim în Cuvântul inspirat de Dumnezeu în om – Sfânta Scriptură, Biblia.

            Cu ajutorul lui Dumnezeu, în continuare vom parcurge tocmai pe această linie inspirațională, cercetând cu de-amănuntul textul Scripturii, pentru aflarea răspunsului la o întrebare antropologică: ”Este omul chipul și asemănarea lui Dumnezeu?”

            ---

            Scriptura afirmă că Dumnezeu l-a creat pe primul om, pe Adam, după chipul și asemănarea Sa:

·          ” Apoi Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră.” (Gen. 1:26)

Acesta este un adevăr universal valabil, acceptat în toate mediile creștine. Acest adevăr ar trebui să aducă pe lângă informație și o mare bucurie, căci printr-o asemenea zidire omul ar trebui să primească atribute și caracteristici veșnice, după chipul și asemănarea Celui ce L-a făcut. Nimic nu împiedică o asemenea presupoziție, nu? Și apoi nimic din această Creație nu a fost zidit în felul acesta, deoarece Dumnezeu a creat fiecare lucru și făptură prin Cuvântul Său: ”Dumnezeu a zis să fie (... ) și așa a fost.”, însă numai pe om l-a creat cu mâinile Sale:

·         ”Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului... ” (Gen. 2:7)

·         ”Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale.” (Isa. 64:8)

Firește că în aceste texte nu înțelegem pe Dumnezeu ca fiind, anatomic vorbind, o ființă care se folosește de mâini pentru lucrul său, ci înțelegem atenția deosebită acordată de Dumnezeu la zidirea omului, un moment al Creației unic, asemănător prin comparație cu grija și interesul purtat de un olar atunci când întocmește un vas din lut.

Acum vom intra în detalii antropologige, mergând pe revelația Scripturii.
Mai întâi de toate aflăm din Biblie că toate făpturile, atât omul cât și animalele, au pe lângă trup și un suflet sau o ”suflare de viață în nări” (Gen. 1:20; 2:7; 7:22). Sufletul este componenta invizibilă a tuturor făpturilor; sufletul este cel care le animă, le însuflețește.

Însă doar omul a fost zidit de Dumnezeu după chipul Său, o ființă trihotomică: el are un trup (materie), un suflet (suflare de viață) dar și un spirit (var. latină) sau duh (var. slavonă).

·         ”… şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” (1 Tes. 5:23)

Trupul omului este, biologic vorbind, compus din materialul biologic și genetic moștenit de la părinți, iar pe linie genealogică ancestrală, de la Adam, întâiul om.

Sufletul omului este compus, asemenea tuturor ființelor vii, din rațiune, sentimente și voință.

Duhul omului este însă ceea ce îl deosebește pe acesta de toate celelalte făpturi. În duhul omului își are sediul conștiința – această instanță pusă de Dumnezeu în om. Tot în duhul lui omul poate primi inspirația și revelația, și numai prin duhul său omul poate avea relație cu Dumnezeu, și I se poate închina (Ioan 4:24).

Important de notat este că omul, după căderea în păcat, a murit spiritual, adică a pierdut ceea ce avea în Eden, și anume relația cu Dumnezeu și acces la pomul vieții. El nu a murit trupește – deși, din pricina păcatului trupul a devenit ulterior supus morții fizice, el nu a murit sufletește – toți oamenii de după Adam au avut rațiune, sentimente și voință proprie, ci omul a murit duhovnicește, pierzând relația spirituală cu Creatorul său. Cu câteva excepții (vezi Enoh, Noe, Avraam, David) omul a devenit în duhul lui  mort, adică inert și incapabil să relaționeze cu Dumnezeu. De notat este că duhul omului nu a fost distrus sau dizolvat în totalitate, căci mulți oameni de-a lungul istoriei au fost inspirați supranatural (vezi Bețaleel – Gen. 31:1-5) sau au primit revelație divină (vezi Balaam – Gen. 22). Însă omul și-a pierdut capacitatea de relaționare cu Dumnezeu, de închinare înaintea Creatorului său. În aceasta a constat ”moartea” profețită de Dumnezeu lui Adam (Gen. 2:17), și anume dacă acesta va fi neascultător de Creatorul său el va muri, adică va fi ca mort, despărțit de Dumnezeu. Lucrul acesta a fost clamat și de Isus pe cruce când, luând păcatul omenirii asupra Sa, a suferit despărțirea de Tatăl: ”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Mat. 27:46).

