“Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.” (Rom. 6.22)

Referindu-se la anotimpul culegerii roadelor apostolul Iacov, fratele Domnului, citează exemplul de îndelungă răbdare al agricultorului harnic scriind: „Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie.” (Iac. 5:7) Pe prima pagină a Bibliei Duhul Sfânt vorbeşte despre felul cum, în cadrul primei Creaţii, pământului i s-a conferit puterea şi calitatea de a rodi pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele omului atunci când Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” (Gen. 1:11) Pe ultimele pagini ale Bibliei, în Apocalipsa 22:2a, acelaşi Duh Sfânt îi arată apostolului Ioan Noul Ierusalim unde „în mijlocul pieţei Cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era Pomul Vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună”. Pe parcursul întregii Biblii, de la prima Creaţie până la cea de a doua, când cerul şi pământul dintâi vor pieri, iar Dumnezeu va face un Cer nou şi un Pământ nou, preocuparea majoră a Creatorului este legată de viaţa binecuvântată şi roditoare a fiinţelor pe care El le-a creiat şi apoi, după ce au păcătuit, le-a născut din nou, din Sine Însuşi, ca să poată locui cu poporul Său pentru veşnicie. (Apoc. 21:3) Dumnezeu l-a comparat pe cel neprihănit din Ps. 1:3 cu un pom care îşi dă rodul la vremea lui. În Proverbe 11:30 „rodul celui neprihănit este un pom de viaţă” în care sufletele semenilor săi găsesc hrană, umbră şi adăpost. În acest sens Dumnezeu promite poporului Israel, prin proorocul Isaia, cap. 1, vers. 19, cele mai bune roade ale ţării cu condiţia ca ei să-L asculte, să abandoneze faptele lor rele şi să înveţe să facă binele, să caute dreptatea, să ocrotească pe cel asuprit, să facă dreptate orfanului, să apere pe văduvă, ş. a. m. d. Astfel roadele pocăinţei sunt exprimate în termenii relaţiilor sociale bune care aduc satisfacţie lui Dumnezeu şi oamenilor punând neprihănirea în locul păcatului. Misiunea lui Israel în viitor nu se va opri la graniţele lui geografice şi politice, ci profetul Isaia susţine în cap. 27, vers. 6, că „Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli şi va umple lumea cu roadele lui.” Atunci „lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii odihna şi liniştea pe vecie.” (Is. 32:17) Înainte mergătorul Domnului Isus, Ioan Botezătorul, propovăduia în pustiul Iudeii şi-i chema pe contemporanii săi la pocăinţă deoarece „Împărăţia cerurilor este aproape.” Mai concret el mizează pe o schimbare reală a vieţii ascultătorilor: „Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră!”, zicea Ioan. Apoi el continuă: „Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc.” (Matei 3:2,8, 10) Cuvintele Botezătorului nu au nevoie de prea multe explicaţii pentru că sunt suficient de clare pentru fiecare din noi: să ne pocăim în fiecare zi de orice păcat însoţind pocăinţa noastră cu roade care să ateste în mod indubitabil împăcarea cu Dumnezeu. Avertismentul lui Ioan este puternic şi ne arată faptul că fiecare om va culege în finalul vieţii sale roadele deciziilor în legătură cu chemarea la pocăinţă. Vorbind despre puterea şi autoritatea lui Isus, Cel care botează cu Duhul Sfânt şi cu foc, Ioan mai spune: „Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge!” (Matei 3:12) Urmează întrebarea inevitabilă: Ce suntem noi: grâu sau pleavă? Ce va culege Domnul Isus pe urma vieţii noastre: roade bune sau numai nişte frunze, care ţin doar de o religie exterioară, ca în cazul smochinului neroditor care a fost blestemat? De fapt adevăratul rod în viaţa noastră nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu, după ce eul nostru a fost crucificat şi Duhul Sfânt şi-a pus în caracterul nostru roada Sa cea minunată descrisă în Galateni 5:22-23: „Roada Duhului, dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” Pentru ca această roadă să se manifeste în exterior, în relaţia noastră cu Dumnezeu, cu semenii şi cu noi înşine, apostolul Pavel dă de înţeles că minunea este posibilă nu numai prin răstignirea firii pământeşti „împreună cu patimile şi poftele ei”, ci în egală măsură trăind şi umblând „prin Duhul” pe calea cea nouă şi vie a credinţei în Domnul Isus Cristos. În Luca 8:15 evanghelistul ne destăinuie faptul că roada Duhului reprezintă „sămânţa care a căzut pe pământ bun” şi se concretizează într-o inimă bună şi curată care-i ajută pe cei credincioşi să