De fapt, în cartea profetului Ieremia sunt cel puţin două alegeri importante: una la începutul cărţii, când Dumnezeu îl cheamă pe adolescentul din Anatot care putea să aibă vreo 12-15 ani şi altă alegere din Ieremia 40.1-6 când Ieremia refuză invitaţia comandantului de străjeri, Nebuzaradan, de a merge în Babilon. Acest capitol ne plasează la sfârşitul perioadei de aproape o sută treizeci şi şase de ani de la trimiterea în exil a împărăţiei nordice, numită Israel, sub atacurile armatei asiriene care au avut loc în anul 722 î. C. Când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu a luat sfârşit, în anul 586 î. C. , regatul sudic al lui Iuda a fost dus în robie, în Babilon, de către Nebucadneţar. Dumnezeu l-a pus pe Adam în grădina Edenului, iar când acesta a păcătuit împotriva Sa l-a scos afară de acolo. Tot la fel pe urmaşii lui Avraam, care formau un popor numit Israel, Dumnezeu i-a aşezat pentru mai multe secole în Canaan, dar când au păcătuit i-a scos de acolo şi i-a trimis în Babilon. În fiecare caz Dumnezeu a lăsat loc unei raze de speranţă pe timpul pedepsei: în primul caz Sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui, iar Raiul va fi mutat în Noul Ierusalim; în al doilea caz speranţa a fost formulată de profeţi în termenii reîntoarcerii în ţara pe care au pierdut-o nu pentru totdeauna din cauza necredinţei. Dumnezeu l-a ales pe tânărul Ieremia înainte de naşterea sa fizică. Răspunsul tânărului este plin de modestie şi de bun simţ aşa cum le stă bine adevăraţilor oameni ai lui Dumnezeu: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.” (Ier. 1.6) Încurajarea lui Dumnezeu pentru timidul proroc constă în promisiunea, repetată pentru fiecare slujitor al Cuvântului de atunci încolo: „Eu sunt cu tine, ca să te scap, zice Domnul!” (Ier. 1.19b) A doua alegere a profetului se găseşte în cap. 40.1-6, când armata babiloniană cucerise Ierusalimul şi primul grup de prizonieri de război urma să fie transportat în Babilon. Ieremia era legat în lanţuri şi Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, l-a chemat să-i spună că prezenţa armatei babiloniene în Ierusalim era dovada că profeţiile rostite din partea lui Dumnezeu se împliniseră. E un lucru trist atunci când oamenii necredincioşi din lume, pentru că asta reprezintă din punct de vedere spiritual Babilonul, înfierează păcatele creştinilor. În anumite cazuri chiar au anumite cunoştinţe biblice despre obligaţiile credincioşilor. Când am fost chemat la securitate în timpul regimului comunist am fost atenţionat de către maiorul respectiv de existenţa capitolului 13 din Romani, în care sunt prevăzute obligaţiile cetăţenilor faţă de conducerea statului. Am recunoscut că ştiu despre ce este vorba în Romani 13, dar în mare parte mai mult am tăcut decât am vorbit ca nu cumva să cad sub incidenţa următoarelor versete din Proverbe 25.9-10: „Apără-ţi pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe faţă taina altuia, ca nu cumva, aflând-o cineva, să te umple de ruşine, şi să-ţi iasă nume rău care să nu se mai şteargă.” Când duşmanii poporului lui Dumnezeu o fac pe lupii moralişti, pomenind păcatele celor credincioşi ei speră în felul acesta că vor scăpa de pedepsele lui Dumnezeu. Domnul numeşte metaforic Babilonul ca fiind „ciocanul întregului pământ”, dar asta nu înseamnă că nu va fi pedepsit de Dumnezeu în cele din urmă. Referindu-se la babilonieni, prorocul Habacuc scrie în cartea sa în cap. 1, versetul 12, următoarele cuvinte: „Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri (ca naţiune, n. n.)! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale.” După „predica” pe care i-a ţinut-o Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, profetului Ieremia, babilonianul i-a făcut acestuia şi oferta eliberării din robie spunându-i: „... dacă vrei să vii cu mine la Babilon, vino, şi voi îngriji de tine. Dar, dacă nu-ţi place să vii cu mine la Babilon, nu veni. Iată, toată ţara este înaintea ta, du-te unde vei crede, şi unde-ţi place să te duci!” (Ier. 40.4b) Oferta pe care a primit-o bătrânul profet Ieremia lasă loc la orice interpretare. Criticii lui ar fi putut spune că a fost un trădător din moment ce cuceritorii lor i-au oferit azil politic. Pe de altă parte, în sufletul său, profetul n-ar fi putut scrie cartea „Plângerilor” dacă ar fi urmărit confortul şi securitatea sa personală. Să nu uităm ce scrie în Ps. 137.1-5: „Pe malurile râurilor Babilonului, şedeam jos şi plângeam, când ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm harpele. Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicând: „Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!” Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin? Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!” Trebuie să ne ferim de astfel de oferte şi daruri. Numai aşa se poate explica tăcerea înţeleaptă a profetului. Voia să rămână în ţară cu cei ce n-au fost luaţi de către babilonieni. Uneori alegerile pe care le fac oamenii lui Dumnezeu sunt cu totul surprinzătoare pentru semenii lor. Credem că babilonienii l-au apreciat pe profetul Ieremia pentru integritatea şi verticalitatea sa în raport cu regii care au condus regatul iudeu. El le-a spus întotdeauna adevărul chiar cu preţul de a suferi foarte mult pentru aceasta. Înainte de a i se da drumul ca să-şi urmeze opţiunea, conform cu alegerea personală pe care o făcuse, i s-au pus în traistă merinde şi daruri. O interpretare corectă e greu de dat. Am putea, de exemplu, să spunem că Dumnezeu i-a purtat de grijă conform promisiunii pe care i-a făcut-o de la început: „Eu voi fi cu tine ca să te scap”. Când lui Dumnezeu îi place calea cuiva îi face prieteni chiar şi pe duşmanii săi. Să căutăm să descifrăm acum sensurile tăcerii lui Ieremia în momentul în care i s-a cerut să facă o alegere în dreptul său şi să ia o decizie. Avea nevoie de rugăciune şi mă gândesc că s-a rugat în gând ca şi dregătorul Neemia în faţa lui Artaxerxe. Nu putea să răspundă imediat, pentru că în astfel de situaţii poţi greşi foarte uşor. Dacă ar fi dat un răspuns negativ poate că Nebuzaradan s-ar fi simţit jignit, şi în niciun caz înţelepciunea bătrânului profet n-ar fi permis acest lucru. Un proverb englezesc spune că apele liniştite sunt adânci. Ieremia era un om cu o gândire profundă care nu-şi permitea în momente cruciale pentru viaţa sa să facă afirmaţii aproximative, cu mai multe sensuri. În acest caz, se potriveşte în mod sigur proverbul care spune că vorbirea este de argint, iar tăcerea este din aur curat. Studiind alegerea şi decizia lui Ieremia în contextul istoric al momentului respectiv, putem spune că el a preferat, în mod ciudat, liniştii din Babilon atmosfera de război civil care se instalase în ţară după căderea guvernului pro-babilonian al lui Ghedalia. Apoi în capitolele următoare 42,43 şi 44 vedem lupta sa spirituală pe care trebuia să o ducă cu căpeteniile oştirii: Iohanan, fiul lui Careah, Iezania, fiul lui Hosea şi tot poporul care mai rămăsese în ţară după ce armatele babiloniene se retrăseseră în ţara lor. Aceşti răzvrătiţi i-au cerut profetului să se roage lui Dumnezeu pentru a afla dacă este bine să rămână în ţară sau să plece în Egipt. Cu toate că din alegerea sa personală profetul Ieremia ştia sigur că e mai bine să rămână în ţară, el totuşi s-a rugat timp de 10 zile pentru conaţionalii săi. Când însă a primit răspunsul de la Dumnezeu cu interdicţia de a părăsi ţara, cei pentru care s-a rugat nu l-au crezut şi l-au făcut mincinos, pretinzând că se lasă influenţat de scribul său Baruc. Putem considera că acest trist deznodământ cu răspunsul primit de la Dumnezeu pentru cei răzvrătiţi este încă un argument posibil la întrebarea de ce a trebuit ca profetul Ieremia să rămână în Iuda şi să nu plece la Babilon. Dumnezeu mai avea nevoie de el şi pentru completarea cărţii sale în ce priveşte capitolele 46 la 51, ştiut fiind faptul că ultimul capitol nu a fost scris de Ieremia sau Baruc, scribul său, ci de o altă persoană. Evreii răzvrătiţi, pe care nu-i interesa cu adevărat voia lui Dumnezeu l-au luat până la urmă şi pe profet şi l-au dus cu forţa în Egipt în ciuda voinţei lui personale. Situaţia se aseamănă cu profeţia făcută de Domnul Isus ucenicului Petru din Ioan 21.18: „Adevărat, adevărat îţi spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge, şi te va duce unde nu vei voi.” Ajungerea profetului Ieremia în Egipt nu se datorează alegerii sale personale, ci alţii au ales pentru el, în ciuda voii lui Dumnezeu. Situaţia aceasta seamănă oarecum cu statutul creştinilor din Sud-Estul Europei care, în ciuda voinţei lor, au ajuns să trăiască în ţări cu regimuri comuniste, totalitare, după al doilea Război Mondial. În astfel de cazuri Dumnezeu le poartă de grijă copiilor Săi într-un mod neaşteptat.