Adevăruri biblice esenţiale referitoare la fiinţa numită om (1 Cor. 16.13) *

de prof. Mihail Dimitriu, scriitor (poet și prozator) creștin

               Orice om viu are trei părţi componente: duh, suflet şi trup (1 Tes. 5.23). Există oameni care au impresia (1 Cor. 8.2) că duhul şi sufletul reprezintă unul şi acelaşi lucru, ceea ce, de fapt nu corespunde realităţii, având în vedere şi versetele: Is. 26.9; Evrei 4.12.

               Duhul omului este întocmit (Zah. 12.1) şi dat (Ecl. 12.7) de către Dumnezeu, care este Duh (Ioan 4.24). Duhul omului este proprietatea lui Dumnezeu (Num. 16.22; 27.16; Evrei 12.9), fiind cel care face posibilă viaţa (Ezec. 37.5-6; Hab. 2.19).

               Tot Dumnezeu este Acela care le dă oamenilor şi capacitatea de a respira, numită în Biblie suflare de viaţă (Gen. 2.7; Ps. 104.30; Is. 42.5; Maleahi 2.15; F. A. 17.25), care aparţine (este proprietatea) lui Dumnezeu (Iov 12.10; 27.3; Prov. 20.27; Ecl. 8.8). În Gen. 7.22, respiraţia este numită chiar “suflare de duh de viaţă”. Iată că duhul şi suflarea de viaţă sunt cele două entităţi inseparabile, care sunt caracteristice omului viu. Este demn de amintit faptul că animalele nu au duh (Is. 31.3), ci doar suflare de viaţă (Ps. 104.27-30).

               Duhul este o parte componentă imaterială a omului (Luca 24.39), care are capacităţi deosebite (2 Împ. 5.26; 1 Cor. 5.3-4; Col. 2.5). Duhul coordonează (Iov 32.18; F. A. 20.22; 1 Cor. 2.11): vorbirea (Iov 26.4; 32.18; 1 Cor. 14.2), mintea (Iov 20.3; Ef. 4.23), conştiinţa, gândirea (Ps. 77.6), judecata, priceperea (Exod 28.3; 31.3; Iov 32.8-9; Ef. 1.17), discernământul (Dan. 5.12; 6.3; 2 Tim. 1.7) şi puterea de decizie (Gen. 49.6; Num. 11.17; Deut. 2.30; 2 Împ. 19.7; Is. 28.6; 37.7; Luca 9.55), elemente esenţiale, care controlează toată viaţa şi activitatea umană.

               Sufletul este creat (Is. 57.16), şi apoi dat omului tot de către Dumnezeu (Is. 42.5), ca şi duhul. Întrucât Dumnezeu “ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte” (Iov 12.10), El este adevăratul proprietar al sufletului oricărui om (Ezec. 18.4). Ca urmare a acestui fapt, Satana, care are puterea morţii (Evrei 2.14), nu are totuşi nici o putere asupra sufletului, care poate ajunge în focul gheenei numai cu voia lui Dumnezeu (Matei 10.28).

               Există cu mult peste două sute de versete biblice diferite, care afirmă în mod foarte clar că sufletul este o parte componentă a omului (1 Sam. 29.6; Iov 1.1,8; 2.3; Ecl. 2.24; 4.8; 6.2-3; 7.28; Marcu 8.36; F. A. 15.24), care, la omul viu, se află undeva în (1 Sam. 18.1; Iov 30.16; Ps. 42.5-6,11; 43.5; Iona 2.7) trupul său (Luca 9.56; Apoc. 18.13). Iată câteva dintre versetele biblice în care găsim cuvintele suflet sau suflete însoţit de pronume posesive, ca de exemplu:

- meu (Gen. 12.13; 27.4,25; 49.6; Iov 6.4; 19.27; Ps. 16.10; 42.1; 42.2; 57.4; Ps. 63.8; 69.18; 77.2; 84.2; 88.14; 94.17; 119.25; 119.129,167; 130.5-6; 131.2; 139.14; 142.4; Is. 26.9; 42.1; 61.10; Pl. Ier. 3.20; Ezec. 4.14; Mica 7.1; Matei 26.38; Marcu 14.34; Luca 1.46; Ioan 12.27; 2 Cor. 1.23);

- tău (Gen. 27.19,31; Deut. 4.29; 6.5; 10.12; 26.16; 30.2,6, 10; 1 Sam. 1.26; 17.55; 20.3; 25.26; 2 Sam. 11.11; 14.19; 2 Împ. 2.2,4, 6; 4.30; Prov. 24.14; Ecl. 7.9; Matei 22.37; Marcu 12.30; Luca 2.35; 10.27; 3 Ioan 2);

