“Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5.15)

Rolul rugăciunii în vindecarea bolnavilor este covârşitor. În ultimele versete ale Epistolei lui Iacov tema practică şi de meditaţie este rugăciunea, care apare de mai multe ori fie ca substantiv, fie ca verb. Locul pe care îl ocupă vindecarea trupească în viaţa creştinului este foarte disputat astăzi, aşa cum a fost, de fapt, întotdeauna de-a lungul istoriei. Iacov afirmă la cap. 5.16a că vindecarea merge mână în mână cu mărturisirea unii altora a greşelilor şi păcatelor. Nu numai mărturisirea dar trebuie să practicăm intens şi regulat rugăciunea unii pentru alţii. “Rugăciunea unui om a cărui inimă este în ordine cu Dumnezeu face minuni.”, sau “Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iac. 5.16b) Evanghelistul Matei acordă o deosebită importanţă în cartea sa vindecărilor divine: “Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: “El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre”.” (Mat. 8.16,17) Nu putem separa problema bolii şi a neputinţei de cea a păcatului şi morţii deoarece sunt strâns legate între ele. Dacă medicina se ocupă de cauzele bolilor care sunt în continuă creştere, Biblia merge la rădăcinile spirituale ale bolilor şi neputinţelor trupeşti: păcatul şi Satan, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului. În planul Său de mântuire Dumnezeu prevede pentru păcat iertarea, pentru moarte învierea şi viaţa veşnică, iar pentru boală El oferă, prin credinţă, vindecarea completă. Despre planul divin privind vindecarea aflăm în patru moduri din Scripturi: (1) din declaraţia personală a lui Dumnezeu scrisă la Exod 15.26: “Eu sunt Domnul care te vindecă.”; Dacă dorim să căutăm cu perseverenţă faţa lui Dumnezeu şi să ascultăm cuvântul Său Dumnezeu va fi Medicul şi Mântuitorul nostru în tot timpul vieţii. (2) Activitatea mesianică a Domnului Isus Cristos prin care a fost dezvăluită voia lui Dumnezeu Tatăl legată de vindecarea bolnavilor şi eliberarea celor apăsaţi de diavolul. (3)Ispăşirea realizată de moartea lui Isus pe cruce este completă şi suficientă pentru răscumpărarea întregii persoane a celui ce-şi mărturiseşte păcatul şi se întoarce la Dumnezeu, prin credinţa în Isus Cristos: trup, suflet şi duh. Fiecare creştin ar trebui să stăruiască cu smerenie şi credinţă pentru a stăpâni din plin disponibilitatea ispăşirii lui Cristos, inclusiv vindecarea divină. (4) Activitatea Bisericii lui Cristos începând din ziua Cincizecimii prezentată în Fapte şi Epistole. Lucrarea de vindecare era pentru apostoli o parte a predicării Evangheliei. Cele trei metode arătate în Noul Testament cu privire la vindecare sunt: a) prin punerea mâinilor (Fapte 9.17); b) prin mărturisirea păcatelor, ungerea cu untdelemn şi apoi prin rugăciune (Iac. 5.14-16); c) prin darurile speciale ale vindecării (1 Cor. 12.9). Uneori vindecarea se loveşte de anumite piedici printre care enumerăm următoarele: ascunderea păcatelor cum a făcut împăratul Saul pe care Dumnezeu l-a lepădat, sclavia demonică (Luca 13.11-13), teama de viitor sau îngrijorarea excesivă (Filip. 4.6,7); dezamăgirile din trecut (Ioan 5.5-7); oamenii (Marcu 10.48); învăţătura nebiblică (Marcu 3.1-5); necredinţa (Marcu 6.3-6); comportamentul lumesc (1 Cor. 11.29,30). Psalmistul David spune în Psalmul 66.18: “Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.” Înainte de a te ruga pentru vindecarea ta personală sau pentru vindecarea altora trebuie să fii sigur de următoarele lucruri: • că ai o relaţie bună cu Dumnezeu; • că prezenţa lui Isus în inimă îţi împărtăşeşte credinţa de care ai nevoie pentru vindecare; • că te hrăneşti zilnic în omul interior cu cuvintele lui Dumnezeu; • că eşti gata să rămâi în Cristos chiar şi după constatarea că încă nu ai fost vindecat; • că poţi apela şi la rugăciunile altora cum ar fi bătrânii Bisericii, membrii familiei şi anumiţi prieteni din cercul tău intim; • că ai putea căuta şi o persoană cu dar de vindecare; • că poţi aştepta vindecarea încrezându-te cu toată puterea ta în Cristos; • bucuria din inima ta există indiferent dacă ai primit sau nu vindecarea: • amânarea lui Dumnezeu nu este neapărat un refuz categoric; • potrivit Bibliei pentru un creştin dedicat lui Dumnezeu “toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Rom. 