Când spun că Dumnezeu ține pe ai Săi, de ce trebuie El să-i țină?

   Pentru că au nevoie să fie ținuți, altfel ar cădea!

   Presupun că aș întâlni o persoană care a alunecat într-un păcat și eu i-aș spune: Bine, nu face nimic, Dumnezeu este totuși credincios! Deși acesta este în mod abstract un adevăr, el nu este tocmai ceea ce ar trebui să folosesc pentru acest om. Dacă Dumnezeu nu m-ar ține, știu că în curând aș aluneca în orice.

   În ce mă privește, n-am nici cea mai mică îndoială că Dumnezeu va ține pe ai Săi. Ei nu vor pieri nicidecum.

   Sunt PĂZIT DE PUTEREA LUI DUMNEZEU PRIN CREDINȚĂ, SPRE MÂNTUIRE. (1 Petru 1.5) Aflu cu această descoperire că am nevoie să fiu păzit și că mereu am nevoie să fiu în întregime dependent, în fiecare clipă, de acest har; dar am totodată și descoperirea pozitivă că harul nu îmi va lipsi niciodată. În felul acesta dependența este menținută și este foarte binecuvântat lucru să fiu în dependență.

   Omul are de învățat întreaga lui dependență, așa cum spune Domnul:

   Despărțiți de Mine nu puteți face nimic. (Ioan 15.5)

   Și omul nu spune, dar gândește că este în stare să facă mare lucru! De aceea, trebuie să învățăm dependența și în același timp adevărul binecuvântat al credincioșiei care nu dă greș al lui Dumnezeu.

   Nimeni nu-i va smulge din Mâna Mea.

De ce se spune așa? Pentru că Diavolul ar vrea să-i smulgă, dacă ar putea... Înainte de a ajunge la rezultatul a toate în slavă, înțelepciunea lui Dumnezeu mă face să depind de El. De aceea El trece pe câte cineva prin împrejurări prin care credința îi este mereu încercată. Și apoi, trebuie să învăț că El niciodată nu Se arată fără har față de mine. Eu trebuie să mă cunosc pe mine și să-L cunosc pe Dumnezeu! Este lucru plin de amar să te cunoști pe tine însuți, dar apoi întâlnești adevărul binecuvântat al îndurării de nespus al lui Dumnezeu, care ia seama la starea și împrejurările noastre.

   VOI SUNTEȚU PĂZIȚI DE PUTEREA LUI DUMNEZEU PRIN CREDINȚĂ! Dar, de ce prin credință?

   Credința face ca sufletul meu să înțeleagă dragostea Lui. Astfel, credința îndreaptă inima spre încrederea în El și nu în noi înșine, într-un fel în care ne face să înțelegem și să prețuim ce este în Dumnezeu, ca Cel care lucrează în harul Său și ne ține prin puterea Sa. A

   Cel sfânt este convins că CEL CARE A ÎNCEPUT O BUNĂ LUCRARE ÎN EL, O VA DESĂVÂRȘI PÂNĂ ÎN ZIUA LUI ISUS HRISTOS. Necredința nu are o astfel de convingere. Scriptura a spus: CREDINCIOS ESTE CEL CARE V-A CHEMAT ȘI CARE VA FACE LUCRUL ACESTA - și cel sfânt, crede!

   -Bine, bine, dar eu nu pot să fiu sigur din cauza slăbiciunii mele...

   Aceasta înseamnă să nu crezi Cuvântul pe care Dumnezeu Îl spune! Faci din slăbiciunea ta o dovadă mai mare decât puterea lui Dumnezeu. Așa ceva este în mod hotărât, necredința!

   Oile lui Dumnezeu nu vor pieri nicidecum și nimeni nu le va smulge din mâna Lui! Dacă spui:

   Simt atât de mult puterea firii păcătoase luptând împotriva mea, încât nu pot să cred acest lucru...

Atunci, ascultă-mă! Aceasta este o necredință prin care mulți copii ai lui Dumnezeu au trecut, dar iată că aici sunt făgăduințe care vorbesc împotriva ei. Iar dacă tăgăduiești și raționezi și predici împotriva acestor făgăduințe și a credinței copiilor lui Dumnezeu în ele, atunci, spun, oricât de ușor m-aș putea exprima sau aș căuta să vorbesc cât de amabil: ACEASTA E NELEGIUIRE ȘI ÎNGÂMFARE! Trebuie atunci să tăgăduiești lui Dumnezeu bunăvoința și îndurarea, puterea, căci ei, tocmai în acestea se încred. Și ar trebui atunci să predici puterea păcatului și a Satanei împotriva puterii lui Dumnezeu, cu toată mărturia Cuvântului lui Dumnezeu.

   Într-un cuvânt, știm că suntem aduși la viață în sufletele și în duhurile noastre; știm că nu mai este condamnare pentru noi; și știm că trupurile noastre muritoare vor fi aduse la viață. De ce avem să ne îndoim? Este o proastă slujbă să-L faci pe Dumnezeu mincinos în siguranța pe care harul Său o dă copiilor Săi.

   Dar dacă mi se spune:

   -Adevărat, dacă așa este cu dumneata, fii foarte fericit!

Dar, de unde vei știi că vei continua să crezi? Și această întrebare este tot o necredință! S-ar putea să mă aștept ca o persoană să slăbească în credință, dar nu pot predica acest lucru. Ar însemna, simplu, să mă întorc iar la necredința în Dumnezeu, fapt care ar fi cea mai mare biruință a Diavolului.

   Învățătura perseverenței, a rămânerii până la capăt a celor sfinți este nu a rămânerii lor ci a credincioșiei lui Dumnezeu. Este o încredere în făgăduințele Lui, un lucru cu totul opus necredinței. EI AU CUNOSCUT ȘI AU CREZUT -cum spune Ioan, DRAGOSTEA PE CARE DUMNEZEU O ARE PENTRU EI. Și ei se odihnesc și se înteimeiează pe acest fapt, ca un copil care depinde de părinții săi, da, încă și mai mult. Ei cred că Dumnezeu le-a arătat această dragoste în darul lui Hristos și în arvuna Duhului, nu ca să- lase în nesiguranță, așa cum au fost înainte cu privire la starea lor. Ei citesc:

   El vă va întări până la sfârșit. 1 Corinteni 1.8

   Nu există nesiguranță cu privire la desăvârșirea lucrprii lui Hristos, și nu există nesiguranță cu privire la primirea noastră de către El Însuși în slavă. Dar El vrea ca inimile noastre să fie obișnuite practic să fie într-o dependență permanentă de El, dându-ne făgăduința binecuvântată că pe această cale El niciodată nu ne va lipsi și că El ne va păstra până la sfârșit.

   De fapt, toți creștinii (excepțiile sunt foarte rare!) trec printr-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de îndoieli și încercări. Ei sunt oameni pe pământ deși sunt în același timp oamnei în Hristos. Nu este nici o îndoială că, dacă ei sunt într-adevăr în Hristos, Hristos îi va păzi; ei nu vor pieri niciodată, nici unul nu va fi smuls din Mâna Mântuitorului.

   Deși cred cu tărie că TOȚI CREȘTINII ADEVĂRAȚI VOR FI PĂSTRAȚI PÂNĂ LA CAPĂT ȘI VOR FI LUAȚI LA CER, totuși, știu că mărturia Bisericii pe pământ, casa lui Dumnezeu, nu va mai exista. Petru spune că judecata trebuie să înceapă de la casa lui Dumnezeu!