“Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” (Mat. 9.37,38)

Nevoile marelui seceriş, în vremea din urmă, nu pot fi destăinuite decât celor care sunt implicaţi efectiv în lucrarea lui Dumnezeu. Să observăm cum a ajuns Domnul Isus să cunoască nevoia acută de lucrători la seceriş. Matei precizează că “Isus străbătea toate cetăţile şi satele” pentru a da învăţătură, pentru a propovădui Evanghelia şi a-i vindeca pe cei bolnavi. De aceea înainte de reîntoarcerea Sa la Tatăl, Isus a poruncit urmaşilor Săi: “Duceţi-vă şi faceţi ucenici…” (Mat. 28.19) Mila lui Isus pentru gloate s-a născut din această misiune la care El vrea să ne facă părtaşi. Păcatul a făcut din om robul diavolului şi duşmanul lui Dumnezeu. Dar Isus venind în lume ne-a schimbat spiţa de neam şi Duhul Sfânt ne-a dat cea mai nobilă lucrare de îndeplinit: să aducem lumea, prin Cuvântul lui Cristos, din nou la Dumnezeu. Necazul principal al oamenilor, la care a privit Domnul Isus, este acela că ei sunt “nişte oi care nu au păstor”. Isus, Păstorul cel bun, S-a încarnat şi a venit în lume ca din acele oi fără păstor să facă oile turmei Sale. Dar ei nu L-au vrut, L-au respins punându-L pe cruce. Isus a murit şi a înviat, iar după înălţarea Sa la cer a promis că îi va atrage la Sine pe toţi oamenii, deoarece jertfa Sa de sânge a fost dată pentru toţi. Deşi El se află acum în cer, la dreapta Tatălui, lucrarea Sa continuă prin Duhul Sfânt care umple şi împuterniceşte Biserica în calitatea Sa de Domn al secerişului. Datoria ucenicilor de a se ruga Duhului Sfânt pentru noi lucrători la seceriş este încă actuală în zilele noastre. Nu putem spune că marele seceriş al Împărăţiei lui Dumnezeu a luat sfârşit. Mai sunt încă mulţi oameni nemântuiţi în jurul nostru. Observaţi că Domnul secerişului depinde de rugăciunile noastre, iar ca lucrători în câmpul Evangheliei noi depindem în mod direct de Duhul Sfânt. Dacă Duhul Sfânt poate scoate noi lucrători la seceriş atunci este logic să presupunem că El are suficientă putere să-i echipeze şi pe aceia care sunt deja prezenţi în lucrare. Ar fi o mare greşeală ca lucrătorii din secerişul actual al Evangheliei să se bazeze doar pe teologia lor sau pe titlurile academice dobândite prin studiu personal. E ca şi cum un luptător ca David ar fi încercat să-l bată pe Goliat îmbrăcat în hainele oficialului Saul. Saul nu s-a descurcat fără David, după cum nici noi nu ne vom descurca fără hainele şi recuzita Duhului Sfânt prin care îl putem învinge pe duşman. Fără îndoială că mulţi dintre noi suntem tentaţi să ne punem la punct mintea cu privire la cunoştinţele despre Dumnezeu, despre lucrarea Sa şi despre multe alte teme interesante care se predau cu mult succes în şcolile şi universităţile teologice. Dar lucrătorii scoşi de către Domnul secerişului în marea lucrare a Evangheliei au cu totul un alt statut. Ei depind mereu de Dumnezeu şi de harul Său. Biserica are şi dreptul, dar şi responsabilitatea să-i recunoască. Uneori între autorităţile oficiale ale Bisericii şi astfel de lucrători scoşi de Domnul secerişului, intervin şi conflicte aşa cum au fost şi între Saul şi David. Saul ar fi avut foarte mult de pierdut dacă nu l-ar fi acceptat pe tânărul David să lupte în acea zi glorioasă cu batjocoritorul Goliat. Tot astfel Biserica oficială trebuie să-i pună în lucrare pe lucrătorii Domnului secerişului trimişi pe frontul evanghelizării. Mai târziu Saul l-a recunoscut pe David ca un ostaş de frunte şi i s-au încredinţat sarcini tot mai mari prin care tânărul a avut multe de învăţat de la generalii oştirii. Faptul că Duhul Sfânt, Domnul secerişului, scoate lucrătorii asta nu înseamnă că noi, cei lansaţi deja în lucrarea Evangheliei, stăm pe margine aşteptând cu interes primele lor erori spre a-i putea critica. Dacă privim la grupul ucenicilor, crescut şi instruit direct de către Învăţătorul ceresc, vom