Gustați și vedeți ce bun este DOMNUL! Ferice de omul care se încrede în El. Psalmul 34.8

   Când mă priveam în oglindă, eram foarte mândră de ce vedeam! Eram frumoasă! Iubeam mult bijuteriile pentru că îmi puneau și mai mult în valoare frumusețea. Fiica mea îmi semăna mie și pe măsură ce anii treceau, creștea și dorința ei de a se înfrumuseța sau, după cum îmi spuneam eu, de a-și descoperi frumusețea. Însă Paula nu doar că era frumoasă, dar avea și o sensibilitate deosebită pentru tot ce era frumos. Îmi cumpăra adesea flori și mi le dăruia îmbrățișându-mă și șoptindu-mi: Mami, te iubesc, ești atât de frumoasă!

   Anii au trecut și a venit timpul ca Paula să-și continue studiile în capitală. Avea telent la arte și iubea mult moda, așa că a ales să studieze design vestimentar la un institut din Santiago de Chile.

   În ciuda distanței care ne despărțea, vorbeam ades la telefon și ea îmi povestea despre prieteni, cursuri, preocupările ei. Într-o zi, îmi spune:

   - Mamă, nu o să-ți vină să crezi dar astăzi mi-am făcut un prieten evreu...

   - Da? Păi și cum te-ai înțeles cu el?

   - În engleză...

   -Ai grijă, pentru că este străin...

   -Mamă, doar știi care sunt visurile mele! Eu n-am să mă mărit și n-am să fac copii!

   -Bine, bine, dar să ai grijă, te rog!

   Prietenia lor se adâncea și într-o zi, mi-a spus că au hotărât să locuiască împreună. Nu era ceva neobișnuit ca tinerii să locuiască împreună înainte de căsătorie dar pe mine, lucrul acesta m-a afectat profund... eram tristă și parcă îmi pierdusem bucuria de a trăi.

   Dacă altădată găseam multă plăcere în ocaziile de sărbătoare din familie, când primeam de la soțul meu bijuterii și alte cadouri costisitoare, acum nu mai găseam nici o bucurie în acele zile. Tensiunea îmi creștea, în ciuda tratamentului și o stare de rău mă însoțea permanent. Și soțul meu era abătut.

   Primeam rar vești de la Paula. Călătoreau mult în Israel, Europa, Thailanda, Japonia și păreau că se înțeleg bine și sunt fericiți însă mie, nimeni și nimic nu-mi putea alunga tristețea și îngrijorarea din suflet. Nu găseam putere de a-mi continua viața.

   Într-o zi, cea mai apropiată prietenă a mea, căreia îi împărtășeam orice frământare, mi-a făcut o vizită. Ne cunoșteam de mulți ani și uneori, când treceam prin perioade dificile, Carmen mă asculta cu răbdare și îmi promitea că se va ruga pentru mine.

   Eu nu mă rugam și nici nu mă interesa religia. Când încerca să îmi spună ceva, schimbam subiectul. De data aceasta, văzându-mă atât de abătută, m-a ascultat, mi-a vorbit cu blândețe și apoi m-a întrebat dacă vreau să ne rugăm împreună. Am simțit o mare bucurie că în sfârșit, pot împărți tristețea mea cu cineva.

   S-a rugat ea. Apoi, eu am spus printre lacrimi: DOAMNE, DUMNEZEULE, IARTĂ-MI PĂCATELE, ȘI DĂ-MI PACE ȘI LINIȘTE ÎN SUFLET! AMIN! Doar atât am spus dar am simțit că doresc din toată inima să fiu eliberată de starea profundă de tristețe în care mă aflam de la plecarea Paulei. Carmen, înțelegându-mi durerea, mi-a spus:

   -Pe tine numai Dumnezeu te mai poate ajuta! Trebuie să înveți să vorbești cu El!

   -Să vorbesc cu El? Cum adică?

   -Știi că eu am învățat în ultimii ani multe lucruri despre Dumnezeu. El e gata să ne ajute dacă dorim neapărat. O să înțelegi în curând ceea ce vreau să spun. Dumnezeu nu ne forțează. El e ca un Tată care vrea să-i învețe pe copiii Lui cele mai bune lucruri și să-i protejeze de suferință. El ne-a demonstart deja cât de mult ne iubește prin faptul că L-a trimis pe Fiul Lui aici pe pământ, ca să moară pentru noi!

   Lacrimile mi s-au uscat pe obraji. Tot ce-mi spunea Carmen mi se părea logic. Doream să știu și mai mult. Totul era nou pentru mine dar era ceva de care aveam nevoie, era ca un medicament pentru sufletul meu bolnav.

