Scripturile declară limpede că Dumnezeu ne-a ales să devenim asemenea chipului Fiului Său. Fiul a asigurat destinația unde trebuie să ajungem. Niciodată nu vom fi ca Isus în esență, dar Dumnezeu ne cheamă să fim ca El în splendoarea noastră reflectantă.

   Vechiul Testament le-a interzis tuturor israeliților să facă chipuri cioplite. Interzicerea oricui să-L reprezinte pe Dumnezeu în formă fizică. Aceasta este o poruncă specifică dată dintr-un motiv evident. Mijloacele se pot foarte ușor transforma în scopuri. Dar Dumnezeu ne-a acordat privilegiul să fim purtătorii imaginii Sale și să-I refelctăm splendoarea.

   AȘADAR, CE SPLENDOARE REFLECTĂM?

   Vă amintiți când ucenicii lui Isus L-au întrebat unde locuiește? Aceasta era o întrebare cu subînțeles. Ceea ce voiau ei de fapt să afle era de unde venea Isus și ce numea El -acasă-. Primul element în reflectarea imaginii lui Isus este să înțelegem că pentru El, CASA ERA CU TATĂL. Isus a vorbit foarte mult despre misiunea Lui pe pământ dar când S-a apropiat de finalizarea acestei misiuni a vorbit despre întoarcerea Sa la Tatăl de la Care venise. Le-a spus ucenicilor că pregătise un loc pentru ca unde era El să poată fi și ei - și la fel și noi. Această descriere simplă a faptului de a fi acasă cu Dumnezeu este destinul fundamental al ucenicului lui Isus Cristos.

   De peste trei decenii călătoresc pe tot globul. Am văzut atât de multe, m-am bucurat de multe, am fost atât de răsplătit și mi-am făcut atât de mulți prieteni. Am văzut frumusețea Taj Mahalului, măreția Alpilor elevețieni, imensitatea oceanului. Am gustat unele din cele mai gustoase mâncăruri pe care le pot savura papilele gustative. Am auzit unele dintre cele mai amabile laude, revărsate de gazde asupra mea. Nu voi uita niciodată plăcerile produse de aceste experiențe.

   Dar NIMIC - și chiar asta vreau să spun: NIMIC -nu-mi emoționează inima mai mult decât atunci când o călătorie încununată de succes se apropie de sfârșit și vine ziua să-mi fac bagajele și să mă îndrept spre aeroport. Asta înseamnă CĂ MĂ DUC ACASĂ!

   Ce lucruri legate de casă mă fac să mă simt astfel? Acesta este singurul loc din lume unde pot fi eu însumi și în care pot fi acceptat așa cum sunt. Îmi doresc să fi fost un tată mai bun și un soț mai bun. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș schimba niște lucruri pe care le-am ales sau le-am spus. Dar oricât mi-aș regreta metehnele și gafele, ele niciodată nu mi-au fost reproșate. Acasă e locul în care mă trezesc și nu trebuie să arăt perfect pentru ca soția mea să-mi spună -Te iubesc! -. Acasă este locul unde îmi pot ridica picioarele și îmi pot lăsa capul în jos - numai cerul știe cum arăt. Dar, chiar și în această poziție nu prea ideală, pot primi un sărut de la soția mea și simți căldura atunci când pune o pătură peste mine. Acasă înseamnă grija și cinstea care ne sunt date când suntem nearanjați și epuizați. Acasă este locul unde sunt iubit pentru cine sunt, nu pentru numele meu, nu pentru felul în care predic, nici pentru cărțile pe care le-am scris - ci doar pentru că sunt eu.

   De aceea cred că Domnul nostru descrie prezența noastră cu El în ceruri drept a-L cunoaște tot așa cum suntem cunoscuți noi -vezi 1Corinteni 13.12. Dumnezeu ne cunoaște în slăbiciunile noastre, noi Îl vom cunoaște în măreția Sa transcedentă. El ne-a cunoscut întotdeauna așa cum suntem cu adevărat, dar cu toate acestea ne numește copiii și prietenii Săi. Și, în cele din urmă, când totul va fi spus și făcut, ne va chema acasă să fim împreună cu El.

   Vom fi Acasă cu Dumnezeu! (Acesta este destinul meu! -vezi Apocalipsa 21.3)