… eu însumi. Stăteam în mijloc, în picioare. Înconjurat de acuze. Înconjurat de dreptate. Țintuit în fața faptelor împlinite. Stateam mut, … avea dreptate Pârâșul. Hainele mele erau prea murdare pentru a încerca să mai ascund ceva, prea murdare pentru a încerca să mai recuperez ceva, să mai pretind altceva… altceva decât vină, păcat, murdărie. Eram murdar. Din cap până-n picioare. Inima imi era mânjită de trădare. Purtam greutatea infidelității față de frații mei. Pe cap statea îmbibată urgia mâniei nebune, adunată și adunată de atâta timp… mâinile pătate cu sânge nevinovat de glas de copil…

Din cap până-n picioare – prafuit de scrum; scrumul morții pe care am ales-o. Buzele îmi erau vopsite cu minciuni. Mânecile hainei pătate de mai multe minciuni și nedreptate. Palmele înegrite de negoț mârșav, pline de suflete vândute pe-o pereche de papuci… de degete-mi atârna asuprirea. Pumnii plini de vorbe de ceartă, plini de răutate. Plini.

Cămașa-mi arăta lucrurile pe care le-am ținut pentru mine, lucrurile pe care le-am oprit de la gura celui flămând și însetat, a celui gol și singur, … a celui neajutorat. Picioarele altădată grăbite la flecării, îndeletnicite cu gusturile mele, dedate la umbre și întuneric, acum stau îngropate în plăceri murdare, neclintite.

Bubuiau drastic acuzele asupra mea…, precum odinioară purtarea-mi în sufletele celor din jurul meu.

Nu puteam să spun nimic. Nimic.

Dar puteam vedea. Vedeam o piatră perfectă ce sângera sub dalta Stăpânului. Vedeam sângele croind drept spre mine. Îl vedeam curat, pur, purpuriu de bunătate și iertare, înnegrit de suferință și durere, de suspine!

N-aș fi vrut să ajungă la mine. Să-l pătez. Dar a fost atât de mult, și curgea și curgea pentru că piatra de unde izvora era scrijelită cu multă putere… si a curs mult, mult… până m-a acoperit pe deplin. Era acum învinovățit pe nedrept.

… Apoi am fost îmbrăcat cu îndreptățirea, cu sărbătoarea. Cântau hainele a eliberare, a iertare, a puritate. Erau curate de multă pace, înțesate pe piept cu un nou început, cu speranță și biruință. Mi s-a pus pe cap mitra consacrării mele unei noi vieți. Mitra mandatului meu. Mi s-a cerut ascultare, sfințenie…

Am văzut apoi multe ziduri, ziduri prăbușite, dărâmate, aproape și departe … care mă strigau cu durere. Am dat să plec, să mă îndrept spre ele … mi-am suflecat mânecile noii haine, am apucat uneltele în mâini și eram gata … gata să plec… dar nu am putut… dintr-o dată, rămășițele de zidire aflate în fața mea, nevazute până atunci, m-au împiedicat. Am căzut. M-au îngenunchiat … și mi-au spus: , , de aici trebuie să începi pentru a putea ajunge acolo”. Mi-au soptit: , , nu poți înainta și nu poți schimba nimic în jurul tău dacă nu începi cu tine!”