observa destule inconsecvenţe şi erori pe care Isus Mesia le-a corectat cu dragoste dându-le fiecăruia dintre ei o nouă şansă, chiar şi lui Iuda vânzătorul. Ceea ce vreau să spun cu aceasta este faptul că adevăraţii lucrători la secerişul Evangheliei învaţă din greşelile lor proprii şi sunt o pildă vrednică de urmat şi de alţii. Ne putem întreba, pe bună dreptate, de ce sunt atât de puţini lucrătorii? N-are putere suficientă Dumnezeu să-i scoată sau nu sunt atâtea rugăciuni câte ar trebui să fie pe lângă Domnul secerişului? Adevărul este că Dumnezeu S-a limitat pe Sine datorită rugăciunilor poporului Său, dar mai există şi un factor temporal de care trebuie să ţinem cont. În mod fizic, în agricultură, secerişul nu ţine în tot timpul anului. Sunt anumite perioade, numite lunile secerişului sau ale recoltării, în care oamenii trebuie să se implice masiv şi să salveze recolta de la dezastru. În timpul vieţii noastre noi vedem la orizont dezastrul apocaliptic care pândeşte lumea în care trăim. Cum reacţionează Biserica la toate aceste realităţi? Dacă nu azi, atunci când? Dacă nu noi, atunci cine? Dumnezeu a întrebat fiinţele cereşti în prezenţa tânărului Isaia: “Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Isaia, după ce a fost curăţit de păcate, a răspuns imediat: “Iată-mă, trimite-mă!” (Is. 6.8) Să ştiţi că misiunea lui Isaia nu era o misiune încununată cu succes, deoarece Dumnezeu l-a pus în gardă încă de la început: “Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit.” (Is. 6.10) Îmi permit să-l dau pe tânărul proroc Isaia ca exemplu de lucrător scos de Duhul Sfânt. Probabil că era pregătit în retorică şi în Lege. Presupun că avea destule cunoştinţe despre cărţile de istorie ale Vechiului Testament scrise până la vremea aceea. Dar Isaia avea o problemă: păcatul. Da, păcatul naţiunii sale şi păcatul său personal. Dumnezeu nu l-a iertat până nu şi-a recunoscut în mod personal păcatul, când a zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” Domnul secerişului nu poate scoate lucrători la secerişul Său dacă aceştia nu se pocăiesc, ca Isaia, atunci când intră în sfera viziunii cereşti a Marii Însărcinări. Un lucrător adevărat trebuie să fie completamente diferit de conaţionalii săi. Nu poţi să fii folositor semenilor tăi dacă faci aceleaşi păcate pe care ei le fac fără mustrare de conştiinţă. Ei nu L-au văzut pe Dumnezeu, dar tu dragul meu L-ai văzut. Isaia nu mai putea rămâne acelaşi din moment ce L-a văzut pe Domnul oştirilor, pe Atotputernicul lui Israel. Mă bucur să vă pot oferi o excelentă mostră de lucrător, scos de Duhul Sfânt, în lucrarea secerişului. Nu degeaba Isaia a mai fost numit şi evanghelistul Vechiului Testament. Dacă Isaia a putut fi un lucrător excelent chiar în Vechiul Testament, mă gândesc că şansele noastre sunt cu atât mai mari cu cât noi trăim în Noul Testament, când Domnul secerişului este personal aici cu noi, şi în noi, călăuzindu-ne în tot adevărul. Slăvit să fie Domnul! Acum El nu mai face apel la un cărbune aprins luat cu cleştele de pe altar ca să ne curăţească. Apostolul Ioan parcă întrezărind, ca şi Isaia, piedicile în calea lucrătorilor secerişului scrie: “Copilaşilor (lucrătorilor, n. n.) vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit (cu limba, aşa cum i s-a întâmplat tânărului Isaia, n. n.), avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos, Cel neprihănit (fără păcat, n. n.). El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumii.” (1 Ioan 2.1,2) În concluzie, rugăciunea de mijlocire pentru noii lucrători la seceriş, este necesar s-o împletim cu una de mărturisire a păcatului ca şi tânărul Isaia pe care Dumnezeu l-a curăţit şi l-a pus în lucrarea Sa. Câtă vreme uşa harului mai este deschisă pentru ţara noastră şi pentru toate ţările lumii să fim la dispoziţia Domnului aducând roade pentru Împărăţia Sa eternă.