Când eram un băiețaș, mă plângeam mereu că tata, frățiorului mai mic, îi oprea toată bucata...

   Tata obișnuia să ne spună des aceste versuri mie și fratelui meu când aveam ceva de împărțit. Uneori chiar aveam nevoie să le auzim!

   Într-un an, câțiva frați amabili din biserică mi-au dat mie și fratelui meu câte o pungă de bomboane. Erau bomboane din acele tari pe care să le ții mai multe ore în gură ca să se topească. Părinții mei s-au sesizat foarte repede. Nu voiau să ne stricăm dinții și stomacul, așa că au făcut o regulă: doar câte o bomboană, și aceea la ora mesei, nicio bomboană între mese!

   Ei bine, era prea mult pentru un băiețel așa că am atentat la punga cu bomboane și între mese. Tatăl meu a aflat de isprava mea și mi-a aruncat toate bomboanele; din acel moment, eu am devenit foarte preocupat de sănătatea fratelui meu încât i-am aruncat și eu lui bomboanele în toaletă.

   Oare, de ce facem astfel de lucruri? De ce încercăm să fim întotdeauna cu un pas înaintea celuilalt fie că suntem în situații critice, la război, fie că jucăm un joc nevinovat de societate? Ce anume face ca fotbalul și alte sporturi, să fie un hobby național? De ce ne întrecem să răspundem la întrebarea CINE VA CÂȘTIGA? CINE VA FI CAP DE LISTĂ? CINE VA FI PRIMUL? ...

   Totul a început odată cu păcatu, nu-i așa? Totul a început când Lucifer a hotărât că va fi cel mai mare; se pare că acest lucru e imprimat în natura noastră... chiar și ucenicii Domnului au fost vinovați; de mai multe ori s-a observat în ei tendința de a vrea să fie primii. Privind la experiența lor, putem vedea un exemplu uimitor al modului în care S-a purtat cu păcătoșii.

   E posibil ca sfinții să păcătuiască? Cum Se comportă Isus cu sfinții ce păcătuiesc? Este posibil să păcătuiești, să știi că păcătuiești și cu toate acestea să continui să faci ce este rău și totuși să fii creștin? Eu aș spune că aceasta e o întrebare foarte practică. E o întrebare al cărei răspuns e atât de palpitant încât abia aștept să vi-l prezint. Dar să încercăm să mergem pas cu pas observând din Scriptură felul în care Isus S-a purtat cu acest fel de oameni.

   Venise vremea ca Isus să Își întoarcă Fața spre Ierusalim. Ucenicii erau siguri că venise vremea ca El să-Și înteimeieze o Împărăție a Sa pământească. Ei aveau o serie de treburi neterminate de care trebuiau să se ocupe. Una dintre acestea era să hotărască cine urma să fie șeful clasei, cine să fie prim-ministru și cine să fie cel mai mare în împărăție... Ucenicii și-au continuat discuția și pe drumul spre Ierusalim încercând să rezolve problemele neterminate. Dar ei știau că ceea ce făceau era greșit pentru că rămăseseră la o oarecare distanță de Isus. De fapt, până când Isus a ajuns la marginea Capernaumului, ucenicii Lui erau așa de  departe încât El nu putea să audă ce vorbeau. Aproape că era distractiv să-i vezi cu alți ochi. Acești ucenici au fost cu El vreme de aproape trei ani. În mod repetat și-au declarat credința în El, credeau că este FIUL LUI DUMNEZEU. Și cu toate acestea, îi vedem încercând să vorbească destul de încet pentru ca Dumnezeu să nu îi audă.

   Experiența lor ne învață un lucru foarte interesant despre păcat. Este greu să păcătuiești în prezența lui Isus. Ai aflat deja acest lucru? Chiar și celor mai slabe persoane le este greu să păcătuiască în prezența cuiva pe care îl iubesc și respectă. Cred că, oarecum simțim că suntem departe de Dumnezeu, departe de Isus atunci când găsim puterea de a continua să păcătuim.

