“Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului cel veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Cristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.” (Evrei 13.20,21)

Asemănându-se foarte mult cu cartea Levitic din Vechiul Testament, Epistola către Evrei conţine numeroase apeluri la veghere pentru evitarea alunecării de la realitatea morţii lui Cristos într-un set de ritualuri religioase. Adresată unei comunităţi de evrei creştini fie către Italia, fie din Italia (Evr. 13.24) această scrisoare este de mare trebuinţă întregii creştinătăţi pentru că ne aminteşte mereu privilegiile şi binecuvântările veşnice de care dispunem în Domnul Isus Cristos. După ce credincioşii au gustat şi au văzut cât de bun este Domnul ar fi mare păcat să regreseze şi să se întoarcă la religia ceremonială a Vechiului Testament. Evrei ne avertizează că e mai bine să îndurăm împotrivirea şi să înfruntăm greutăţile pe care le întâmpinăm pe calea crucii decât să ne lepădăm de Isus Cristos. “Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte, ne spune scriitorul Epistolei, la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.” (Evr. 12.3) Când se apropie de finalul epistolei sale autorul face mai multe apeluri la rugăciune. Din versetul 18 reiese că un rezultat previzibil al acestor rugăciuni ar trebui să fie “un cuget bun” şi un comportament plăcut lui Dumnezeu în toate lucrurile. În acest sens ar trebui să mizăm pe călăuzirea Duhului şi aceasta ni se face disponibilă numai prin rugăciune. Un alt aspect al rugăciunii creştinilor evrei era acela al eliberării lui Pavel din închisoare (dacă, într-adevăr, Pavel a scris Epistola). Petru a fost eliberat din închisoare în urma rugăciunilor stăruitoare ale Bisericii din Ierusalim, Fapte 12. De ce n-ar mai fi valabil acest lucru şi acum? ! După aceste apeluri la rugăciune de mijlocire scriitorul biblic introduce una dintre cele mai frumoase benedicţii din Biblie, alături de cele de la Numeri 6.24-26, unde sunt expuse binecuvântările lui Dumnezeu cu care marele preot Aaron şi fiii săi erau chemaţi să-i binecuvânteze pe copiii lui Israel. Mai găsim alte asemenea binecuvântări şi în 2 Corinteni 13.14: “Harul Domnului Isus Cristos şi dragostea lui Dumneze şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin.” Apostolul Iuda, “rob al lui Isus Cristos, şi fratele lui Iacov” adresează celor “iubiţi în Dumnezeu Tatăl şi păstraţi pentru Isus Cristos” în finalul Epistolei sale soborniceşti o frumoasă benedicţie înrudită cu cea din Evrei 13: “Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Cristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci! Amin.” (vers. 24,25) Benedicţia finală din Evrei 13.20,21 explică faptul că, spre deosebire de Vechiul Testament, sub harul Noului Testament pacea este rodul lucrării lui Cristos. Pacea lui Dumnezeu din inimile noastre demonstrează în mod subiectiv că lucrarea lui Isus Cristos de pe crucea Golgotei şi învierea Sa din morţi au rezolvat odată pentru totdeauna problema păcatului. Marele Păstor al oilor Şi-a dat viaţa pentru oi (Ioan 10.11) dar El a înviat şi Se va întoarce în curând. El este adevăratul nostru Mare Preot care S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu ca să mijlocească pentru Biserică. Singura activitate a lui Mesia care continuă şi în ceruri este cea de mijlocire. În rugăciunea apostolului continuată în versetul 21 se cere pentru toţi credincioşii desăvârşirea în orice lucru bun astfel încât voia Stăpânului ceresc să se realizeze în fiecare dintre ei. Pe fondul acestei strânse colaborări divino-umane Dumnezeu ne echipează cu toate darurile şi resursele necesare pentru ca şi noi, la rândul nostru, să-I dăm tot concursul pentru împlinirea voiei Sale suverane prin Isus Cristos. Dumnezeu pune în fiecare copil al Său orice dorinţă bună, orice îndemn la rugăciune şi lucrare, şi tot El ne garantează o răsplată atunci când vom ajunge în ceruri. Aşa ca şi autorul Epistolei către Evrei şi noi trebuie să recunoaştem în rugăciunile noastre că Domnul Isus Cristos este vrednic de slavă în vecii vecilor. Cerul întreg răsună de acest grandios imn: “Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” (Apoc. 5.12) 1. Puterea – pentru că a aceptat să vină în lumea noastră şi să fie “ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat.” (Is. 53.2) El este vrednic să-Şi exercite puterea asupra propriei mele vieţi, asupra Bisericii, asupra întregii lumi şi a universului. 2. Bogăţia – pentru că S-a făcut sărac ca să ne poată îmbogăţi pe noi şi ca noi să-I oferim tot aurul şi argintul vieţilor noastre. 3. Înţelepciunea – El este vrednic să primească tot ce este mai de preţ în facultăţile noastre mentale. 4. Tăria – El este vrednic să primească toată tăria noastră fizică pentru o slujire cât mai rodnică. 5. Cinstea – El este vrednic de toată curăţia şi integritatea noastră sufletească astfel încât niciodată să nu-I înşelăm aşteptările. 6. Slava – El este vrednic de întreaga noastră viaţă pe care s-o consacrăm proslăvirii Sale. 7. Lauda – Se cuvine ca toate puterile noastre să le punem în slujba laudei Sale. Unul dintre cele mai convingătoare temeiuri de laudă este din cauza splendorii, slavei şi maiestăţii Dumnezeului nostru. Faptele de mântuire şi răscumpărare sunt un alt motiv de laudă pentru Numele Său, singurul care trebuie să fie înălţat în sfinţenia Sa. Îndurarea, harul şi dragostea Lui sunt fără sfârşit. Când suntem scăpaţi de vrăjmaşi sau vindecaţi de anumite boli noi suntem trebuie să-L lăudăm pe Domnul. Faptul că El ne poartă zilnic în carul Său de biruinţă îngrijindu-Se de toate nevoile noastre este iarăşi un motiv puternic de a lăuda şi binecuvânta Numele Său.