Care sunt trăsăturile rugăciunii PRIN DUHUL SFÂNT, inspirate de Duhul Sfânt?

   Prima trăsătură a rugăciunii prin Duhul Sfânt este stăruința necurmată. Vedem acest lucru în Romani 8.26:

   Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.

   După cum am văzut în Fapte 12.5, rugăciunea care contează pentru Dumnezeu este rugăciunea în care ne punem toată inima, rugăciunea stăruinței intense. Oh, cât de reci și formali suntem în marea majoritate a rugăciunilor noastre. Cât de stinsă este tânjirea din inimile noastre de a căpăta lucrul pentru care ne rugăm. Chiar și pentru mântuirea celor pierduți ne rugăm cu atâta indiferență, deși ar trebui să ne dăm seama că dacă rugăciunile noastre nu sunt auzite, acei oameni își vor petrece veșnicia în iad. Dar oamenii a căror viață de rugăciune este sub controlul Duhului Sfânt se roagă foarte stăruitor; ei strigă cu putere către Dumnezeu; au o mare povară pentru rugăciune în inimile lor; uneori, ei se roagă cu suspine negrăite. Domnul Finney ne-a povestit odată de un om pe nume Abel Clary; el ne spunea:

   I se dăduse dreptul de a predica; însă duhul lui de rugăciune era atât de arzător, era atât de împovărat pentru sufletele oamenilor încât nu a putut să predice mult timp, așa că și-a dedicat tot timpul și întreaga putere rugăciunii. Deseori, povara de pe inima lui era atât de mare încât nu mai putea sta în picioare și se chinuia și gemea în agonie. Eu l-am cunoscut bine; am cunoscut ceva din minunatul duh de rugăciune care era peste el. Era un om foarte tăcut, așa cum sunt aproape toți cei care au un duh înfocat de rugăciune.

   Prin faptul că se ruga, Abel Clary a fost de mare ajutor domnului Finney în lucrarea sa din Rochester, din New York unde a izbucnit o trezire care s-a răspândit în întreaga țară și în urma căreia o sută de mii de suflete au fost aduse la Hristos în decursul unui an.

   Domnul Finney a scris despre lucrarea lui Abel Clary din Rochester:

   Prima dată când am aflat că el este în Rochester a fost când m-a vizitat un domn care locuia la o depărtare d eo milă la vest de oraș și m-a întrebat dacă știam de un domn, Abel Clary, care era pastor. I-am spus că îl cunoșteam bine.

   - Ei bine, (a spus el), este la mine acasă de ceva vreme, dar nu știu ce să cred despre el...

   - Nu l-am văzut la nici una din întâlnirile noastre (am spus eu).

   - Nu, nu se poate duce la întâlniri. Se roagă aproape tot timpul, zi și noapte, într-o asemenea agonie a duhului că nu știu ce să înțeleg. Uneori, nici nu poate sta pe genunchi ci stă întins pe podea, geme și se roagă în așa fel că rămân uimit.

   - Înțeleg starea asta, stai liniștit, te rog. Se va termina cu bine. Va birui cu siguranță.

   În alt loc, domnul Finney a spus despre domnul Clary:

   Cred că cu ocazia celui de-al doilea Sabat, când eram în Auburn, s-a întâmplat să văd în mulțimea congregației chipul solemn al domnului Clary. Arăta de parcă era doborât de agonia rugăciunii. Cunoscându-l bine și cunoscând marele dar pe care Dumnezeu i-l dăsuse - DARUL RUGĂCIUNII - m-am bucurat să-l văd acolo. Stătea în strană împreună cu fratele lui care era doctor și profesor de religie, dar care, cred că nu avea nimic din experiența marii puteri în rugăciune a fratelui său. La pauză, imediat ce am coborât de la amvon, domnul Clary și fratele său m-au întâmpinat pe scările amvonului, iar doctorul m-a invitat la el acasă pentru a petrece acolo timpul de pauză și pentru a servi niște gustări. Am acceptat. După ce am ajuns acasă la el, am fost curând chemați la cină. Ne-am adunat în jurul mesei iar dr. Clary s-a întors către fratele său și i-a spus:

   - Frate Abel, vrei să ceri binecuvântarea?

   Fratele Abel și-a plecat capul și a început cu voce tare să ceară binecuvântarea. Abia rostise o propoziție sau două când s-a oprit brusc, s-a depăratt de masă și a fugit dintr-o dată în camera lui. Doctorul a presupus că s-a îmbolnăvit dintr-o dată, s-a ridicat și l-a urmat în cameră. După câteva momente a coborât și a spus:

   - Domnule Finney, fratele Abel vrea să vă vadă!

   - Ce-l necăjește?

   - Nu știu, dar el spune că tu știi. Pare că este într-un mare chin, dar cred că e mai mult o stare de spirit.

 Atunci am înțeles imediat și m-am dus în camera lui. Stătea întins lângă pat și gemea și Duhul mijlocea pentru el cu suspine negrăite; abia intrasem în cameră când a reușit să-mi spună:

   - Roagă-te frate Finney!

   Am îngenuncheat și l-am ajutat, conducându-l în rugăciunea pentru convertirea păcătoșilor. Am continuat să mă rog până a trecut acel chin iar apoi m-am întors la masă.

   O minunată trezire a izbucnit în Auburn; sute de suflete s-au convertit în șase luni.

   Oh, dacă am avea în bisericile noastre oameni care să știe să se roage astfel! Cred că cea mai mare nevoie actuală a bisericii lui Hristos din America și d epretutindeni este nevoia de bărbați și de femei care să se roage prin Duhul Sfânt cu stăruință agonizatoare pe care numai El o dă.