- lui (Gen. 44.30; 1 Sam. 18.1,3; 20.17; 2 Împ. 23.3; 2 Cron. 34.31; Iov 14.22; F. A. 2.31; 20.10; 2 Petru 2.8; Ps. 89.48; Prov. 22.5);

- său (Prov. 8.36; Matei 16.26; Marcu 8.37);

- nostru (Ps. 33.20; 124.4-5; Is. 26.8);

- vostru (Lev. 26.15; Deut. 11.13; 13.3; Iosua 22.5; 23.14; Is. 55.2-3; 1 Tes. 5.23);

- noastre (Lev. 17.11; Num. 31.50);

- voastre (Ier. 6.16; 17.21; Ezec. 13.18; Matei 11.29; Luca 21.19; 2 Cor. 12.15; Evrei 12.3);

- lor (Lev. 26.43; 1 Împ. 2.4; 8.48; 2 Cron. 6.38; 15.12; Ps. 107.18; Is. 3.9; 66.3; Ezec. 14.14).

               Sufletul omului este acea componentă imaterială (Gen. 44.30; 49.6; Deut. 11.18; 1 Sam. 18.1; Ps. 57.4-5; 124.4; 139.14; Prov. 16.24; 18.7; 22.25; Ier. 31.12; 1 Petru 2.11), care este pusă în conexiune cu: sentimentele, diversele stări afective, dorinţele, etc. Astfel, din suflet izvorăsc: credinţa (Ps. 57.1; 62.1,5), iubirea (Deut. 6.5; 10.12), nădejdea (Ps. 33.20; 130.5), dorul (Iov 19.27; 119.20), dorinţele (1 Regi 11.37; Iov 23.13; Ps. 84.2; 143.6; Ecl. 6.2; Is. 26.8-9; Mica 7.1), plăcerea (Ecl. 4.8; Is. 42.1; 66.3), ura (Lev. 26.11,15, 30,43; Ier. 14.19), mânia (Ecl. 7.9), etc.

               În mod simbolic putem spune că sufletul poate: binecuvânta (Gen. 27.4,19, 25,31; Ps. 103.1-2,22; 104.1,35), preamări pe Dumnezeu (Luca 1.46), ţine (Ps. 119.167) şi păzi învăţăturile lui Dumnezeu (Ps. 119.129), nădăjdui (Ps. 42.5,11; 43.5; 130.5), spori (3 Ioan 2), căuta (Ecl. 7.28), păcătui (Mica 6.7), minţi (Ps. 24.4), dori (Iov 23.13; Ps. 42.1; Is. 26.9; Mica 7.1), suspina (Ps. 84.2; 143.6; Is. 26.8), plânge (Ps. 119.28; Is. 16.11), tânji (1 Sam. 1.26; Iov 19.27; Ps. 84.2; 107.5; 119.81; Iona 2.7), geme (Ps. 42.5,11; 43.5), să se laude (Ps. 34.2), să se odihnească (Ps. 116.7; Luca 12.19).

