“Când şi-a isprăvit Solomon rugăciunea, s-a pogorât foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi jertfele, şi slava Domnului a umplut casa.” (2 Cron. 7.1)

Templul numit şi Casa lui Dumnezeu are drept precursor Cortul întâlnirii pe care israeliţii l-au construit în pustiu, după instrucţiunile primite de la Dumnezeu lângă Muntele Sinai. Cortul era un locaş sfânt mobil şi a fost funcţional până în vremea lui Solomon care în decursul primilor ani de domnie a însărcinat mii de oameni să ia parte la măreţul proiect de construcţie a Templului. Acesta a fost visul lui David dar care a căzut ulterior, conform alegerii lui Iehova, în sarcina fiului său Solomon. În timp de şapte ani Templul a fost isprăvit (1 Împ. 6.37-38). Templul din Ierusalim a trecut prin mai multe perioade de pângărire şi restaurare: - a fost jefuit de Şişac al Egiptului (2 Cron. 12.9) şi restaurat de către împăratul Asa (2 Cron. 15.8,18); - împăratul Ioas a reparat Casa Domnului conform cu 2 Cron. 24.4-14; - împăratul Ahaz a închis uşile Templului trimiţând anumite unelte sfinte împăratului Asiriei ca o soluţie de reconciliere politică (2 Cron. 28.21,24); - Ezechia, fiul lui Ahaz a redeschis şi curăţit din nou Templul care ulterior a fost din nou profanat de Manase (2 Cron. 29.1-19; 2 Cron. 33.1-7); - ultimul împărat din Iuda care a reparat Templul a fost Iosia (2 Cron. 34.1,8-13). – În anul 586 în. Cr. Dumnezeu a îngăduit împăratului Babilonului să distrugă Templul din Ierusalim (2 Împ. 25.13-17; 2 Cron. 36.18-19). Biblia ne spune că împăratul Cir a permis evreilor, conform textului din Ezra 1.1-4, să se întoarcă în Ierusalim şi să-şi rezidească Templul. Templul a fost isprăvit şi sfinţit în anul 516 în. Cr. (Ezra 6:14-18). La începutul Noului Testament împăratul Irod a reparat şi înfrumuseţat al doilea Templu (vezi Ioan 2.20). În acest Templu a intrat Mântuitorul de cel puţin două ori ca să-l curăţească: la începutul şi sfârşitul misiunii Sale mesianice (Ioan 2.13-21; Mat. 21.12-13). În anul 70 d. Cr. romanii, sub conducerea generalului Titus, au dărâmat Templul lui Irod împreună cu toată cetatea Ierusalimului împlinind iotă cu iotă profeţia Domnului Isus. Deoarece Templul reprezenta prezenţa şi ocrotirea lui Dumnezeu, la rugăciunea de consacrare rostită de regele Solomon, lăcaşul a fost sfinţit şi Dumnezeu l-a umplut cu slava Sa (2 Cron. 7.1-2) şi a promis să aşeze acolo Numele Său pentru totdeauna. Templul din Ierusalim reprezenta în egală măsură: - răscumpărarea de către Dumnezeu a poporului Său şi împăcarea cu Dumnezeu; - unicitatea lui Dumnezeu, întrucât niciodată n-a existat în istorie mai mult de un Templu sfânt pentru Domnul. Totuşi Templul nu garanta în mod absolut prezenţa lui Dumnezeu, ci numai atât timp cât poporul respingea dumnezeii străini şi asculta poruncile Legii lui Moise. În Noul Testament semnificaţia Templului pentru Biserică capătă accente noi prin care poporul Israel este avertizat cu privire la întrebuinţarea lui greşită. De fapt şi prorocul Ieremia a tras acest semnal de alarmă pentru generaţia sa: “Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicând: ‘Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!’ Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii, dacă nu veţi asupri pe străin, pe văduvă şi pe orfan, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră, numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie.” (Ier. 7.4-7) Membrii Bisericii primare din Ierusalim s-au rugat în Templu numai din obişnuinţă, în realitate ei ştiau foarte bine că Templul nu era singurul loc de pe pământ unde se putea ruga cineva lui Dumnezeu. Atât diaconul Ştefan cât şi apostolul Pavel mai târziu au mărturisit în predicile lor că prezenţa lui Dumnezeu nu este limitată la un templu făcut de mâini omeneşti (Fapte 7.48-50; 17.24). Pentru creştini centrul închinării se transferă de la Templul din Ierusalim la persoana Domnului Isus Cristos Însuşi. Astăzi prezenţa lui Dumnezeu în Biserică se manifestă prin Isus Cristos şi Duhul Sfânt. Nu trebuie uitat că Isus se referă la Sine ca la un Templu pe care El Îl va ridica în trei zile după ce oamenii îl vor fi dărâmat prin moarte: „Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îl voi ridica!” (Ioan 2.19b). Închinarea adevărată adusă lui Dumnezeu nu este legată, conform cu Ioan 4.23, de vreun loc geografic anume sau de un lăcaş pământesc, cum ar fi Templul din Ierusalim, ci este o închinare „în duh şi adevăr”. Întrucât Domnul Isus Cristos a preluat asupra Sa semnificaţia şi simbolistica Templului iar Biserica este, conform Noului Testament, trupul lui Cristos Biserica a devenit „Templul lui Dumnezeu” în care locuiesc Cristos şi Duhul Sfânt. De aceea oricine se atinge de Biserica lui Dumnezeu se atinge de lumina ochilor lui Dumnezeu. Scriptura, pe de altă parte, ne arată că Duhul Sfânt trăieşte în acelaşi timp şi în fiecare creştin născut din nou considerat ca un templu al Său (1 Cor. 6.18-19). De