“Şi Domnul i-a zis: “Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă “Dreaptă” şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă; şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.”” (Fapte 9.11,12)

Dumnezeu îi întâlneşte pe doi oameni ai rugăciunii, care altminteri nu s-ar fi întâlnit niciodată. Primul este Saul din Tars căruia i-a vorbit din ceruri însuşi Domnul Isus cel înviat din morţi ca să facă din el, ceea ce puţini ar fi putut crede, cel mai mare apostol al creştinismului. Al doilea este Anania, un ucenic din Damasc, cu care Dumnezeu a vorbit printr-o vedenie şi i-a spus: “Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă “Dreaptă” şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul (care înseamnă “cerut”, Isus l-a cerut Tatălui, n. n.), un om din Tars. Căci, iată el se roagă; şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.” (Fapte 9.11,12) Doi oameni ai rugăciunii vor face cunoştinţă unul cu altul prin intermediul Duhului Sfânt şi al vedeniilor cereşti, fiecare dintre ei având o anumită nevoie personală urgentă: Saul să-şi recapete vederea fizică pe care şi-o pierduse în urma strălucirii puternice cu care l-a întâmpinat lumina Domnului Isus pe drumul Damascului, iar Anania să scape la fel de repede de sentimentul fricii cu care se lupta şi pe care şi l-a recunoscut sincer în rugăciunea sa: “Doamne, am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim; ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.” Să observăm cât de periculoşi erau în vremea aceea, pentru marii preoţi de la Ierusalim, creştinii care chemau peste ei Numele Domnului. Anania era corect informat cu privire la Saul din Tars, ca prigonitor al creştinilor, dar nu deţinea ultimele informaţii legate de acesta. De aceea era foarte important ca Domnul Isus să-l pună în temă pe Anania cu privire la harul cu care Dumnezeu l-a tratat pe rabinul Saul, apostol al Legii şi prigonitor al Bisericii şi să-i spună: “Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” (vers. 15-16). Când Dumnezeu lucrează totul este extraordinar, nouă nu ne mai rămâne decât uimirea şi datoria de a-L slăvi pe Domnul pentru toate minunile Sale. Anania a crezut descoperirea divină pe care a primit-o, scăpând de frica ce îl ţinea prizonier cu ceva timp în urmă. Când a făcut cunoştinţă cu Saul şi şi-a pus mâinile peste el l-a numit frate şi slujitor al Domnului Isus care are nevoie de botezul Duhului Sfânt: “Frate Saule, Domnul Isus, care ţi s-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.” (Fapte 9.17) Era un moment de răscruce din care ambii fraţi aveau să se aleagă cu un mare câştig: Saul să-şi recapete văzul atât de important pentru viaţa sa şi puterea Duhului Sfânt pentru misiunea la care fusese chemat ca apostol al Neamurilor şi al fiilor lui Israel; iar Anania dintr-un duşman a câştigat un frate şi s-a zidit în credinţă deoarece toate amănuntele din vedenie s-au confirmat în realitate şi el a devenit instrumentul folosit de Dumnezeu pentru vindecare şi botez cu Duhul Sfânt. Aş vrea să înţelegem nevoia unor lucrători la secerişul vremurilor noastre în care iniţiativa aparţine Celui ce a spus ucenicilor Săi: “Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrătorii! ... ” Dumnezeu, în suveranitatea Sa, a făcut alegerea pe care mintea noastră n-ar fi putut-o concepe vreodată. Pe de altă parte, folosirea unui creştin simplu ca Anania ne dă de înţeles că, oricine dintre noi, indiferent de locul pe care îl ocupăm în Biserică, poate fi prin rugăciune şi ascultare de Duhul Sfânt, un instrument al harului pentru secerişul Împărăţiei. În final Dumnezeu este acela care îşi adjudecă noii lucrători atât de importanţi pentru Domnul Isus. În acest scop prejudecăţile noastre se cer eliminate, iar informaţiile pe care le deţinem la un moment dat despre alţi oameni vor trebui reevaluate prin actualizare. Este adevărat că Dumnezeu este Unul singur în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, că Evanghelia este aceeaşi cu versiunea iniţială predicată de Isus şi apostoli, că principiile după care au lucrat înaintaşii noştri rămân aceleaşi. Dar ceva trebuie totuşi schimbat. Aşa cum mintea lui Anania şi gândurile lui au trebuit să se schimbe, prin rugăciune şi revelaţia lui Dumnezeu, aşa cum Saul a trebuit să-şi schimbe drumul în viaţă şi să accepte provocarea lui Isus din slavă, tot aşa trebuie să ne schimbăm şi noi. În vremuri noi Dumnezeu face lucruri noi pentru Biserica Sa. Marii preoţi din Ierusalim ar fi trebuit să accepte primii revelaţia lui Isus, dar n-au făcut-o. De ce? Ei nu erau oamenii rugăciunii care să caute adevărul divin cu orice preţ. Ei se mulţumeau cu forma şi ceremonialul religiei exterioare, n-au dorit să schimbe nimic niciodată, numai să se păstreze pe ei înşişi şi funcţiile pe care le deţineau în structura iudaismului. Ce schimbare dramatică a experimentat acest Saul din Tars! Cu şapte sute de ani înainte de Cristos, Duhul Sfânt a vorbit prin profetul Isaia despre Dumnezeul lucrurilor noi şi despre necesitatea absolută a cunoaşterii lor: “Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustiu şi râuri în locuri secetoase. Fiarele câmpului Mă vor slăvi, şacalii şi struţii, pentru că voi da ape în pustiu şi râuri în locuri secetoase, ca să adăp pe poporul Meu, pe poporul Meu cel ales, poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca să vestească laudele Mele.” (Isaia 43.18-21) Puteţi să vă imaginaţi care a fost reacţia lui Iacov, a poporului Israel, la această profeţie? În versetul următor, parcă vorbind despre noi, cei din vremea harului, profetul spune: “Şi tu nu M-ai chemat, Iacove, căci te-ai obosit de Mine, Israele!” (vers. 22) Noi, ca şi Israelul din trecut, avem datoria să-L chemăm pe Dumnezeu ca El să toarne în noi puterea cunoaşterii adevărurilor Sale. Deviza noastră, ca şi cea a apostolului Pavel din Filipeni 3, ar trebui să fie tot timpul o dezvoltare tot mai intensă a relaţiei personale cu Isus Cristos. Pavel nu şi-a dorit altceva decât să-L cunoască pe Isus “şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.” (Filip. 3.10,11) Aş dori în vremuri ca acestea, când agenţiile de presă se străduiesc să informeze întreaga lume cu tot ce se întâmplă pe mapamond, noi să ne rugăm Domnului şi să auzim glasul Lui care ne spune, ca pe vremuri profetului Ieremia: “Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” (Ier. 33.3)