Samuel Rutherford, autorul faimoaselor Scrisori, s-a născut în satul Nisbet din Roxburghshire în 1600, la șapte ani după nașterea lui George Herbert și cu opt ani înainte de cea a lui John Milton și a fost contemporan cu Shakespeare. A fost instruit la Jedburgh și a intrat la Universitatea din Edinburgh în 1617. Acolo și-a luat licența în Litere în 1621 și la scurt timp după aceea a fost numit în funcția de profesor de umanistică. Prea puține se cunoasc despre el până când, la vârsta de 27 de ani, a devenit preotul micii parohii din Anwoth de pe râul Solway. Aici s-a trudit cu sârguință nouă ani de zile, în mijlocul unui popor sărac și ignorant, unde toți sătenii veneau la el și se socoteau a fi parte din turma lui.

   Un preot contemporan a spus despre el:

   Părea să se roage mereu, să îi viziteze mereu pe cei bolnavi, să catehizeze mereu, să scrie și să studieze mereu. Avea doi ochi ageri și s-a observat că atunci când mergea își ținea totdeauna fața în sus. La amvon avea un glas ciudat, un fel de țipăt de care nu am mai auzit niciodată. De multe ori mi s epărea că se revarsă peste amvon atunci când ajungea să vorbească depsre Isus Hristos. Niciodată nu era în elementul său când Îl lăuda pe El.

   Relatarea spusă deseori despre vizita pe care i-a făcut-o Arhiepiscopul Ussher ține de această perioadă din viața lui:

   Fiind în trecere prin Galloway, arhiepiscopul era nerăbdător să-l întâlnească pe Rutherford, de a cărui evlavie auzise multe și, pentru a-și împlini scopl mai bine, și-a făcut apariția la casa parohială într-o sâmbătă seara, deghizându-se  într-un cerșetor. Doamna Rutherford, conform obiceiului, i-a chemat pe toți servitorii laolaltă pentru examinarea pregătirilor solemnităților zilei de Sabat, iar străinul a luat loc printre aceștia. Pe parcursul examinării, a fost întrebat:

   - Câte porunci sunt?

   - Unsprezece! -a fost răspunul.

   Primind acest răspuns, buna doamnă, a replicat:

   - Ce rușine pentru tine, un om cu păr alb, într-o țară creștină, să nu știi câte porunci sunt! Orice copil d eșase ani din parohie știe să răspundă la această întrebare în mod corespunzător.

   Nu l-a mai necăjit pe sărmanul om, considerându-l foarte ignorant, dar a deplâns starea lui înaintea servitorilor și, după ce i-a servit cina, a rugat pe un slujitor să-l conducă sus, la mansardă.

   Dis-de-dimineață, Rutherford a ieșit ca d eobicei să facă o plimbare în preajma casei parohiale pentru a medita și a fost surprins să audă glasul rugăciunii c evenea din pădure și cerea cu ardoare o binecuvântare în numele oamenilor ce urmau să se întâlnească în ziua aceea. Rutherford a început să se gândească că a găzduit fără să știe, pe îngeri. A urmat o explicație, iar Rutherford l-a rugat să predice în ziua aceea oamenilor lui, ceea ce Arhiepiscopul a consimțit cu condiția să nu-l dezvăluie nimănui. Doamna Rutherford și-a dat seama că sărmanul om plecase înainte ca vreun membru al familiei să se fi trezit.

   Rutherford i-a dat un costum de haine de-al său și l-a prezentat ca fiind un slujitor străin în trecere care promisese că va predica în locul lui. După timpul d eînchinare în familie și micul dejun, întreaga familie s-a dus la biserică și Ussher a avut un text din Ioan 13.34:

   Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții.

   În timpul predicii sale, a făcut observația că aceasta ar putea fi socotită cea de-a unsprezecea poruncă, la care doamna Rutherfors și-a zis în sinea ei: Acesta e răspunsul pe care mi l-a dat sărmanul om se aseară - și privind la amvon a spus: Nu se poate să fie el!

   S-a întors împreună cu Rutherford la casa parohială și au petrecut seara aceea cu bucurie și folos reciproc.

   În iulie 1636 Rutherford a fost convocat să se înfățișeze Curții Înalte pentru a da socoteală de nesupunerea lui la actele Episcopatului și de asemnea, de tratatul lui împotriva arninienilor; drept consecință, i s-a interzis să mai slujească în Regatul Scoției și a fost exilat în orașul Aberdeen. În timp ce a fost exilat în locul acesta și-a scris el marea parte din Scrisorile sale. Părerea lui Richard Baxer despre ele merită să fie citată:

   Țineți-o lângă Biblie; o asemenea carte, lumea nu a mai văzut.

   În 1638 evenimentele au luat o întorsătură favorabilă cauzei Reformei în Scoția și Rutherford s-a întors la enoriașii lui din Anwoth un timp; dar în 1629 a fost așezat la catedră și numit director al noului Colegiu dinSt. Andrews. În același timp, era coleg de slujire cu dl Blair din acel oraș. McWard, vechiul lui editor, care l-a cunoscut bine, a spus referitor la roada trudei sale de acolo:

   Dumnezeu a susținut într-un mod atât de deosebit eforturile neobosite ale slujitorului Său, atât atunci când preda în școală cât și când predica înaintea congregației, încât a devenit numaidecât un Liban din care au fost luați cedri pentru zidirea casei Domnului prin toată țara.

   Un negustor englez care l-a auzit predicând în St. Andrews spune:

   M-am dus la St. Andrews unde am auzit un om dulce care arăta maiestuos (Blair) și el mi-a arătat MAIESTATEA LUI DUMNEZEU. După el am auzit un om mic frumos (Rutherford) care mi-a arătat FRUMUSEȚEA LUI CRISTOS.

   Rutherford a fost unul dintre împuterniciții trimiși de Biserica Scoției la Adunarea de la Westminister în 1643, unde a avut un rol remarcbil.

   Lucrarea lui cunoscută, Lex Rex, era atât de antipatică Guvernului încât cu puțin timp înainte d emoartea sa, s-a poruncit să fie arsă în Edinburgh de către călăul public. Când era pe patul d emoarte a fost somat să se înfățișeze la Edinburgh pe motiv de înaltă trădare și el ar fi înfruntat cu bucurie moartea de martir, dacă aceasta ar fi fost voia Stăpânului său. Pe 20 martie 1661, a intrat în odihnă la St. Andrews și a fost îngropat acolo.