8.28) Dumnezeu l-a vindecat pe Iov după ce l-a trecut prin mari suferinţe purificatoare şi, mai ales, după ce s-a rugat pentru prietenii săi mai puţin drepţi şi înţelepţi în vorbirea lor despre Creator, în comparaţie cu neprihănitul Iov. Pe regele Ezechia Dumnezeu l-a vindecat în urma rugăciunii sale, prelungindu-i viaţa cu încă 15 ani, de la vârsta de 39 de ani la 54 de ani. Uneori boala Îi face un serviciu lui Dumnezeu în dreptul unor servi ai Săi pe care îi ia astfel la cer aşa cum s-a întâmplat cu profetul Elisei: “Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit.” (2 Împ. 13.14a) Alteori boala nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu. Sunt două cazuri din această categorie în Evanghelia după Ioan. Primul caz este al unui orb din naştere din capitolul 9. Văzându-l pe acest om orb din naştere ucenicii L-au întrebat pe Isus: “Învăţătorule, cine a păcătuit, omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9.2) Mântuitorul le-a răspuns: “N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (vers. 3) Al doilea caz se găseşte în Ioan 11 şi se referă la Lazăr, prietenul Domnului Isus şi fratele Martei şi al Mariei. Lazar se îmbolnăvise şi Domnul Isus a fost anunţat cu privire la acest fapt trist cu scopul ca El să vină şi să-L vindece. Comentariul pe care Isus îl face cu privire la boala lui Lazăr se găseşte în Ioan 11.4: “Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.” Domnul Isus a venit în Betania cu o întârziere de două zile, timp în care Lazăr a murit şi trupul fără viaţă a fost pus într-o criptă. Marta I-a zis Domnului, ca un fel de reproş al raţiunii fiecăruia dintre noi: “Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” (vers. 21) Maria, sora Martei, este de aceiaşi părere deoarece ea repetă aceleaşi cuvinte pe care I le-a spus Marta lui Isus în versetul 32. Isus S-a dus la mormânt şi a plâns (în cel mai scurt verset din Biblie, vers. 35) pe Lazăr şi, cred că nu numai pe el, ci şi întregul popor Israel, ba chiar întreaga omenire pentru care venise să moară pe cruce pentru păcatele tuturor. După aceea Lazăr a fost chemat la viaţă de glasul Celui ce a strigat tare: “Lazăre, vino afară!” (vers. 43) Lazăr a înviat din morţi şi Dumnezeu Tatăl a fost proslăvit împreună cu Domnul Isus dându-ne tuturor o mostră despre biruinţa finală a vieţii şi învierii asupra păcatului şi morţii, în ziua când trupurile tuturor sfinţilor vor părăsi pentru totdeauna mormintele înviind pentru întâlnirea cu Mirele lor pe norii cerului. În vremea Bisericii primare când apostolii au vestit Evanghelia mântuirii în întreaga lume cunoscută atunci, “Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!” (Evrei 2.4) Consultând o listă cu minunile Domnului Isus, descrise de cele patru Evanghelii, se poate observa că din 35 de minuni un număr de 23 sunt vindecări miraculoase. Dar la Ioan 14.12 Domnul Isus spune, referindu-Se la viitorul lucrării de evanghelizare care se va desfăşura prin ucenicii Săi de-a lungul veacurilor: “Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.” Vindecările divine sunt prezente în toată Biblia, de la Geneza până în cartea Apocalipsei lui Ioan. În Geneza 25.21 Isaac s-a rugat lui Dumnezeu pentru ca soţia sa Rebeca să aibă copii şi Dumnezeu l-a ascultat. Rebeca a rămas însărcinată şi a născut doi fii: pe Esau şi pe Iacov, prin care se continuă istoria patriarhilor poporului Israel. În Apocalipsa 22 unde ne este descrisă cetatea Noului Ierusalim cu râul apei vieţii şi cu scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În versetul 2 citim: “În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii (la care Adam şi Eva n-au mai avut acces după cădere, n. n.), rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor.” Boala în viaţa omului este rezultatul păcatului, dar din moment ce păcatului i-a fost pus capăt la Calvar, prin jertfa Domnului Isus Cristos, în cetatea Noului Ierusalim “nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo.” (Apoc. 22.3a) Iubiţi cititori, Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi harul să experimentăm ultima fericire scrisă în Apocalipsa 22 şi, implicit, în Biblie: “Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în Cetate!” (vers. 14) Dumnezeu să ne ajute!