Vedem așadar la om o trihotomie (trup, suflet și duh) întocmai cum vedem și la Creatorul său (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt). Adam avea un trup (cu care umbla prin Eden), avea un suflet (o rațiune de invidiat – punea nume tuturor viețuitoarelor, sentimente – ”iată în sfârșit pe aceea... ”, voință – a ales să asculte mai mult de femeia lui decât de Dumnezeu), și în sfârșit omul avea un duh, cu care era în relație directă cu Tatăl său, cu Dumnezeu, Adam fiind socotit pe drept fiul lui Dumnezeu (Luca 3:38).

Analogia trinitară trup, suflet și duh cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt nu este una forțată, ci este una logică. Noi am văzut la Dumnezeu un Trup – în persoana Fiului Său Isus Hristos, un Duh – în persoana Duhului Sfânt și un Suflet – în persoana Tatălui ceresc, Cel ce animă toate, cel ce cunoaște toate și cel ce voiește toate – ”după buna plăcere a voii Sale” (Efes. 1:5).

Astfel înțelegem că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, trinitar vorbind: trup, suflet și duh.

Însă se spune despre Adam că a fost creat și după asemănarea lui Dumnezeu. Cunoaștem că asemănător nu înseamnă identic, ci este doar o oglindire, o reflexie a unui lucru, cu alte cuvinte asemănător este ceva sau cineva care seamănă cu altceva sau cu altcineva.

Adam a fost asemenea lui Dumnezeu în câteva atribute, și anume: mai presus de capacitatea  congnitivă deosebită – comparată cu omnisciența lui Dumnezeu, mai presus de autoritatea primită peste toate viețuitoarele pământului, comparată cu suveranitatea lui Dumnezeu, Adam avea ceea ce este din veșnicie definitoriu pentru Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt: dragostea și relația divină.

Însă odată venit păcatul în el, Adam a pierdut dragostea desăvârșită față de Dumnezeu, căci atunci când a fost căutat de Dumnezeu, el s-a temut și s-a ascuns – iar ”în dragoste nu este frică” (1 Ioan 4:18). De asemenea, atunci când Dumnezeu l-a confruntat pe Adam, ca și consecință pentru ceea ce făcuse, acesta a fost izgonit din Eden, din prezența Creatorului său.

Astfel, lipsit de dragoste și de relație cu Dumnezeu, omul, de la Adam încoace, și-a pierdut chipul și asemănarea Celui ce l-a făcut, pentru că, deși a rămas cu un trup și un suflet, duhul lui (măcar că a mai putut fi inspirat ulterior de Dumnezeu) nu a mai putut asigura o relație vitală cu Dumnezeu, devenind un duh mort. Or, doar cu un trup animat de un suflet, dar fără un duh viu, omul nu a mai păstrat chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Ce s-a întâmplat de la Adam până la noi, privitor la chipul și asemănarea omului, este ceea ce descrie Scriptura:

·         ”Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set.” (Gen. 5:3)

Set a fost cel de-al treilea copil al lui Adam și Eva, după Cain și Abel. Scriptura descoperă că Set nu a mai fost ”făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” ci ”născut după chipul și asemănarea lui Adam”. Dacă prin ”facere” Adam a moștenit calitățile duhovnicești ce-l țineau în viață, respectiv dragostea și relația cu Dumnezeu, Set a moștenit prin ”naștere” o fire decadentă, cu trup și suflet dar cu un duh inert, capabil doar de inspirație și revelație, dar fără relație cu Dumnezeu, adică un duh mort.

