CUGETĂRI DIN CARANTINĂ!

          "Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare." Eclesiastul 1:9

     Toți suntem atenți la cum evoluează lucrurile, așteptăm în fiecare zi vești noi, previziuni, vrem să știm numărul de persoane confirmate pozitiv.

     Vom trece până la urmă peste asta dar pandemia va lăsa urme.

     Cei ce au copilarit în comunism, de câte ori își aduc aminte de ceva din vremea aia, se referă ca la ceva trăit înainte de ‘89.

   Acum coronavirusul va deveni și el un reper, un semn pe firul istoriei, va fixa o bornă  în 2020. De acum încolo, vom vorbi de lucruri petrecute înainte de pandemie.

     Vom avea și de câștigat din asta. Cu siguranță, multe lucruri nu le vom mai face la fel. Pe altele le vom prețui cum nu am mai făcut-o până acum.

     Ca treziți dintr-un somn, privim la modul în care am trăit până azi și nu reușim să înțelegem cum am putut să fim atât de orbiți de nimicuri trecătoare.

       Pentru că am mers până acolo încat am luat mândria în care ne bălăceam sau după care tânjeam, i-am aplicat un strat subțire de falsă modestie, am pus-o într-o ramă și am scris mare peste ea: VIRTUTE! Și tot privind la mândrul tablou, dintr-o dată am avut o “revelație”: poate că lăcomia nu mai e lăcomie, e doar recompensa pe care o așteptam pentru toate eforturile noastre. Invidia nu mai e invidie, ci factor motivațional în viață. Lauda deșartă: e dreptul tău să te bucuri de tot ce ai realizat, bineînteles, cu un scop “nobil”: să fii pildă pentru alții, dornici de ascensiune într-o societate bolnavă de consumerism.

       Ca să putem ține pasul cu tot ce apare nou, am făcut sacrificii ce acum le găsim inutile.

   Am plătit pe alții, să ne învețe cum să atingem succesul în cinci pași sau fericirea în zece.

   Ne-am abandonat copiii, însă cu intenții bune: să aibă mai târziu de toate dar privându-i de ce era mai important. Asta în cazul în care ai fost mai slab și te-ai condamnat singur căsătorindu-te. Pentru că societatea ne îndeamnă să consumăm nu doar bunuri ci și parteneri.

   Vedem acum că o mașinuță cu telecomandă nu a putut face un băiețel să uite de tatăl lui și nicio păpușă sofisticată nu a putut înlocui o mamă.

   Mai grav este că am transmis și copiilor noștri ritmul ăsta nebunesc în care ne ducem traiul și greu îi mai multumești cu ceva! De câte ori pe zi nu i-am auzit: m-am plictisit!

      Totul trebuie actualizat continuu, trebuie să ai tot timpul ultimul model. Pentru că din toate părțile am fost îndemnați, ispitiți, să consumăm orice, cu orice preț. Suntem generația căreia televizorul i-a rămas mic și am fost nevoiți să cumpărăm unul cu o diagonală mai mare.

      Lucrurile se desfășoară în mare viteză. Nu avem timp de stat de vorbă cu oamenii, socializăm mai mult în mediul virtual. Dar și acolo cât mai rapid. Ce atâta pălăvrăgeală? Și așa emoticonul tinde, încet-încet, să înlocuiască o vorbă. Ce trist că am început să renunțăm la limbajul care ne diferențiază de animale, mutre fiind în stare să facă și alte vietăți pe când cuvântul a fost lăsat numai omului.

    Alergăm disperați ca un hamster într-o roată, sigur convins că poate să ajungă undeva, altfel nu ar fugi așa bezmetic, până la epuizare.

   Și noi avem roțile noastre, în care nu doar că alergăm fără niciun rost, ba mai trăim și iluzia că am reușit să-i întrecem pe alții!

   Uitându-ne în urmă, constatăm și noi ca înțeleptul, că "Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare."

   Se pare că până la urmă, fiecare generație a trăit un moment de cotitură, de aducere aminte: ba o revoluție, ba un cutremur, ba un război, ba o foamete, ba o ciumă.

     Asta este o afirmație care de obicei scoate la rampă ateii sau răzvrătiții, certați cu Dumnezeu! Dintr-o dată, plini de ‘curaj”, ies din debaraua plină cu făină și medicamente și ne-o trântesc așa, de la obraz:

   - Ăsta e Dumnezeul vostru, la care ne chemați? Cel care face atâta rău umanității?

      E un moment bun să le spunem cum stă treaba aici, cu răul în lume!

   Nu Dumnezeu este cauza tuturor relelor ci e o consecință a îndepărtării omului de Cel ce l-a creat.

