“Când vă rugaţi să nu fiţi ca făţarnicii ….” (Mat. 6.5) “Când vă rugaţi să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe …” (Mat. 6.7)

Sinceritatea sau transparenţa este o condiţie esenţială pentru orice prietenie sau relaţie între oameni. Eclesiastul Vechiului Testament a făcut, printre alte descoperiri triste, şi pe aceea “că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.” (Ecles. 7.29) Lipsa de sinceritate a fariseilor din vremea lui Isus i-a transformat pe aceştia în campioni ai făţărniciei religioase. Fariseii făceau paradă de rugăciunile lor în public pentru a atrage atenţia oamenilor de pe stradă. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi, ca şi cum i-ar pune în gardă: “ Când vă rugaţi să nu fiţi ca făţarnicii…” Boala rugăciunii fariseice era una molipsitoare şi cu atît mai periculoasă cu cât exponenţii acestei religii erau foarte apreciaţi în popor. De aceea Domnul şi Învăţătorul ceresc le arată ucenicilor Săi cum ar trebui să se păzească de pericolul pierderii răsplăţii cereşti atunci când această răsplată şi satisfacţie se primesc de la oameni aici pe pământ. De aceea în versetul 6 evanghelistul foloseşte pronumele la persoana a doua singular, “tu”, subliniind astfel caracterul personal şi individual al rugăciunii: “Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” În locul rugăciunii de paradă, făcută în mod ostentativ în public, e bine să preferăm rugăciunea “în ascuns”, numai sub privirile Tatălui. Când ne rugăm ar trebui să ştim clar cine dorim să ne audă: oamenii sau Dumnezeu? De fapt, important este nu unde ne rugăm, ci de ce ce sau cu ce scop ne rugăm: să fim văzuţi de oameni sau de Dumnezeu? Rugăciunea în odăiţă, pe teren personal, nu contravine rugăciunii colective pe care o întâlnim deseori pe paginile Bibliei, în special în Faptele Apostolilor: 2.42; 12.12; 13.3; 14.23; 20.36. A fi sincer în rugăciune înseamnă a avea o relaţie personală cu Dumnezeu, a fi copilul Lui şi a trăi în neprihănire, mărturisindu-ţi păcatul atunci când greşeşti sau te-ai abătut de la adevăr. Făţărnicia în rugăciune mai înseamnă să-I ţii predici lui Dumnezeu ca şi cum El n-ar cunoaşte bine Scriptura şi, dacă aceasta are loc în public, să tragi speranţa că oamenii care te ascultă şi sunt prin forţa lucrurilor obligaţi la aceasta, te vor aprecia mai mult. Stilul făţarnicului este de cele mai multe ori unul bombastic, laudă sau critică pe altul în funcţie de interesul personal, şi cu scopul să obţină prin intervenţiile sale un avantaj poziţional. Rugăciunile înaintea lui Dumnezeu au, fără îndoială, o legătură directă cu caracterul nostru şi cu modul cum trăim Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă trăim intens Cuvântul lui Dumnezeu rugăciunile în public ne vor fi concise şi la obiect, şi nu se vor concentra pe efecte colaterale în ce priveşte impresionarea asistenţei. Când creştinul nu prea umblă în voia lui Dumnezeu chiar şi lacrimile lui în rugăciune par să fie la un moment dat o manipulare a iubirii şi milei lui Dumnezeu. El îşi cere acum iertare, dar în inima lui ştie sigur că în ora următoare îşi va relua fără prea multe mustrări de conştiinţă vechiul stil de viaţă. A nu fi ca făţarnicii în rugăciune înseamnă a veni înaintea Lui în primul rând cu ceea ce ai în inima ta, cu omul interior despre care scria şi apostolul Petru soţiilor creştine în 1 Petru 3.3-4: “Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” Diferenţa dintre a fi sincer şi a fi făţarnic este ca diferenţa dintre omul firesc şi cel duhovnicesc. Domnul Isus a mai spus ucenicilor: “Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii …” Stereotipia expresiilor golite de sens în rugăciune este o bolboroseală fără rost prin care cei ce nu sunt copiii lui Dumnezeu îşi imaginează că vor câştiga astfel bunăvoinţa cerului şi-L vor îndupleca pe Suveran să le dea un răspuns. Ca Tată al copiilor Săi Dumnezeu doreşte cuvinte sincere care să izvorască din inimă. După cum membrii unei familii se cunosc unii pe alţii, părinţii îşi cunosc copiii, copiii îşi cunosc părinţii, tot astfel este şi în familia Domnului când ne rugăm Tatălui ceresc. El cunoaşte problemele şi nevoile noastre chiar înainte ca noi să deschidem gura pentru rugăciune. Poate că veţi întreba: “Atunci ce rost mai are să ne mai rugăm?” Rugăciunea, din punct de vedere sufletesc şi spiritual, este necesară pentru a ne face conştienţi de nevoia noastră, după cum atunci când mergem la un medic curant el va pune, în urma unor analize specifice, un diagnostic exact pe sănătatea trupului nostru. Dar noi suntem nu numai trup de carne, ci şi suflet şi duh. La care Medic mergem cu sufletul şi duhul nostru? Este sigur şi clar că rugăciunea ne ajută să ne bizuim, prin credinţă, pe ajutorul Tatălui nostru ceresc, despre care Isus spune că El “ştie de ce aveţi trebuinţă”. (vers. 8) La Iacov 4.2,3 apostolul şi fratele Domnului, prezintă una din cauzele sărăciei spirituale a creştinilor carnali: “Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.” Dumnezeu va şti să facă o distincţie clară între rugăciunea copiilor Săi înălţată din sinceritate, cu gând bun pentru a face voia Lui, şi rugăciunea celor egoişti care, deşi poartă un nume de creştin pe dinafară, în interiorul lor nu sunt decât nişte “lupi răpitori”. Unora doar li se pare, până la proba contrară, că aparţin familiei lui Dumnezeu. Suntem chemaţi cu toţi să ne dăm examenul în rugăciune şi să alegem una din două: suntem ca făţarnicii farisei şi ne lăudăm cu religia formală şi exterioară? Sau suntem transparenţi şi sinceri înaintea Domnului şi venim înaintea Lui exact aşa cum suntem? Suntem noi în rugăciune ca păgânii urmărind să facem impresii bune, lui Dumnezeu şi oamenilor, prin lungimea şi frumuseţea de stil a cuvintelor rugăciunii, sau ne rugăm ca nişte fii spirituali adevăraţi ai lui Dumnezeu care este chiar Tatăl nostru? Dacă este nevoie să facem o schimbare pozitivă vis-à-vis de sinceritatea rugăciunii, Duhul Sfânt, care este cu noi şi în noi, este gata să ne asiste în acest sens.