Toată omenirea, de la Adam prin Set, până la Noe (cei zece patriarhi) și până la noi, a moștenit această fire trihotomică imperfectă, cu trup și suflet dar cu un duh inert, incapacitat de a mai iubi în adevăr și de a mai relaționa vreodată cu Dumnezeu.

Astfel omul, care a fost creat după chipul și asemănarea cu Dumnezeu, și-a pierdut prin neascultare de Dumnezeu și prin blestemul Creatorului său această calitate, devenind chipul și asemănarea lui Adam.

---

Însă Dumnezeu a descoperit omului Adam și Evei – mama tuturor velor vii (Gen. 3:20), despre un Urmaș, o Sămânță a femeii care va pune capăt acestei decăderi (Gen. 3:15). Astfel Dumnezeu, care a adus blestemul generațional întâilor oameni, a lăsat și o speranță omenirii – Sămânța de peste veacuri.

Sămânța aceasta a Evei avea să fie ”al doilea Adam” (1Cor. 15:45), care se va lupta pentru om, însă mai mult decât atât, prin lucrarea Sa mântuitoare va avea capacitatea să restaureze ceea ce se pierduse în om, și anume chipul și asemănarea cu Dumnezeu.

·         ”Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu." Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.” (1 Cor. 15:45)

Sămânța Evei - al doilea Adam, va fi în persoana lui Isus Hristos. El va fi fost după trup Sămânța (Gen. 3:15) sau Odrasla (Isa. 11:1) sau Fiul Omului (Mat. 18:11) iar după duh Fiul lui Dumnezeu (Mat. 26:63,64).

Misiunea lui Isus Hristos, cel de-al doilea Adam, a fost de a restaura duhul mort al omului, aducându-l la adevărata viață, adică la relația cu Dumnezeu. Astfel duhurile oamenilor, care erau morți spiritual din pricina păcatului dar care au crezut pe Isus Hristos și lucrarea Sa mântuitoare, au putut fi restaurați, reîntregiți, prin primirea duhului de viață de la Mântuitorul lor.

·         ”…a suflat peste ei si le-a zis: "Luati Duh Sfant!” (Ioan 20:22)

Ce a fost decăzut în trupul omului din pricina păcatului lui Adam, și anume moartea spirituală mai întâi și fizică mai apoi, va fi restaurat de al doilea Adam – Isus Hristos, printr-o înviere spirituală la început:

·         ”Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Hristos!” (Rom. 5:17)

Iar mai apoi printr-o înviere în trupuri duhovnicești, slăvite, asemenea Celui este slăvit:

·         ”El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale … (Fil. 3:21)

În concluzie, natura trihotomică a omului (trup suflet și duh) este asemenea, sau după chipul lui Dumnezeu manifestat în trei Persoane (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), iar asemănarea cu Dumnezeu are în vedere armonia perfectă, relația desăvârșită de dragoste între cele trei Persoane din Sfânta Treime, dragoste și relație în care intră și omul născut din nou, din Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, în Numele lui Isus Hristos.

Să parcurgem în cele ce urmează pasajul din Colseni, cap. 1, vers. 15-22:

Despre Isus Hristos Biblia spune că ”El este chipul Dumnezeului celui nevăzut”  (v. 15). Isus, născut din femeie și de la Duhul Sfânt, a fost primul care a avut chipul și asemănarea lui Dumnezeu: ”Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El.” (v. 19). În acest fel Hristos – al doilea Adam, a putut rupe blestemul generațional moștenit de la întâiul Adam. De aceea Dumnezeu a putut prin Hristos ”să împace totul cu Sine (... ) prin sângele crucii Lui (... ) prin trupul Lui de carne, prin moarte.” (v. 20,22).