    Grigore de Nyssa, în “Marele cuvânt catehetic” spunea: “răul se deosebește de virtute în chipul în care ceea ce nu există se deosebește de ceea ce există, ci noi spunem că existența este contrariul inexistenței; în același fel răul este potrivnic ideii de virtute, nu în înțelesul că răul există în sine însăși, ci fiind conceput ca o lipsă a manifestării binelui.”

   Adică, la fel cum întunericul nu este altceva decât absența luminii sau frigul ca absență a căldurii.

   Să avem așadar, decența să ne asumăm faptele noastre, care ne-au adus aici.

    Pentru mai multe detalii, contestatarilor de care aminteam le recomand să studieze Biblia, manualul de instrucțiuni lăsat de Părintele nostru prin care ne învață cum să utilizăm și să întreținem creația cu care ne-a binecuvântat.

   Dacă încă mai au îndoieli, hai să le dăm câteva argumente, să vadă diferența între Cartea asta și alte scrieri.

   Pentru ei, nu pentru noi, care suntem familiarizați cu ea, amintim că Biblia este cartea tradusă în cele mai multe limbi, peste 2.500 și în cele mai multe exemplare, în jur de 6 miliarde!

   Până la un moment dat, a fost inclusă în topul celor mai vândute cărți dar, pentru că de fiecare dată era la mare distanță față de următoarea, în ultima vreme nici nu mai este luată în calcul.

   Și, ce o mai face atât de deosebită? Păi chiar dacă a fost scrisă de peste 40 de oameni, din diferite clase sociale, de la pescari până la regi, care au trăit de-a lungul unei perioade de 1.500 de ani, pe trei continente, este traversată de aceeași idee: ea este mesajul lui Dumnezeu pentru oameni.

   Atunci poate vor identifica adevărata cauză a tot ce se întamplă în lume!

   Dacă ne-am imaginat că soluțiile aplicate împotriva virusului ar fi rezultatul studiilor medicale actuale, să recitim recomandările trimise de Dumnezeu evreilor, prin Moise, ca să știe cum să se trateze în astfel de situații. Și capitolul 13 din Levitic seamănă izbitor cu ce ne sfătuiesc autoritățile prin toate buletinele de știri: cum să identificăm un bolnav, cum să-l tratăm și să-l izolăm. Și, “coincidență”, Domnul recomandă tot carantina de 14 zile (versetul 5!).

     De la statul în casă, în patrularea dintr-o cameră în alta, inevitabil, am trecut mai des pe lângă rafturile cu cărți decât de obicei.

   Și cum lista de activități este limitată, mi-am umplut timpul cu scurte recenzii la cărțile citite, pe care le-am expus copiilor.

   Iată, de pildă, o lectură bună în împrejurările de față ar fi “Utopia” lui Thomas Morus, pe care o găsesc mai spirituală decât până acum. Poate după pandemia asta, ne vom mira și noi ca utopienii cum de există oameni cărora să le placă să privească mai mult strălucirea aurului sau nu știu căror bogății, în loc să se bucure de soare sau frumusețile din jur. Tot ei “întelegeau și mai puțin și disprețuiau și mai mult nebunia celor care, îndată ce vedeau un om bogat, deși nu-i datorau nimic, nici nu depindeau în vreun fel de mărinimia aceluia, ci numai pentru bogăția lui, îl onorau doar nițel mai prejos decât pe zei, chiar dacă știau despre acela că e din cale-afară de avar și de îngust la minte încât, în pofida întregii sale avuții, nu le-ar fi împărțit nici un gologan toată viața lui.” Câtă dreptate a avut Eclesiastul că nu e nimic nou sub soare!

   Vedem, cu această ocazie că volumele de carți au o multiplă întrebuințare. Zic asta după ce am aflat că cineva și-a umplut biblioteca de cărți, la sfatul unui designer, pentru că se asortau foarte bine cu draperiile, în aceeași nuanță de verde.

   Asta spune totul despre o societate care alege cartea după culoare și nu după conținut.

   Am putea să cumpărăm mobila cu tot cu cutiile de carton ce imită carțile, cu care sunt împodobite toate bibliotecile din magazinele de mobilier.

     În situația asta, nu ni se mai pare deloc exagerată remarca lui George Bernard Shaw atunci când a văzut pentru prima oară, într-o seară, firmele strălucitoare cu neon de pe  Broadway: Trebuie să pară foarte frumoase dacă nu știi să citești.”

    E obligatoriu să învățăm ceva din asta și să reclădim societatea pe valorile redescoperite cu această ocazie: empatie, sinceritate, generozitate, perseverență, curaj.

      Să nu uităm că suntem exemplul pe care îl vor urma copiii noștri!

      Avem o mare responsabilitate și pentru că acum punem bazele generației viitoare!