   După mai multe ore de discuții, prietena mea a plecat promițându-mi că va reveni. Astfel, timp de mai multe săptămâni, Carmen mi-a povestit folosindu-se de dovezi din Biblie cât de mult ne iubește Dumnezeu. Începeam să-L cunosc și să mă minunez... Învățam să mă rog, să am încredere în El și cât de bine este să Îl am alături! Pur și simplu mă îndrăgostisem de El!

   Viața mea se schimba încet-încet... Renunțasem la orice ar fi afectat relația mea cu Dumnezeu. Eram din nou veselă și optimistă. Soțul meu era foarte surprins și aprecia noua mea stare. Cu toate că nu îl interesau întâlnirile dintre mine și Carmen el mă susținea fiindcă îi plăcea să fiu din nou veselă și atentă cu el.

   Carmen mergea la întâlniri religioase. Am început să o însoțesc timidă, neștiind nimic despre modul de închinare și necunoscând acolo pe nimeni în afară de Carmen însă curând, mi-am făcut prieteni mulți și de asemeni am simțit că locul meu era lângă acești oameni calzi, prietenoși, primitori. După ce am parcurs programul de studiu al Bibliei, am cerut să fiu botezată.

   Au trecut câțiva ani și fiica noastră s-a întors acasă împreună cu prietenul ei. Noi ne-am bucurat mult, dar ea, văzându-mă fără bijuterii a fost foarte dezamăgită de schimbarea mea. Nu-mi înțelegea bucuria și pacea din suflet. Când i-am sugerat că ar fi bine să se căsătorească pentru că înaintea lui Dumnezeu era nepotrivit să locuiască împreună necăsătoriți, ea a plecat de acasă spunând că vor găsi o locuință și că ei cu acte sau fără acte sunt deja o familie.

   -Ce să fac Doamne? ...

   Eram foarte tulburată și mă rugam pentru fiica mea cum nu o făcusem niciodată înainte.

   -Doamne, Tu care m-ai iertat și m-ai primit la Tine, doar Tu poți lucra la inima Paulei!

   Timp de aproape un an, Paula și Shalom au călătorit prin Chile căutându-și locul potrivit. Am aflat mai târziu că au decis să se stabilească în Israel iar Shalom a trebuit să plece singur înainte pentru a-și găsi de lucru și a închiria o locuință. Rămânând singură, Paula a ales să locuiască la noi timp de trei luni până când va putea să plece și ea în Israel.

   De cum s-a întors acasă a început să mă întrebe despre ce cărți citeam, despre atitudinea mea mereu pozitivă, despre rugăciune...

   -Vrei să știi?

   -Da mamă, sunt curioasă să știu mai multe despre ce faci tu!

   -Bine, dar va trebui să mă asculți și să faci ce îți voi spune!

   Ne-am rugat... adică eu m-am rugat. I-am cerut lui Dumnezeu să îi deschidă inima iar mie să-mi dea înțelepciune ca să o pot învăța și pe ea ce eu aflasem. Am întrebat-o câți dumnezei sunt? ...

   -Mamă, asta e o întrebare simplă, toată lumea știe că există un singur Dumnezeu!

   -Nu e chiar cel mai bun răspuns... De acum înainte trebuie să știi să folosești Biblia ca să poți arăta unde scrie ceea ce spui.

   Așa am început... și am continuat zi de zi; ea nu participa cu mine la serviciile religioase din biserică dar acasă era o studentă excelentă și de multe ori trebuia să o opresc din avântul ei de a ști prea multe deodată. Era așa de fericită că Îl descoperise pe Dumnezeu încât era pregătită să facă orice îi cerea!

   Când am început să studiem, fuma. Nu i-a fost deloc ușor să renunța la țigări pentru că fuma de câțiva ani dar rugăciunile pe care le înălțam împreună au ajutat-o și a reușit.

   Apoi, când a înțeles ceea că CEEA CE FACE FARMECUL UNUI OM ESTE BUNĂTATEA LUI  a renunțat la bijuterii, la hainele extravagante, la machiajul strident. Era foarte încântată și spera că și soțul ei va înțelege la fel de repede chemarea pe care Dumnezeu ne-o adresează fiecăruia dintre noi. Era așa de entuziasmată încât a cerut să se boteze înainte de a pleca în Israel.

   A venit ziua plecării iar eu am condus-o la aeroport. Nu mai avea bijuterii, dar avea cea mai prețioasă comoară în bagaj: BIBLIA!

   Înainte de a pleca ne-am rugat. Eram așa de recunoscătoare lui Dumnezeu pentru modul în care lucrase la inima Paulei! Acum o știam pe Mâini Sigure și deși se botezase de puțin timp, pentru mine era extraordinar să știu că ea va îngenunchea de fiecare dată când îi va fi greu și va cere ajutorul Tatălui Ceresc.