               Tot în mod simbolic putem spune că sufletul poate fi: mântuit (Ps. 116.4; Is. 44.20; Pl. Ier. 3.20; Ezec. 3.19,21; 14.14,20; 33.9; Iacov 5.20), izbăvit (Ps. 6.4; 56.13; 69.18; 71.23; 86.13; 116.8; Iov 33.28; Ier. 20.13), scăpat din diverse primejdii (Ps. 49.15; 78.50; 124.7), bun (Ecl. 7.8), rău (Ps. 88.3; Prov. 21.10), desfătat (Prov. 2.10; Is. 55.2), smerit (Lev. 16.29; 23.27; Ps. 35.13), curat (1 Sam. 29.6; Iov 1.1,8; 2.3), binevoitor (1 Cron. 28.9), înviorat (Rut 4.15; Ps. 19.7; 23.3; 94.19; Prov. 25.13), bucuros (Ps. 35.9; 71.23), vesel (Ps. 16.9; 86.4; Ecl. 2.24; Is. 61.10; Luca 12.19), vindecat (Ps. 41.4), flămând (Ps. 107.9; Ier. 31.14), sătul (Ps. 63.5; 123.4; Ecl. 6.3; Is. 58.11; Ier. 31.14; Ezec. 7.19), însetat (Ps. 107.9; Ier. 31.14), însetat după Dumnezeu (Ps. 42.2; 63.1; 84.2; 143.6; Luca 1.46), iubit (Prov. 19.8), păzit de către omul respectiv (Prov. 13.3; 16.17; 19.16; 22.5), păzit de către Dumnezeu (Ps. 25.20; 86.2; 121.7), îmbărbătat şi întărit de către Dumnezeu (Ps. 138.3; Ier. 6.16), încrezător în Dumnezeu (Ps. 57.1; 62.1,5; Prov. 11.13), potolit (131.2), molatic (Prov. 19.15), liniştit (Ps. 131.2), neliniştit (Gen. 42.21; Jud. 16.16), îngâmfat (Hab. 2.4), pângărit (Ezec. 4.14), scârbit (Num. 21.5; Zah. 11.8), dezgustat (Ps. 107.18), dispreţuit (Prov. 15.32), urmărit (Ps. 143.3), îngrijorat (Ps. 13.2), împovărat (Ier. 26.19), încovoiat (Ps. 57.6), pustiu (Ps. 35.12), mâhnit (Num. 30.13; Ps. 42.5,11; 43.5; 44.25), amărât (1 Sam. 1.10; 30.6; Iov 3.20; 21.25; Prov. 31.6; Ezec. 21.6; 27.31), întristat (1 Sam. 17.33; Iov 14.22; 19.2; Matei 26.38; Marcu 14.34), tulburat (Ioan 12.27), îndurerat (Deut. 28.65; Ps. 119.28; Is. 65.14), disperat (Iov 24.12), îngrozit (Ps. 6.3; Is. 15.4), zdrobit (Prov. 15.4), uscat (Num. 11.6), chinuit (Is. 58.3,5; 2 Petru 2.8), vătămat (Prov. 8.36), lepădat (Ps. 88.14), părăsit de către Dumnezeu (Ps. 141.8), pierdut (Ps. 107.26; Matei 16.26; Marcu 8.36).

               Întrucât există o conexiune directă şi strânsă între inimă şi suflet, în multe situaţii, Sfânta Scriptură tratează cele două entităţi împreună (Deut. 4.29; 10.12; 11.13,18; 13.3; 26.16; 30.2,6, 10; 1 Sam. 17.35; Iosua 22.5; 23.14; 1 Împ. 2.4; 8.48; 2 Împ. 23.3,25; 1 Cron. 22.19; 2 Cron. 6.38; 15.12; 34.31; Ps. 16.9; Ier. 32.41; Matei 22.37; Marcu 12.30,33; Luca 10.27).

               Trupul omului execută ordinele date de către duh (Iov 32.18; F. A. 20.22; 1 Cor. 2.11), dând curs totodată anumitor: sentimente, dorinţe şi stări afective, izvorâte din suflet. Pentru ca trupul să poată acţiona conform sentimentelor sau dorinţelor sufletului (1 Petru 2.11), este necesar ca mai întâi sufletul şi duhul (Evrei 4.12), să se pună de acord în privinţa efectuării respectivelor acţiuni. Dacă sufletul şi duhul se pun de acord, atunci duhul, care are puterea de decizie (Iov 32.18; F. A. 20.22; 1 Cor. 2.11; 6.17), dă ordin trupului, prin intermediul sistemului nervos, şi trupul execută acţiunile respective. În caz contrar, trupul nu execută nimic şi dorinţele sufletului rămân neîmplinite.

               Întrucât sufletul omului mântuit este curăţit de către Duhul Sfânt (1 Petru 1.22), de regulă, el nu are dorinţe, sentimente şi stări afective care nu sunt după voia lui Dumnezeu. Chiar dacă ar avea, duhul omului mântuit, care ascultă de îndemnurile Duhului Sfânt (Rom. 8.1,4-5), cu care acesta este unit (1 Cor. 6.17), nu-l va lăsa pe om să întreprindă nici o acţiune care ar putea să contravină legilor lui Dumnezeu, care sunt puse de către Duhul Sfânt direct în inima şi în mintea (conştiinţa) sa (Ier. 31.33; Evrei 8.10; 10.16).

               În timp ce orice om mântuit şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Dumnezeu (1 Petru 4.19), sufletul celui care nu este creştin este pierdut (Matei 10.28; 16.26), deoarece un astfel de om este mort (Matei 8.22; Ioan 5.24; Ef. 2.1,5; Col. 2.13; 1 Tim. 5.6; 1 Ioan 3.14; Apoc. 3.1) din punct de vedere spiritual, adică despărţit de Dumnezeu. Întrucât omul nemântuit ascultă de îndemnurile firii pământeşti (2 Cor. 10.3), care pofteşte împotriva Duhului Sfânt (Gal. 5.17), un astfel de om va întreprinde acţiuni care sunt în dezacord cu voia lui Dumnezeu (Matei 7.21).

* Textul de mai sus, provine din cartea MÂNTUIREA, scrisă de către prof. MIHAIL DIMITRIU