La Tine Doamne Isuse, cine-a fost la botez?

Pe margine cu flori, cine te-a-nconjurat?

Când ai păşit în râu, cum ai fost îmbrăcat?

Un psalm, o poezie, cine le-a înălţat?

Aţi fost doi, trei … o mie?

Câţi s-au mai botezat?

Ce mare bucurie…

Plecasem din Nazaretul Galileii şi mă-ndreptam spre Iordan.

Era undeva pe la anul al cinsprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe atunci încă nu era cunoscută domnia Mea. Deocamdată se bucurau de, , autoritate” Pilat din Pont, Irod, Filip, Lisania, preoţii Ana şi Caiafa, precum şi alţii.

Ştiam că Ioan venise prin ţinutul împrejurimilor Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor. Mergeam însufleţit de dorinţa de a Mă boteza. Nu îmi aduc aminte să fii invitat pe cineva... . Drumul mi se părea mai scurt ca niciodată. Nu peste mult timp zăresc o mulţime mare de oameni pe marginea râului... Tatăl Meu plănuise totul...

Erau locuitori din Ierusalim, din toată Iudea şi din toate împrejurimile Iordanului, din toate categoriile... ostaşi, vameşi... etc. Veniseră acolo pentru ca să fie botezaţi de Ioan. Printre ei se putea zări de la distanţă partida Fariseilor şi a Saducheilor. Făceau tot ce le stătea în putinţă ca să tulbure apele... , dar Ioan îi cunoştea deja... se descurcase cu ei... ; i-a mustrat şi le-a dat ceva sfaturi... măcar de’avea cine să le-audă... , îi numea pui de năpârci... poate, poate aşa să le stârnească cumva interesul... .

Nu mai aveam mult şi eram şi Eu acolo. Oamenii erau uimiţi de puterea cu care le vorbea Ioan. Chiar se întrebau în inima lor dacă nu cumva sunt Eu cel care le vorbeşte. Nu prea ştiau ce să creadă. Erau confuzi. Dar nu se înşelaseră prea tare pentru că puterea cu care vorbea el era de la Tatăl Meu, iar Eu şi Tatăl una suntem. Ioan însă părea că le citeşte gândurile... a început să îi lămurească vorbindu-le despre Mine, fără să ştie că Eu tocmai ajunsesem acolo.

Ei nu mă cunoşteau la faţă, nici el... îmi aduc aminte că eram în pântecele mamei mele iar el era în pântecele Elisavetei când ne-am întâlnit pentru prima dată. Era plin de bucurie. Acum era timpul să intru în apă. Mă apropiam cu paşi domoli de Ioan. Am ajuns în dreptul lui şi i-am spus că vreau să fiu botezat. În timp ce era pe punctul de a mă boteza, Tatăl Meu îl înştiinţase că Eu sunt Cel ce Sunt. A încercat să mă oprească zicându-mi: , , Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”.

Ioan înţelesese că Eu sunt Cel care avea să boteze cu Duhul Sfânt. Atunci i-am zis: , , Lasă-mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Ioan m-a botezat. De îndată ce am fost botezat, în clipa în care am ieşit afară din apă, în timp ce înălţam o rugaciune spre Tatăl Meu, cerurile s-au deschis şi am văzut Duhul Tatălui Meu coborându-se şi venind peste Mine în chip de porumbel. Am simţit totul ca pe o mângâiere adusă de vânt din partea Tatălui pentru Mine.

Din înaltul cerului răsuna o voce care putea fi auzită de tot norodul. Aceasta zicea: , , Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care îmi găsesc plăcerea!" în timp ce Eu auzeam vocea Tatălui Meu mai aproape spunându-mi: , , Tu eşti Fiul Meu prea iubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.” Erau cele mai minunate cuvinte pe care le-aş fi putut auzi. Nici o altă cântare sau poezie n-ar fi putut încânta inima Mea mai mult decât era deja, la auzul acelor cuvinte.

În jurul Meu strălucea totul, o strălucire care întrece orice veşmânt alb... . Cuvintele Tatălui Meu răsunau ca o orchestră în urechile Mele, iar sufletul meu era înălţa pe aripile acelui porumbel. Simţeam plinătatea bucuriei Unităţii ce mă învăluia ca un parfum divin.

Bibliografie:

Matei 3:1-17

Marcu 1:9-13

Luca 3:1-22