aceea trupurile noastre trebuie păstrate în sfinţenie, păzite de imoralitate şi necurăţie. Apocalipsa lui Ioan ne adevereşte că în Noul Ierusalim nu mai este nevoie de niciun Templu deoarece Dumnezeu Însuşi este prezent în mijlocul poporului Său: „Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt Templul ei.” (Apoc. 21.22) După ce Solomon şi-a isprăvit rugăciunea şi focul ceresc a coborât să mistuie jertfele de animale care I-au fost aduse lui Dumnezeu urmează promisiunea care i-a fost făcută împăratului şi întregului popor Israel: „Când voi închide cerul, şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi trimite ciuma în poporul Meu: dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, - îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.” (2 Cron. 7.13-14) Oricare generaţie din poporul lui Dumnezeu se va putea bucura de această măreaţă promisiune cu condiţia să respecte cele patru condiţii care i-au fost puse în faţă regelui Solomon: 1. Se va smeri – prin recunoaşterea eşecului, arătând mâhnire din cauza păcatului şi reînnoind angajamentul de a face voia lui Dumnezeu. A te smeri înaintea lui Dumnezeu înseamnă printre altele şi recunoaşterea propriei sărăcii spirituale. 2. Se va ruga – Pentru a căpăta îndurare şi iertare de păcate poporul Domnului trebuie să strige către cer şi să aştepte cu credinţă intervenţia braţului izbăvitor al Celui Veşnic. 3. Va căuta faţa Mea – a căuta faţa lui Dumnezeu înseamnă mai mult decât a cere o soluţie la o anumită problemă. Numai cine se întoarce la Dumnezeu din toată inima şi tânjeşte în permanenţă după prezenţa Sa Îi va deveni prieten şi va avea pace. 4. Se va abate de la căile lui rele – răul trebuie părăsit imediat şi orice idolatrie să fie tăiată din rădăcină pentru totdeauna. Pentru ca poporul să capete îndurare, iertare şi curăţire apropierea de Dumnezeu trebuie împletită strâns cu refuzul categoric de conformare la chipul veacului. (Rom. 12.1-2) Când condiţiile de mai sus sunt îndeplinite răspunsul divin nu va întârzia să apară în toate dimensiunile harului: îl voi asculta... , îl voi ierta... , îi voi tămădui ţara. Ascultarea rugăciunii se va concretiza în faptul că Dumnezeu îşi va părăsi mânia faţă de poporul Său şi va asculta strigătul disperat al celor care se pocăiesc şi părăsesc păcatul, exact aşa cum au făcut locuitorii cetăţii Ninive din antichitate la care s-a dus profetul Iona cu ultimatumul divin: „Încă patruzeci de zile şi cetatea va fi nimicită!” (Iona 3.4). Acesta este primul semn al trezirii spirituale. Ca rezultat al iertării păcatelor vor fi restabilite între oameni pacea lui Dumnezeu, bunăvoinţa, adevărul şi neprihănirea Lui. Vindecarea poporului şi a ţării va avea loc prin eliminarea bolilor şi prin revărsarea din nou a ploilor, nu numai a ploilor fizice, ci şi a ploilor Duhului Sfânt (Ps. 51.12-13; Os. 5.14-6.3; Ioel 2.28-32). Răspunsul pe care Solomon îl primeşte la rugăciunea sa este aplicabil tuturor naţiunilor din această lume care posedă o cultură biblică. Avem în cuvintele lui Dumnezeu cea mai sigură cale de refacere şi înviorare, de trezire spirituală şi de ieşire din orice fel de criză economică, sufletească şi spirituală. Un om al lui Dumnezeu pe nume J. Barton a făcut undeva următorul comentariu: „Versetul 14 din 2 Cronici 7 este cel mai renumit din toată cartea. Exprimă ca niciun alt verset din Cuvântul lui Dumnezeu, ce cere în mod clar Dumnezeu ca să poată binecuvânta o naţiune, fie că este vorba de epoca lui Solomon, fie de cea a lui Ezra, fie de vremurile în care trăim noi înşine. Cei care cred astfel de promisiuni  trebuie să se lepede de păcatele lor, să se lase de o viaţă egoistă şi să se predea Cuvântului şi voiei lui Dumnezeu. Atunci, şi numai atunci, se vor deschide cerurile, revărsând peste noi înviorarea şi trezirea spirituală.” (J. Barton Payne,”II Chronicles”, The Wycliffe Bible Commentary, p. 397) În încheiere mi-aş dori ca şi rugăciunile noastre să fie pătrunse ca şi rugăciunea regelui Solomon de conştiinţa atotputerniciei şi sfinţeniei lui Dumnezeu. Am observat că uneori cele mai multe din rugăciunile noastre abundă într-o serie de cereri, mai degrabă pentru pământ decât pentru cer, şi conţin prea puţine laude şi osanale la adresa Domnului. În rugăciunea sa, ca model pentru toţi credincioşii, regele Solomon se referă la atributele lui Dumnezeu, cum ar fi: caracterul Său unic (v. 14), îndurarea Sa (v. 14), transcendenţa şi imanenţa Sa copleşitoare (v. 18), imensitatea sau nemărginirea Sa (v. 18), omniprezenţa Sa (v. 18), dreptatea lui Dumnezeu (v. 23), iertarea, atotştiinţa, harul şi mila Lui infinite (v. 25,27, 30,33, 38 şi 39). Dumnezeu a răspuns unei astfel de rugăciuni. Astăzi rugăciunile noastre pot să ajungă la Acelaşi Domn şi Dumnezeu care între timp ni S-a revelat prin unicul Lui Fiu, prin Domnul Isus Cristos. Să ţinem cont de învăţătura lui Isus dată ucenicilor Săi: „Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 16.24)