Când vorbim despre părtășie cu creștini, ne referim la UNIREA INIMILOR. În timp ce vorbim, inimile noastre se întâlnesc. Prieteniile apropiate și legăturile strânse se nasc totdeauna când două duhuri asemănătoare umblă mult timp împreună. Devin comunicative. Unul își spune necazul, iar celălalt încearcă să-l mângâie, și, la rândul lui, își împărtășește și el secretele.

   Părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Cristos!

   Nici o prietenie umană nu poate fi nici măcar pe jumătate la fel de strânsă și de intimă ca aceea pe care creștinul cel mai modest o poate avea cu Mântuitorul lui. În Noul Testament, relația creștinului cu Hristos este prezentată ca o cunoaștere personală și conștientă a Lui care se desăvârșește într-o prietenie apropiată și gingașă. Așa este încrederea reciprocă dintre Dumnezeu și oamenii răscumpărați, statornicită acum într-un mod atât de binecuvântat, încât chiar și aici pe pământ, este adevărat că Domnul vorbește cu Avraam și, prin el, cu toată familia celor credincioși, față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui.

   Bine a fost exprimat următorul lucru:

   Dacă umbli cu Dumnezeu, trebuie să vorbești cu Dumnezeu, altfel, curând nu vei mai umbla cu El.

   Dar relația nu are o singură latură. Trebuie atât să ascultăm cât și să ne rugăm.

   Cine are urechi de auzit, să audă!

   Pe de o parte, Îl auzim pe Dumnezeu spunându-Și: SĂ ASCUND EU OARE DE AVRAAM CE AM SĂ FAC? P e de altă parte, auzim copilul lui Dumnezeu tânguindu-se cu surprindere dureroasă:

   Domnul mi-a ascuns lucrul acesta, și nu mi l-a făcut cunoscut.

   Vorbim cu El, încredințându-I secretele noastre, deschizându-ne inimile așa cum nu o putem face față de nici o altă făptură pământească. El vorbește cu noi la fel de liber, lăsându-ne să privim în inima Lui și să lucrăm pe măsură ce El ne explică scopul harului Său, deschizându-ne cu încrederea darnică a unui prieten - în timpul purtării jugului, a crucii și a spinilor, viitorul nostru cu El și pentru El.

   Ce descoperiri binecuvântate despre Tatăl, legământ și împărăție primesc acei care au legat această prietenie apropiată, intimă și de nezdruncinat cu Hristos!

   Există o poveste despre un prinț negustor din Glasgow care mergea cu un prieten pe străzile aglomerate ale orașului, când deodată, însoțitorul lui l-a auzit spunând:

   O, prietene, ia-o puțin înainte. Domnul Isus vrea să vorbească cu mine!

   Așa era. El a auzit șoapta Duhului Sfânt, a simțit bătaia ușoară a Mântuitorului lui care-l chema la întâlnire și a rămas în urmă pentru a-și lăsa sufletul să intre într-o discuție sfântă cu Domnul lui. Să ne mirăm oare de faptul că prietenul a fost uimit în timp ce privea lumina cerească de pe fața celui ce se ruga și de faptul că și-a scos pălăria în timp ce urmărea acel suflet care a primit viziunea cerului deschis și a unui Mântuitor prezent? Oamenii care umblă cu Dumnezeu înțeleg prin propria lor experiență ce înseamnă să auzi pasul lin al Stăpânului divin și șoaptele Lui în inimile lor.

   Mulți creștini sunt mult prea grăbiți pentru a cunoaște această viață de părtășie intimă cu Hristos. Stăpânul vine pentru a locui împreună cu ei, însă locul este prea tulburat, iar El Se retrage.

   Și pe când robul tău făcea câte ceva încoace și încolo, omul s-a făcut nevăzut.

   Trebuie să ne facem timp pentru obiceiuri meditative și pentru părtășie cu Dumnezeu! Sufletul slăbește în toate activitățile lui. Dean Vaughan spune: ACTIVITĂȚILE CONTINUE ALE MULTOR CREȘTINI SUNT MORMÂNTUL VIEȚILOR LOR SPIRITUALE.