   Dar ucenicii ajung la Ierusalim și merg cu Isus la casa unde urma să stea. Când Isus a găsit un moment mai liniștit, El i-a întrebat despre ce vorbeau pe drum. Ucenicii au privit în pământ, se frământau fără a da un răspuns. Biblia ne spune: DAR EI TĂCEAU. Era cel mai nimerit să tacă! Când părinții mei m-au întrebat ce s-a întâmplat cu bomboanele, și eu am tăcut. Dar Isus continua să insiste și, în cele din urmă unul din ei a spus: ... ei bine, ... ne întrebam cine va fi cel mai mare în împărăție...

   Să nu pierdem din vedere că viața Lui Isus era o viață de smerenie: EL S-A DEZBRĂCAT PE SINE ÎNSUȘI ȘI A LUAT CHIP DE ROB, așa cum scrie în Filipeni 2. Cel care a primit omagii și închinare de la toate oștile cerești venise să Se nască într-un staul. Cel care fusese bogat S-a făcut sărac pentru ca noi, prin sărăcia Lui să putem fi bogați. De nenumărate ori El încercase să îi facă pe ucenici să înțeleagă acest lucru, că adevărata măreție se bazează pe smerenie. Dar ei nu înțelegeau mesajul...

   În acel moment, se pare că Isus ar fi putut spune: Dispăreți din fața Mea toți doisprezece, neisprăviți ce sunteți; vreau alți doisprezece cu care să o iau de la capăt... În schimb, El S-a așezat alături de ei și le-a spus:

   Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toți și slujitorul tutror! Și a luat un copilaș și l-a așezat în mijlocul lor; apoi l-a luat în brațe și le-a zis: Oricine primește pe unul din acești copilași, în Numele Meu Mă primește pe Mine; și oricine Mă primește pe Mine nu Mă primește pe Mine, ci pe Cel M-a trimis pe Mine. Marcu 9.35-37

   Isus întotdeauna a folosit copilașii pentru a ne arăta cum este Împărăția Cerurilor.

   El a fost bun cu ucenicii Săi fără a-i condamna. A continuat să încerce, plin de răbdare să îi învețe lecțiile pe care aveau așa mare nevoie să le învețe. Mai presus de orice, El a continuat să umble cu ei, să aibă părtășie cu ei, să lucreze cu ei, să călătorească cu ei, să le încredințeze lucrarea și misiunea Lui.

   Din această lecție biblică vedem că ucenicii se făceau vinovați de păcat. Ce păcat Păcatul mândriei! Vom spune că toți oamenii au în ei o oarecare mândrie, e aceasta se bazează lumea noastră. Mândria e cea care face ca jocul Monopoly să fie distractiv! Iar mântuirea, o știm, este lucrarea unei vieți întregi. Poate că înainte să murim vom reuși cumva să îi dăm în cap acestei probleme. Dar dacă studiem cu atenție, putem vedea că mândria este unul din cele mai rele păcate în ochii lui Dumnezeu. Mândria este unul din cele mai ofensatoare păcate pentru Dumnezeu pentru că este contrară naturii Sale. Mândria a fost cea care a stârnit toată această problemă. Deci, păcatul de care se făceau vinovați ucenicii nu era doar un păcat ci era unul deosebit de grav. Ei știau că au greșit și că ceea ce făceau e greșit dar continuau să mergă înainte, au continuat să se țină de acest păcat în tot timpul acela când mergeau alături de Isus; de fapt, ei și-au ținut mândria lor chiar și la Cina cea de Taină în camera de sus, înainte de răstignire.

   În concepția mea, acesta e un păcat cunoscut, păcat continuat, păcat obișnuit, păcat prețuit, păcat persistent.

   Cineva spunea că problema acestor ucenici era că nu fuseseră convertiți. Dar ei au fost trimiși să scoată demoni, să vindece leproși, să învie pe cei morți. Pot cei neconvertiți să facă acest lucru? Ei sunt cei cărora Domnul le-a spus: BUCURAȚI-VĂ CĂ NUMELE VOASTRE SUNT SCRISE ÎN CERURI. Dar Ioan 3.3 spune că nu poți vedea Împărăția Cerurilor dacă nu ești născut din nou; de aceea eu nu pot accepta ideea că ucenicii nu erau convertiți. Atunci, care era problema?