facă rod în răbdare. Rodul creştinului nu este numai pentru viaţa aceasta deoarece „cine seceră primeşte o plată şi strânge rod pentru viaţa veşnică”, a spus Domnul Isus ucenicilor Săi cu prilejul trezirii din Samaria, descrisă în Ioan cap. 4. Biblia ne povesteşte în Isaia, cap. 5, că Dumnezeu avea o vie la care El ţinea foarte mult şi de care Îşi legase toate speranţele. „Preaiubitorul Viei”, Cel Sfânt S-a întrebat, plin de durere, în mod retoric, cu privire la eşecul poporului Israel: „Ce aş mai fi putut face viei Mele şi nu i-am facut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu Mă aşteptam să facă struguri buni?” (vers. 4) Cel Prea Înalt nu renunţă la planul mântuirii Sale. El va reuşi întodeauna în ciuda eşecurilor noastre omeneşti. Dumnezeu a luat astfel decizia să-L trimită pe unicul Său Fiu în lumea noastră. Iar Dumnezeu-Fiul a zis: „Eu sunt adevărata Viţă şi Tatăl Meu este Vierul.” (Ioan 15:1) Dacă Israel L-a dezamăgit în trecut, acum aşteptările lui Dumnezeu sunt legate în mod nemijlocit de Viţa Sa, care este Isus şi de noi, ucenicii Săi, care suntem mlădiţele Viţei. Mântuitorul lumii a declarat ucenicilor Săi în camera de sus: ”Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic, (adică nu puteţi aduce nici-un rod, n. n. .” (Ioan 15:5) Iată, iubiţi cititori, secretul rodirii: Cristos în noi, şi noi în Cristos, două feţe ale unei singure monede care înseamnă rod bogat pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Din metaforele Domnului folosite pentru a descrie noua relaţie a ucenicilor cu Dumnezeul întrupat acest rod înseamnă: • viaţa din belşug curgând din Cristos, prin noi, către alţii; • rugăciuni ascultate pentru ca Tatăl să fie proslăvit prin Fiul; • o viaţă plină de dragostea Tatălui şi a Fiului pe care Duhul Sfânt o toarnă cu dărnicie în inimile noastre; • şi, nu în ultimul rând, păzirea poruncilor lui Isus ca o dovadă clară şi simplă că suntem nu numai mlădiţele Lui, ci chiar prietenii Săi cei mai adevăraţi. Biblia mai vorbeşte despre „jerfta de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13:15) şi despre scopul apartenenţei noastre Celui ce a înviat din morţi: „să aducem rod pentru Dumnezeu”, aşa cum scrie la Romani cap. 7, vers. 4. În rugăciunile sale pentru creştinii filipeni apostolul Pavel îi cerea lui Dumnezeu ca dragostea acestora „să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere”, să discearnă lucrurile alese prin care să experimenteze curăţia de inimă şi statornicia pe calea credinţei „până în ziua venirii lui Cristos.” Rugăciunea lui Pavel pentru Biserica din Filipi ar trebui să ne inspire şi pe noi cei de astăzi încât să trăim „plini de rodul neprihănirii, prin Isus Cristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.” (Filipeni 1:9-11) Noi, românii, trăim întro ţară etichetată în presă ca fiind „bolnavul Europei”. În calitate de creştini n-ar trebui să fim indiferenţi cu privire la vorbele care se spun despre noi ca cetăţeni europeni, şi mai ales ca cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor. Despre cretani, în vremea apostolului Pavel, se spunea că sunt „nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pântece leneşe.” (Tit 1:12) Tit era sfătuit de Pavel să-i mustre aspru pe cretani ca să-i facă sănătoşi în credinţă. Desigur Europa veacurilor trecute era mult mai creştină decât cea a zilelor noastre, cu tot progresul tehnic şi tehnologic al aceleia din urmă. Poate că unii din cetăţenii de astăzi trăiesc mai bine pe plan material şi economic decât semenii lor, dar pe plan moral şi spiritual ei experimentează o tristă realitate a despărţirii de Cristos datorită păcatului. Ca slujitori ai lui Dumnezeu noi ar trebui să spunem tuturor oamenilor acestei lumi desacralizate că soluţia este numai una: ÎNAPOI LA CRISTOS! El este Pomul Vieţii ale cărui frunze pot să aducă vindecarea Neamurilor, inclusiv vindecarea României de păcatul necredinţei, aşa cum găsim scris în cartea Apocalipsei lui Ioan: „Şi frunzele Pomului slujesc la vindecarea Neamurilor.” (Apoc. 22:2b) Fie ca Acela care lucrează în noi cu credincioşie şi ne dă, „după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13) să vegheze mereu asupra noastră astfel încât în ziua glorioasă a revenirii Sale să avem şi noi parte de cununa neprihănirii împreună cu cei care L-au iubit pe Domnul Isus nu numai prin cuvinte frumoase, ci şi printr-o viaţă sfântă şi plină de roade.