Chiar atunci când și alte daruri lucrează împreună cu credința în viața creștinului, CREDINȚA primește coroana supremației. În capitolul 11 din Epistola către Evrei, cu excepția credinței, nu observăm aproape nici o referire cu privire la alte daruri.

   Prin credință, Avraam... Prin credință Iacov...

și PRIN CREDINȚĂ toți ceilalți sfinți au realizat faptele lor eroice. În fiecare din realizările lor, alături de credință, erau prezente și alte daruri. Dar aici totul se efectuează în numele credinței așa cum fiecare soldat al unei armate participă la luptă dar victoria revine generalului sau comandantului.

   CREDINȚA este darul de căpetenie. Toate faptele remarcabile ale sfinților sunt înscrise ca realizări sub comanda ei. Astfel, Cristos spune despre sutaș:

   Adevărat, vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare.

   Pe lângă credință, la acest sutaș se distingeau și alte daruri, ca devotamentul arătat robului său, de care avea grijă ca și cum ar fi fost propriul lui fiu. Smerenia sutașului s-a evidențiat în primul rând prin atitudinea de smerenie pe care și-a arătat-o:

   Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meua

   Ea frapează și mai mult atunci când luăm în considerare poziția sa în ierarhia militară, ca om de arme și comandant. Rareori puterea se găsește în compania smereniei. Apropiindu-se de Cristos în smerenie, sutașul a dat dovadă de un caracter neobișnuit; totuși, credința eclipsează smerenia fiind cea mai mare virtute.

   Cristos nu a spus: N-am găsit o smerenie așa de mare ci O CREDINȚĂ AȘA DE MARE. Este ca și cum El ar fi spus: Eu cunosc măsura exactă de credință a fiecărui credincios din Israel; dar la nici unul n-am găsit o măsură atât de mare din această comoară cerească, așa cum am găsit la acest sutaș.

   Într-adevăr, cea mai mare parte din bogățiile neprețuite ale creștinului sunt ținute în mâna credinței:

   N-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogați în credință?

   De ce spune Dumnezeu BOGAȚI ÎN CREDINȚĂ și nu bogați în răbdare, în dragoste, sau în orice alt har? Când un păcătos cere iertare de un păcat, un har din partea lui Dumnezeu și cerul însuși, nici dragostea și nici răbdarea, ci doar credința este cea care plătește prețul pentru aceste binecuvântări. Nu: Doamne, iartă-mă și mântuiește-mă - iată, în schimb dragostea și răbdarea mea, ci: Iată pe Cristos și prețul sângelui Său pe care credința îl prezintă drept plată tuturor acestor binecuvântări. Această înțelegere conduce la cel de-al treilea argument în favoarea superiorității credinței.

   Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos.

   Noi nu suntem îndreptățiți prin dragoste, pocăință, răbdare sau alt dar ci doar prin credință. Slujba apostolului Pavel a fost aceea de a demonstra că neprihănirea se capătă prin credință, nu prin fapte. Dar credința care îndreptățește nu este neroditoare sau moartă, ci o credință vie, activă. După cum Dumnezeu L-a ales dintre toți ceilalți pe Cristos, pentru a fi singurul Mijlocitor între El și oameni, iar neprihănirea Lui pentru a fi singurul temei al îndreptățirii noastre, tot așa dintre toate darurile. El a ales credința pentru a fi instrumentul prin care să ne însușim această neprihănire a lui Cristos. Ea este numită NEPRIHĂNIREA LUI DUMNEZEU și se opune propriei noastre neprihăniri, deși este lucrată de Dumnezeu în noi. Este lucrată pentru noi de Cristos. Cu siguranță, credința însăși nu este neprihănirea noastră. Scriptura vorbește despre neprihănirea care se capătă prin credință pentru că darul credinței este singurul dar al cărui rol este de a-L apuca pe Cristos, putând astfel socoti neprihănirae Sa pentru îndreptățirea noastră.

   Cristos și credința se înrudesc și ele nu trebuiesc despărțite. Cristos este comoara, iar credința este mâna care o primește!

   Neprihănirea lui Cristos este haina, iar credința este mâna care îmbracă această haină.

   El ne achită toată datoria prin sângele Său, nu prin credința noastră. Partea noastră constă în a-L primi pe Cristos prin credință astfel încât El să devină al nostru.

   Neprihănirea lui Cristos este haina care ne acoperă goliciunea și ne face plăcuți în ochii lui Dumnezeu; iar credinței îi revine onoarea de a o îmbrăca.