“Şi Isus a trimis pe Petru şi pe Ioan şi le-a zis: “Duceţi-vă de pregătiţi-ne Paştele, ca să mâncăm.”” (Luca 22.8) “Apoi a luat pâine …Tot astfel după ce au mâncat, a luat paharul …” (Luca 22.19,20)

Numai Luca evanghelistul zugrăveşte legătura strânsă dintre ultimul Paşte comemorat de Domnul Isus cu ucenicii Săi şi prima Cină, ca model de memorial al durerii pentru toţi creştinii din toate veacurile. La sărbătoarea Paştelui evreiesc sângele mielului fără pată trebuie să fi fost o imagine vie în mintea lui Isus când S-a aşezat pentru ultima oară la masă cu cei dragi. În realitate El era adevăratul Miel Pascal al cărui sânge avea să fie vărsat peste câteva ore pentru mântuirea tuturor celor ce se vor încrede în El. Cu toate acestea era o bucurie fericită pe faţa lui Isus care s-a exprimat astfel: “Am dorit mult să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de patima Mea; căci vă spun că de acum încolo nu îl voi mai mânca, până la împlinirea lui în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 22.15,16) Acum în ajunul reîntoarcerii Domnului Isus, împreună cu toată suflarea creştină de pe toate meridianele globului, ar trebui să ne dăm seama cât de mult Îşi doreşte El această comuniune cu ai Săi, la masa Lui. Paştele evoca eliberarea miraculoasă a poporului Israel din robia egipteană cu sute de ani în urmă, sub conducerea lui Moise şi Aaron. Unul dintre cele mai de seamă evenimente din tot Vechiul Testament, după actul divin al Creaţiei, a fost marele exod sau răscumpărarea lui Israel din robie împreună cu Legământul lui Dumnezeu cu naţiunea răscumpărată. Cu acest prilej a luat naştere poporul evreu, supranumit şi “poporul cărţii”. Dumnezeu le-a dat Legea descoperindu-Şi prin ea caracterul Său poporului şi conducătorilor acestuia, lui Moise şi Aaron. Iehova le-a oferit astfel tuturor evreilor posibilitatea de a fi în părăşie cu Dumnezeul cel Atotputernic. Acum când Domnul Isus participă împreună cu ucenicii Săi la ultimul Paşte înainte de răstignire, cei 12, şi ulterior cei 11, aveau un har cu atât mai mare cu cât în mijlocul lor, la masă cu ei, stă însuşi Mesia, Dumnezeul întrupat, Cel care i S-a descoperit lui Moise prin nemuritoarele cuvinte: “Eu sunt Cel ce sunt!” Numai că acum Isus are un mesaj nou. După paharul din vers. 17, “Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi…”, un pahar după Paştele din Vechiul Legământ, Isus face o scurtă pauză şi instituie între ai Săi pentru prima dată Cina de Taină, sau euharistia, sau sfânta împărtăşanie. Pâinea şi vinul reprezintă o dramatizare a evenimentului de pe Golgota. Luca a comprimat toată lucrarea Cinei în două versete, 19 şi 20, care revelează pentru fiecare dintre noi cât L-a costat pe Tatăl ceresc mântuirea noastră: viaţa singurului Său Fiu. Pâinea e darul de mâncare al lui Dumnezeu pentru viaţa noastră fizică, Isus este darul dragostei Lui eterne pentru mântuirea noastră, întrucât Biblia afirmă că fără vărsare de sânge nu există iertare. Pentru că nu exista pe pământ niciun om fără păcat, Dumnezeu Însuşi în Persoana Fiului Său Isus, a hotărât să Se încarneze, să trăiască pe pământ, ca evreu între evrei, o viaţă fără de păcat, iar în final să-Şi dea viaţa ca jertfă de răscumpărare pentru noi cei păcătoşi. Isus a luat pâinea (cea fără aluat, aluatul simbolizează păcatul) şi a mulţumit Tatălui în calitate de Fiu al Omului, aşa cum ar trebui să facem şi noi la fiecare masă obişnuită. A frânt această pâine sub ochii discipolilor Săi ca să le arate, în mod simbolic, cum va muri răstignit pe cruce: “Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea!” (vers. 19) După cum mâncarea intră în organism ca aliment şi-i asigură organismului substanţele şi sărurile necesare, tot astfel în mod spiritual, prin Duhul, “trupul lui Isus”, cuvântul despre jertfa Sa pe cruce, ne asigură viaţa veşnică. Pâinea de la Cină este simbolul care ne ajută să percepem valoarea trupului lui Isus, care a acceptat să moară pe cruce în locul nostru şi este în acelaşi timp “pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.” (1 Cor. 1.30b) “Pâinea” ne relevă în egală măsură şi unitatea celor pentru care a murit Cristos, întrucât toţi copiii lui Dumnezeu mănâncă din ea de două mii de ani. Pomenirea Lui este pentru noi un motiv de laudă, de bucurie şi de siguranţă că păcatele ne sunt iertate, dar şi de încredere că Cel ce a murit şi a înviat Se va întoarce în curând. Mesajul cu care ne încărcăm inima la Cina de Taină este şi unul escatologic şi unul misiologic, deoarece avem datoria sacră să-i anunţăm pe oameni că Isus revine şi atunci, dacă ei nu s-au pocăit între timp, El le va imputa sângele pe care l-a vărsat pe lemnul crucii. După împărtăşirea cu pâinea frântă Isus a luat paharul Noului Legământ care are la temelie propriul Său sânge zicând: “Acest pahar este Legământul cel Nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi!” (vers. 20) Apostolul Petru, care îşi aminteşte foarte clar această scenă a Cinei de Taină, va scrie aleşilor, care trăiau în diferite provincii romane ale primului secol, următoarele cuvinte: “… ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” (1 Petru 1.18,19) Prin acest sânge curat şi sfânt avem iertare deplină şi curăţire de orice păcat. Crucea ne izbăveşte de păcat ca principiu, păcatul ca putere spirituală ţine în robie întreaga fire, iar sângele ne curăţeşte pe deplin de orice murdărie şi întinăciune a păcatului ca să-I slujim lui Dumnezeu cu o conştiinţă curată, liberă de orice condamnare. Teologii din domeniul soteriologiei au descoperit o triplă acţiune a sângelui lui Isus Cristos: (1) satisface cerinţele Legii lui Dumnezeu prin care Dumnezeu rămâne drept chiar dacă îl iartă pe un păcătos care s-a pocăit ca vameşul din pilda Domnului Isus; (2) sângele reduce la tăcere pe acuzatorul şi “pârâşul fraţilor” care, folosindu-se de preceptele Legii, cere cu insistenţă condamnarea celui vinovat, a păcătosului care a călcat Legea; (3) sângele lui Cristos acţionează eficient asupra propriei noastre conştiinţe, care este procurorul şi reprezentantul lui Dumnezeu în fiecare om. Isus nu a murit pentru Sine, deoarece nu avea niciun păcat. El a murit pentru fiecare dintre noi fiind Căpetenia federală a întregii omeniri. Jertfa Lui este reprezentativă şi atot-inclusivă, de aceea El a precizat, la Cină, că sângele Său se varsă “pentru voi”. Din punct de vedere al justiţiei divine El a murit ca Miel al lui Dumnezeu, dar numai cei ce cred în El vor beneficia de graţierea şi iertarea Lui. Păcatele celor ce nu cred în Isus şi-L resping, asemenea evreilor care stăteau în faţa lui Pilat, se vor sparge asupra capetelor lor în Ziua Judecăţii. Cei doi tâlhari răstigniţi pe cruce, împreună cu Isus, unul mântuit şi altul pierdut, ne arată foarte clar împărţirea omenirii în două tabere. Rămâne ca dvs. , iubiţi cititori, să decideţi în care tabără doriţi să intraţi: în tabăra Răstignitului pe crucea de la mijloc şi a tâlharului care s-a pocăit şi a crezut în Isus în ultimele clipe ale vieţii sale, sau în tabăra celuilalt tâlhar care a refuzat să creadă şi s-a rezumat doar la postura de batjocoritor al Mântuitorului?