Astfel s-a împlinit lucrarea de restaurare a tuturor credincioșilor, care mai înainte erau asemenea tuturor oamenilor, născuți cu chipul și asemănarea întâiului Adam - ”străini și vrăjmași” (v. 21), în oameni născuți din nou, cu chipul și asemănarea celui de al doilea Adam – Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca să poată să fie ”înfățișați înaintea Lui (Dumnezeu) sfinți, fără prihană și fără vină.” (v. 22).

În același sens Scriptura vorbește despre un plan al lui Dumnezeu ”pe care-l alcătuise în Sine însuși” și pe care l-a adus la îndeplinire ”la împlinirea vremurilor, pentru a-Și uni într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. (... ) ” (Efes. 1:9,10)

Dumnezeu i-a spus lui Adam că dacă nu va asculta de El, va muri negreșit, și așa a fost, Adam a fost izgonit din prezența lui Dumnezeu, iar Biblia nu mai confirmă niciunde vreo relație dintre Adam și Creatorul Său. Mai mult, prin fiul său Set, care a fost născut după chipul și asemănarea tatălui său, s-a transmis acest blestem generațional până la noi. Omul a moștenit un trup, un suflet, însă și un duh inert, capabil doar pe alocuri de inspirație sau revelație, dar fără relație spirituală cu Creatorul său. Mai exact, din pricina pecetei păcatului, duhul omului a devenit incapacitat să iubească pe Dumnezeu, să fie în părtășie și armonie cu Dumnezeu. Un astfel de duh este socotit un duh mort.

Despre această stare nefericită a omului Scriptura spune că ”erați morți în greșelile și păcatele voastre” (Efes. 2:1), însă acum, prin lucrarea de restaurare, a nașterii din nou, oamenii au fost ”aduși la viață împreună cu Hristos” (Efes. 2:5).

Omul credincios, născut din nou, făcut fiu Dumnezeu prin credință (Ioan 1:12,13), are de acum un duh viu, care trăiește prin Duhul Sfânt, și care este chemat să umble prin Duhul Sfânt. Acum Duhul Sfânt al lui Dumnezeu poate rodi în om, prin duhul lui, toată bogăția roadei Sale. Armonia trihotomică trup, suflet și duh de acum este restabilită, omul fiind ”părtaș firii dumnezeiești” (2 Petru 1:4), recăpătând prin Hristos chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

---

În Epistola către Romani, Apostolul Pavel descoperă taina duhului înviat al credincioșilor dar și a trupului acestora, trup care acum este ”supus morții, din pricina păcatului” (Rom. 8:10), dar care așteaptă să fie înviat:

·         De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.

Căci firea a fost supusă deşertăciunii - nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o - cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. (Rom. 8 19:23)

Plinătatea tuturor lucrurilor va fi atunci când și trupul credincioșilor va fi înviat. Atunci credincioșii biruitori vor fi ”asemenea chipului Fiului Său” (Rom. 8:29), vor ”purta chipul Celui Ceresc” (1 Cor. 15:49) și vor avea ”drept la pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.” (Apoc. 2:7; 22:14).

Prin căderea în păcat omul nu a pierdut doar chipul și asemănarea cu Dumnezeu, dar și acces la pomul vieții. În bunătatea Sa, Dumnezeu nu a permis ca Adam să mănânce și din pomul vieții, și să trăiască astfel veșnic despărțit de El (Gen. 3:22). De aceea l-a izgonit din Eden (Gen. 3:24), păstrând însă peste veacuri taina izbăvirii și restaurării tuturor lucrurilor, în persoana celui de al doilea Adam – Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos.

Iar când Hristos va împlini toată lucrarea Sa prin moarte, înviere, înălțare și revenire, oamenii găsiți credincioși Lui vor fi pe deplin restaurați, vor fi făcuți desăvârșiți (1 Cor. 13:10).

Atunci oamenii lui Dumnezeu vor fi pe deplin întregiți, cu trupuri proslăvite (Rom. 8:30), și vor recăpăta tot ceea ce a fost pierdut de Adam: chipul și asemănarea desăvârșită cu Dumnezeu, precum și drept la pomul vieții.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Amin.